O organizație decisă să-l acționeze în judecată pe Victor Ponta

Premierul Victor Ponta este amenințat de reprezentanţii unei organizații civice.

Grupul de Iniţiativă pentru Responsabilitate Civică (IREC) a anunţat că în cazul în care Guvernul României nu va contesta decizia Curții de Apel privind suspendarea normelor legii ce permite eutansierea maidanezilor sănătoşi neadoptaţi sau nerevendicaţi în termen de 14 zile, îl va acţiona în judecată pe Victor Ponta, dar şi pe Guvernul condus de acesta pentru neglijenţă în serviciu, informează pesurse.ro.

„Luni este ultima zi în care Guvernul poate contesta decizia Curţii de Apel. Dacă nu va face acest lucru vom acţiona în judecată. Atât premierul Victor Ponta, cât şi Guvernul pe care îl conduce vor fi acţionaţi pentru neglijenţă în serviciu“, a declarat Ana Măiţă, reprezentant IREC, notează pesurse.ro.

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) motivează suspendarea normelor de aplicare a Legii câinilor fără stăpân prin faptul că acestea contrazic actul normativ în ceea ce priveşte persoanele juridice cu care autorităţile locale pot încheia contracte pentru gestionarea problemei maidanezilor, scrie Mediafax.

Judecătorii susțin că, în urma adoptării normelor metodologice, contractele încheiate de autorităţile locale cu persoane juridice care nu sunt asociaţii sau fundaţii, contrar prevederilor Legii gestionării câinilor fără stăpân (OUG 155/2001 modificată prin Legea 258/2013), sunt lovite de nulitate, astfel că autorităţile locale pot pierde bani.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

România câștigă procesul în dosarul Roșia Montană. Statul român nu va plăti nicio despăgubire

09 Mar 2024 586

Pro România a decis să participe cu liste proprii la alegerile pentru Parlamentul European, cap de listă fiind Victor Ponta

14 Jan 2024 938

Fostul premier Victor Ponta, achitat definitiv în dosarul care a dus la demisia sa din fruntea PSD și, ulterior, din funcția de prim ministru

28 Dec 2023 892

Victor Ponta, reales președinte al Pro România

25 Nov 2023 986

Victor Ponta este noul consilier al premierului. Prima reacție după numire

18 Aug 2023 1484

Fostul ministru, Victor Paul Dobre nu-l va mai consilia pe președintele CJ Constanța (DOCUMENT)

26 Jun 2023 1442

Fostul ministru, Victor Paul Dobre, consilier cu normă întreagă la cabinetului președintelui CJ Constanța (DOCUMENT)

27 May 2023 1397

Constanța Aflat în vacanță pe litoral, Ovidiu Silaghi, fost ministru al Transporturilor, a ajuns de urgență la spital. Ce s-a întâmplat

12 Aug 2021 2258

Fostul deputat Andrei Gerea a fost numit la conducerea parcului eolian Crucea din Dobrogea

23 Apr 2021 2598

Un fost ministru din guvernul Ponta a devenit consilierul personal al președintelui Consiliului Județean Constanța

06 Apr 2021 3423

A murit actorul Bogdan Stanoevici. Fusese confirmat cu COVID-19

12 Jan 2021 3665

Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” din Constanța Controversatul nou (vechi) ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu #25

25 Dec 2020 4156

Anunțul nopții în politica românească. Retragere șoc după eșecul de la parlamentare

07 Dec 2020 3321

Editorial Hai cu transparența averilor! Consilierii onorifici trebuie să-și dovedească onestitatea!

05 Dec 2020 5521

#alegeriparlamentare2020 PRO România și ALDE au fuzionat. Victor Ponta, desemnat de Congres pentru funcția de premier

08 Nov 2020 2048