Oficial de la DNA despre reţinerea lui Eduard Martin, administratorul Polaris M Holding. Ce acuzaţii i se aduc

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea, pentru 24 de ore, începând cu data de 3 octombrie 2017, a inculpaților:

MARTIN EDUARD STELIAN, asociat al S.C. POLARIS M HOLDING S.R.L și ulterior și administrator al acestei societăți 
BANAGA MARCEL DANIEL, administrator, ulterior președinte al consiliului de administrație al societății Polaris M Holding, 
ambii pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală 

Potrivit procurorilor DNA, în perioada 2006 - prezent principala sursă de venituri a societății Polaris M Holding a reprezentat-o executarea contractului de salubrizare încheiat cu municipiul Constanța. Pentru executarea serviciilor de salubrizare, societatea Polaris M Holding a încasat tarife supraevaluate (împrejurare care a făcut obiectul unui alt dosar penal, trimis în judecată – vezi comunicat nr. 1934/VIII/3 din 9 decembrie 2015). Acest fapt a dus la acumularea unor venituri foarte mari de către societatea Polaris, neafectate de cheltuieli corespunzătoare (societatea Polaris M Holding încasa sume importante de la Primăria mun. Constanța - în jur de 1 milion de euro lunar - în vreme ce cheltuielile reale aferente salubrizării prestate erau mult mai mici).

Menținerea unei astfel de situații ar fi dus la achitarea, către bugetul de stat, a unor taxe foarte mari (TVA și impozit pe profit).  

În consecință, asociații și conducerea societății Polaris M Holding au decis să înregistreze cheltuieli fictive prin care să diminueze valoarea obligațiilor societății Polaris M Holding către bugetul de stat și, totodată, să transfere din societatea Polaris M Holding sume importante de bani.

Concret, în perioada decembrie 2006 – februarie 2017, în calitate de asociat al societății Polaris M Holding și ulterior și administrator al acestei societăți, inculpatului Martin Eduard Stelian a decis ca societatea să încheie relații comerciale fictive cu alte nouă firme (dintre care șase firme controlate de asociații societății Polaris M Holding) și să înregistreze în contabilitatea societății Polaris M Holding facturile emise pentru servicii fictive prestate de aceste societăți.

Cheltuielile fictive înregistrate au vizat presupuse achiziții de studii și consultanță, ori presupusa plată a unor chirii pentru mașini și utilaje. 

Prin aceste activități societatea Polaris M Holding s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale către stat în sumă totală de 32.647.878,53 lei (18.982.418,04 lei TVA și 13.665.460,50 lei impozit pe profit).

În aceeași perioadă, inculpatul Banaga Marcel Daniel, în calitate de administrator, ulterior președinte al consiliului de administrație al societății Polaris M Holding, și apoi consilier al administratorului Martin Eduard Stelian, a pus în aplicare decizia asociaților societății, între care și Martin Eduard Stelian, ca societatea să încheie relații comerciale fictive cu cele nouă firme.


Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. 

La data de 4 octombrie 2017, inculpații MARTIN EDUARD STELIAN și BANAGA MARCEL DANIEL urmează să fie prezentați Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

"Amintim că, anterior, inculpatul MARTIN EDUARD STELIAN a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție (comunicat nr. 1934/VIII/3 din 9 decembrie 2015).
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție" -au transmis procurorii DNA.

Citeşte şi: 

Administratorul Polaris M. Holding, Eduard Martin, reţinut de procurorii DNA Bucureşti
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Conferința Municipală a PSD Constanța „se joacă" pe scena mică de la Casa de Cultură!

18 Apr 2024 605

Fostul deputat Eduard Martin a revenit în PSD, partidul în care a regăsit „echilibrul doctrinar"

10 Apr 2024 930

Primăria Constanța a pierdut în procesul în care solicita aproape 40 de milioane de euro de la inculpații din dosarul Polaris!

10 Oct 2023 1117

Primăria Constanța, la judecată cu inculpații din dosarul Polaris! Proces cu o miză de aproape 40 de milioane de euro. Pronunțarea, azi

08 Oct 2023 2595

Municipiul Constanta cere aproape 40 de milioane de euro de la inculpații din dosarul Polaris! Judecătorii Curții de Apel, în pronunțare

29 Sep 2023 3148

Municipiul Constanta cere, în continuare, 40 de milioane de euro de la inculpații din dosarul Polaris! Procesul, la Curtea de Apel

03 Apr 2023 4661

Veste proastă pentru Municipiului Constanța! Miza, aproape 40 de milioane de euro

30 Jan 2023 2147

Polaris M. Holding SRL a câștigat contractul de salubrizare în comuna Costinești din județul Constanța (DOCUMENTE)

17 Nov 2022 2661

Dosarul Polaris! Judecătorii din Constanța au ridicat sechestrul asigurator

19 May 2022 2187

40 de milioane de euro Radu Mazăre, Eduard Martin și Polaris, chemați la proces de Municipiul Constanța prin Primar

10 Mar 2022 8894

LIVE TEXT Reprezentanții localurilor din Portul Tomis sunt revoltați! „Vrem să ne continuăm activitatea” (VIDEO)

24 Feb 2022 5743

De ce au fost condamnați Radu Mazăre și Sorin Strutinsky! Curtea Supremă – S-a urmărit folosirea funcției de primar al Constanței în interes personal (MOTIVARE)

08 Feb 2022 2669

12 achitări Radu Mazăre și Sorin Strutinsky, singurii condamnați în Dosarul Polaris! (MINUTĂ)

04 Feb 2022 2381

Oficial! Pedepse definitive în Dosarul Polaris! Radu Mazăre și Sorin Strutinsky, câte cinci ani. Eduard Martin și Polaris, achitați (MINUTĂ)

03 Feb 2022 9601

Ultima oră, despre Dosarul Polaris, de la Curtea Supremă!

31 Jan 2022 2070