Oficial. Iată cum arată legea privind pensiile deputaților și senatorilor

Ieri a fost publicată, în Monitorul Oficial al României, Legea privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor cu modificările specifice acordării de pensii pentru mandatele efectuate cu acest statut al aleșilor noștri.
 
Iată despre ce este vorba:
-Deputaţii şi senatorii care îndeplinesc condițiile vârstei standard de pensionare, eşalonate, după caz, în anexele nr. 5 şi 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleaşi legi sau ale altor legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizație pentru limită de vârstă. dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat.
-Deputatii şi senatorii beneficiază de indemnizația pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.
-Cuantumul indemnizației pentru limită de vârstă prevăzut la alin. (1) se acordă în limita a 3 mandate și se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0.55% din indemnizatia brută lunară aflată în plată.
-Pentru mandate incomplete, indemnizația pentru limită de vârstă se calculează proporțional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat parlamentar.
-Pe perioada exercitării unui nou mandat, plata indemnizației pentru limită de vârstă se suspendă, urmând a fi reluată, la încetarea acestuia, în cuantumul recalculat prin valorificarea perioadei de mandat exercitat după suspendare.
-Indemnizația pentru limită de vârstă se actualizează ori de câte ori se majorează sau se indexează indemnizația brută lunară a unui deputat sau senator aflat în exercitarea mandatului, cu aceeaşi dată.
Indemnizația pentru limilă de vârstă se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul publi de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public, precum şi cu orice alte venituri realizate.
-Indemnizatia pentru limită de vârstă este supusă impozitului pe venit şi contribuției de asigunări sociale de sănătate.
-Cuantumul indemnizaţei pentru limită de vârstă se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Camerei Deputaților şi al Senatului, şi se plăteşte de acestea.
-Cererea pentru acordarea indemnizației pentru limită de vârstă se depune la Secretariatul general al Camerei Deputaților sau al Senatului, după caz.
-Modul de aplicare a prevederilor prezentului articol se stabileşte prin norme metodologice, aprobate de Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului.
-Nu beneficiază de indemnizația pentru limită de vârstă, prevăzută la art. 481 deputații şi senatorii care au fost condemnați definifiv pentru comiterea, în calitate de deputat sau senator, a unei infracțiuni de corupție.
 
-De indemnizație pentru limită de vârstă beneficiază şi deputații şi senatorii care au avut anterior intrării în vigoare a prezentei legi calitatea de parlamentar.

-Cuantumul indemnizație pentru limită de vârstă se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizația brută lunară realizată în luna anterioară solicitării de către un deputat/senator aflat în exercitarea mandatului, corespunzător fiecărui an de mandat in limita a maximum 3 mandate.
-În cazul persoanelor prevăzute la alin. (1), indemnizația pentru limită de vârstă se acordă începând cu luna următoare depunerii cererii la Secretariatul general al Camerei Deputaților sau al Senatului, după caz.
-Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României.
Legea are numărul 357 și este datată 23 decembrie 2015.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul indemnizațiilor parlamentarilor pe masa magistraților de la Tribunalul Constanța. Când a fost stabilit termenul de judecată?

24 Sep 2023 954

Proiect de lege Președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă cere eliminarea cotei de impozit pe dividende aplicată fondurilor de pensii private şi facultative

07 Sep 2023 884

Proiectul de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor a fost adoptat

26 Jun 2023 1229

Liderul PSD, Marcel Ciolacu „Am depus o iniţiativă legislativă care prevede eliminarea, abrogarea pensiilor speciale ale parlamentarilor“

07 Jun 2023 1080

CCR, despre decizia de neconstituţionalitate privind legea de eliminare a pensiilor speciale S-a acționat cu „impetuozitate" şi „grabă"

10 Jun 2022 1369

CCR Legea prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor, neconstituțională

05 May 2022 1216

Dosarul indemnizațiilor parlamentarilor, plimbat între instanțe. Înalta Curte a învestit Tribunalul Constanța cu soluționarea cauzei

07 Jan 2022 1865

Dosarul pensiilor speciale ale foștilor parlamentari de Constanța, declinat de magistrații de la Curtea de Apel către Tribunal

09 Oct 2021 1828

Foștii parlamentari de Constanța își dau întâlnire la Curtea de Apel. Vor să încaseze în continuare indemnizație pentru limita de vârstă

06 Sep 2021 2365

Foștii parlamentari Duțu, Baltă, Hașotti, Moga, Moinescu și Mihu cer în instanță repunerea în plată a pensiilor speciale

17 Apr 2021 2474

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care se elimină pensiile speciale ale parlamentarilor

24 Feb 2021 2129

#alegeriparlamentare2020 Partidul Mişcarea Populară, angajament pentru „Pact pentru reducerea la 300 a numărului de parlamentari și eliminarea pensiilor speciale”

17 Nov 2020 1759

Sesiune specială pentru eliminarea pensiilor speciale. Cine votează proiectul și cine se opune

28 Jan 2020 2256

Deputații din Comisia de muncă au votat eliminarea pensiilor speciale, cu excepția celor militare

17 Dec 2019 2238

USR organizează pe litoral o dezbatere pe teme economice, pensii speciale şi energii regenerabile

27 Jun 2019 1823