25 Dec, 2014 14:01
1453
Ionuț ZAGONEANU
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, consideră că prezența celor trei Magi de la Răsărit, călăuziți de Stea, la ieslea Nașterii Domnului ne arată că cercetarea Universului duce la Dumnezeu, Creatorul lui, Lumea nefiind întâmplare, ci creație a divinității.
"Ei arată și faptul că Lumea, întreg Universul, dacă este cercetată cu atenție, ne duce spre Dumnezeu, Creatorul ei. Lucrarea artistului se vede în opera sa. Prezența Creatorului se vede în Creația Sa. Magii aceștia prefigurează nu numai adunarea popoarelor în Biserica lui Hristos, ci și faptul că cercetând Universul cu multă atenție toate cercetările adevărate mărturisesc că Lumea nu este hazard, o întâmplare, ci este un limbaj al lui Dumnezeu, fără cuvinte, către om". (...) Deci, toate vorbesc despre Dumnezeu", a afirmat, joi, patriarhul Daniel, în predica la Slujba Nașterii Domnului, oficiată la Catedrala Patriarhală.
Întâistătătorul BOR a subliniat că "magii, care reprezintă popoare care n-au primit ca și poporul evreu, în mod direct, reveleția, (....) fiind interesați de splendoarea și frumusețea Universului (...) au învățat de la Stea să se închine lui Hristos, Soarele Dreptății".
sursa: agerpres.ro
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: