Parlamentul European a aprobat înfiinţarea unei comisii în scandalul Volkswagen

 
Parlamentul European a aprobat joi înființarea unei comisii de anchetă în scandalul manipulării testelor de poluare de către grupul auto german Volkswagen, informează AFP.

Cu 354 de voturi pentru, 229 contra și 35 de abțineri, eurodeputații au aprobat înființarea acestei comisii parlamentare de anchetă care are rolul de a identifica dacă 'Comisia și statele membre au avut probe referitoare la utilizarea unor mecanisme de invalidare a testelor de emisii poluante înainte de izbucnirea scandalului', se arată într-un comunicat al Parlamentului European. 

Un număr de aproximativ 45 de eurodeputați vor fi numiți în luna ianuarie 2016 pentru a face parte din această comisie de anchetă care va dispune de un mandat de un la finalul căruia va trebui să prezinte un raport. 

Volkswagen, cel mai mare constructor auto european, face obiectul unor investigații în mai multe țări, inclusiv în Germania, după ce în luna septembrie a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicație de vânzare BEJ Bogdan Ionica - autoturism marca Volkswagen model Jetta

08 Apr 2024 324

Știri Constanța azi UPDATE. Accident rutier cu trei mașini pe varianta Ovidiu! (FOTO+VIDEO)

25 Mar 2024 5533

Știri Constanța azi O mașină s-a răsturnat la Cumpăna! (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 1691

Tânăr plimbat pe capota unui autoturism într-o parcare din Constanța! Ce au constatat polițiștii când au verificat șoferul

22 Feb 2024 869

Știri Constanța Cine este tânărul decedat în cumplitul accident de pe bulevardul Aurel Vlaicu! Avea doar 23 de ani (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Feb 2024 21216

Constanța Accident rutier mortal pe bulevardul Aurel Vlaicu, zona Hornbach! Un tânăr a murit (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Feb 2024 11211

Imaginea zilei! La un pas de tragedie! Incredibil unde s-a oprit o ambulanță SMURD după impactul cu un autoturism în zona bisericii Sfinții Arhangheli „Mihail și Gavril”din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Jan 2024 1740

Averea și interesele lui Nicolae Toancă, șef serviciu la Direcția Județeană de Statistică Constanța (DOCUMENTE)

13 Dec 2023 768

Volkswagen discută cu posibili parteneri, între care Renault. Vizează dezvoltarea unui automobil electric de 20.000 de euro

10 Dec 2023 793

Știri Constanța UPDATE. Accident în zona sensului giratoriu de pe strada Soveja. Trafic îngreunat și ambulanța la fața locului (FOTO +VIDEO)

15 Sep 2023 4449

Polițist de la Rutiera Constanța mușcat în misiune! Altul, lovit cu capul în zona nasului. Dosarul, în apel

20 Aug 2023 1140

Constanța Accident rutier cu două autoturisme, pe bulevardul Aurel Vlaicu (GALERIE FOTO)

09 Aug 2023 1747

ISU Dobrogea a semnat contracte cu cele mai cunoscute firme din Constanța, pentru întreținerea autospecialelor! Care este valoarea (DOCUMENTE)

31 Jul 2023 1263

Averea și interesele vicepreședintelui Consiliului Județean Constanța, Stelian Gima (DOCUMENTE)

23 Jun 2023 4219

Constanța Femeie rănită într-un accident rutier la intersecția străzilor Trandafirului cu Răsuri (GALERIE FOTO)

07 Jun 2023 3312