Stiri calde

Operaţiunea “Cuibul de viespi”. Circa o sută de prostituate din Constanța au reușit să facă milioane de euro în Danemarca! (video)

Dosarul “Cuibul de viespi” este un dosar instrumentat de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate. Despre ce este vorba? La data de 26 februarie 2015, partea daneză a procedat la arestarea a 20 de membri ai grupului infracțional care se aflau pe teritoriul Danemarcei la momentul respectiv, operațiunea fiind denumită „Cuibul de Viespi”. Primii suspecți în acest dosar cu nume conspirativ, de film de cinema, au ajuns joi seara în Arad.
 
Potrivit Poliției Române, în perioada 2012 – 2015, membrii unei grupări ar fi recrutat de pe teritoriul României peste o sută de victime, din medii sărace, pe care ulterior le-ar fi transportat și adăpostit în Danemarca, prin inducere în eroare, sub pretextul oferirii unui loc de muncă bine plătit.
 

"La data de 10 martie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T-B.T. Arad, efectuează 20 de percheziții domiciliare, pe raza județelor Botoșani, Vrancea, Mureș, Constanța și în municipiul București, la persoane bănuite de constituire a unui grup infracțional organizat. De asemenea, au fost puse în executare 19 mandate de aducere. Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2012, membrii grupării ar fi recrutat peste 100 de persoane, cu o situație materială precară, cărora le-ar fi promis angajarea în locuri de muncă bine plătite în Danemarca. Ulterior, victimele ar fi fost transportate și adăpostite în Danemarca, unde, fiind lipsite de mijloace financiare, ar fi fost obligate să execute activitățile impuse de membrii grupării. În numele victimelor, membrii grupării ar fi constituit firme fantomă, ar fi deschis conturi bancare și ar fi obținut cărți de credit, pe care le-ar fi utilizat în vederea comiterii de fraude, cauzând un prejudiciu de aproximativ 7.000.000 de euro. La data de 25 februarie 2015, polițiștii români, în colaborare cu autoritățile din Danemarca, au desfășurat o acțiune în urma cărora au fost arestate 20 de persoane aflate pe teritoriul Danemarcei, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, înșelăciune, fraude informatice și evaziune fiscală", spun poliţiştii români.

 
Într-un comunicat de presă, Poliţia Română arată că "pentru destructurarea grupării, a fost încheiat între România și Regatul Danemarcei un acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă, având în vedere faptul că infracțiunile s-au săvârșit pe teritoriile ambelor state, facând obiectul cercetărilor deopotrivă ale autorităților judiciare române, cât și ale celor daneze".
 
În ceea ce-i privește pe cei 20 de membri ai grupului infracțional arestați în Danemarca, acum ei sunt judecaţi de către instanţa daneză pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, înşelăciune, fraudă informatică şi evaziune fiscală. 

„Echipa comună de anchetă a beneficiat de sprijin logistic şi finanţare din partea Eurojust. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, spun procurorii DIICOT.


În martie, polițiștii din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate din Arad, Botoșani, Vrancea, Constanța, Mureș și București și procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad  au efectuat 20 de percheziții domiciliare în județele Botoșani, Mureș, Vrancea și Constanța pentru prinderea suspecților. Circa o sută de prostituate din Constanța și celelalte trei județe au reușit să facă milioane de euro în Danemarca printr-o schemă simplă pusă la cale de o grupare formată din zeci de suspecți.


 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trafic de carne vie 21 de români reţinuţi în Danemarca în operaţiunea "Cuibul de viespi"

26 Feb 2015 796

Cuibul de „viespi" de la ISJ

18 Oct 2010 2122

Astazi va fi inmormantat Horea Popescu

27 Jan 2010 557

A murit regizorul Horea Popescu

25 Jan 2010 547