O nouă averizare de caniculă Cod galben la Constanţa

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de cod galben valabilă astăzi, în intervalul  09.00 – 19.00. Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat valul de căldură va persista în sudul şi sud-estul ţării. În judeţele Teleorman, Giurgiu, Ilfov (inclusiv Municipiul Bucureşti), Călăraşi, Ialomiţa, Prahova, Brăila, Buzău, Vrancea, Galaţi, Tulcea şi Constanţa va fi caniculă, temperaturile maxime vor fi de 35 - 36 de grade, iar disconfortul termic accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată pe parcursul zilei de vineri, 15 august, în nordul şi centrul ţării, dar mai ales în zona Carpaţilor Orientali, unde vor fi intervale cu averse ce vor cumula izolat peste 20 - 25 l/mp, vânt cu aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice şi, posibil, căderi de grindină.


În estul Munteniei şi în cea mai mare parte a Dobrogei, vremea se va menţine călduroasă şi în cursul zilei de sâmbătă, 16 august, când se vor înregistra temperaturi de 33 - 34 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge local pragul critic de 80 de unităţi şi disconfortul termic va fi accentuat.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județele Constanța și Tulcea sub cod galben de caniculă și disconfort termic

26 Aug 2023 1273

Cod galben de caniculă la Constanța! Recomandări pentru a putea face față temperaturilor foarte ridicate

21 Aug 2023 870

UPDATE Cod galben de ploaie și furtună în județul Constanța. Lista localităților vizate de atenționarea meteo (VIDEO)

21 Aug 2023 17244

Cod galben de caniculă la Constanța! Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade

20 Aug 2023 852

Județul Constanța sub Cod Portocaliu și Cod Galben de caniculă și disconfort termic accentuat

20 Aug 2023 1041

Vreme la extreme pe litoral Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vijelii, averse torențiale și grindină, dar și caniculă

02 Aug 2023 1084

Județul Constanța, sub Coduri portocaliu, roșu și galben! Recomandări pentru populație

26 Jul 2023 5136

Meteorologii au emis Cod Galben. Valul de căldură se va extinde în vestul, sudul și parțial estul țării

24 Jul 2023 863

Primăria Constanța a anunțat un cod portocaliu de caniculă în județ! Cât va dura acest val de căldură?

21 Jul 2023 941

ANM Cod galben de ploi la Constanța. Sunt așteptate descărcări electrice și grindină!

20 Jul 2023 3525

Județul Constanța, sub cod galben de caniculă! Temperaturile maxime se vor situa între 33 și 37 de grade

19 Jul 2023 910

Atenție, vreme instabilă! Canicula și vijeliile ajung și la Constanța

18 Jul 2023 2593

Vreme Constanța Coduri galbene de caniculă și vijelii în Dobrogea! Iată avertizările meteorologilor

18 Jul 2023 1910

Cod Portocaliu şi Cod Galben de caniculă în România! Ce spun meteorologii

18 Jul 2023 1130

Cod galben de caniculă la Constanța! Iată lista farmaciilor care vor furniza apă oamenilor gratis (FOTO)

17 Jul 2023 784