UPDATE 8. Sunt vizaţi lucrătorii vamali şi poliţiştii de frontieră Percheziţii DNA în Portul Constanţa! (galerie foto+video)



Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanța efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție și contrabandă, comise în perioada 2015 – 2016.
 
În cursul zilei de astăzi, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 16 locații situate în municipiul Constanța, dintre care patru la sediile unor instituții publice, iar restul la domiciliile unor persoane fizice.
 
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Brigăzii Mobile de Jandarmi Constanţa.
 
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.



UPDATE 8, ora 12.44

Sunt 15 persoane vizate, cercetate pentru luare de mită. Acestea primeau bani, condiţionau efectuarea controlului şi avizarea intrării în Portul Constanţa. Şpaga consta în ţigări şi băutură, care ulterior erau vândute.

UPDATE 7, ora 12.39

Lucrătorii vamali care au fost duşi, de dimineaţă, la sediul DNA Constanţa pentru audieri, au început să iasă din sediul direcţiei.


UPDATE 6, ora 11.34

Acţiunea este coordonată din Bucureşti. Audierile sunt făcute la sediul DNA Constanţa, în timp ce bunurile ridicate în timpul percheziţiilor vor fi transportate la sediul DGA Constanţa.              

UPDATE 5, ora 11.03

Alexandru Mezei a explicat pentru ZIUA de Constanţa că nu a fost luat de procurori, ci a fost invitat la birou pentru a le pune la dispoziţie câteva documente. 

„Am fost invitat la birou pentru că eu sunt conducătorul instituţiei. La biroul de la Siguranţa Navigaţiei de la etajul trei, din cadrul clădirii ANR, nu la biroul meu personal. Mi-au solicitat nişte documente, le-am pus la dispoziţie, după care şi-au desfăşurat activităţile pe care le au. Controlul acesta de la DNA nu mă vizează pe mine. El s-a desfăşurat şi la Poliţia de Frontieră, la Vamă şi la Cabinetul medico-santiar de frontieră. Nu numai la noi“, a declarat, pentru ZIUA de Constanţa, Alexandru Mezei, şeful Căpităniei Zonale Constanţa  

UPDATE 4, ora 10.46

Procurorii au ieşit cu documente din clădirea Gărzii de Coastă.

Se pare că sunt şase suspecţi în acest moment. 

UPDATE 3, ora 09.26

Ar fi vizat şi Cabinetul medico-santiar de frontieră și vaccinări internaționale.



UPDATE 2, ora 09.22

Se pare că Alexandru Mezei, şeful Căpităniei Zonale Constanţa, ar fi fost luat de acasă de procurori. Cotidianul ZIUA de Constanţa l-a contactat telefonic, însă nu a răspuns. În măsura în care va răspune, vom publica un răspuns ulterior.

UPDATE 1, ora 09.00

Potrivit unor surse, percheziţiile vizează persoane fizice, lucrători vamali şi poliţişti de frontieră, precum şi la sediile Poliţiei de Frontieră Constanţa, Biroului Vamal şi Capităniei Portului într-un dosar vizând mita primită de funcţionari cu ocazia controlului navelor.










Sursa foto + video: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Procurorii DNA la sediul CJ Averea și interesele lui Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași! (DOCUMENT)

21 Mar 2024 7228

Procurorii DNA Constanța efectuează percheziții la Consiliul Județean Călărași!

21 Mar 2024 853

UPDATE Percheziții DNA la Primăria Capitalei!

15 Mar 2024 522

Percheziții într-un caz de corupție și fals! Bănuiții sunt cercetați pentru însușirea nelegală a unor bunuri imobile, aparținând unor persoane decedate

13 Mar 2024 680

Ce au găsit procurorii DNA într-un coș de gunoi Viorela Mirabela Călin, fost consilier juridic superior în Primăria Constanța, acord cu procurorii DNA! Ședință importantă azi la Tribunalul Constanța (DOCUMENT)

19 Feb 2024 1523

UPDATE Percheziții ale procurorilor DNA la Direcţia Regională Vamală București și în alte trei județe din țară

13 Feb 2024 781

Percheziții DNA! Trei instituții publice din Bacău, vizate de procurorii Anticorupție! Se caută informații despre mai multe contracte publice

16 Jan 2024 626

UPDATE. Miercuri, 13 decembrie DNA face aproape 100 de perchezitii! Ar fi vizat sediul CJ Botoșani și sediul PSD (surse)

13 Dec 2023 846

DNA, percheziții la Ministerul Finanțelor! Ioan Cristian Purice, secretar general adjunct, ar fi vizat de anchetă

12 Dec 2023 1185

Percheziţii DNA la trei instituţii publice din Bucureşti, într-un dosar care vizează achiziţia de servicii IT de către unele spitale

12 Dec 2023 768

Surse Percheziții DNA sediul Direcţiei Generale Antifraudă din Capitală

07 Dec 2023 1043

Percheziții DNA în București într-un dosar care vizează fraude cu terenuri

28 Nov 2023 763

Percheziții DNA Iași la vama Sculeni

22 Nov 2023 751

Dragoș Iorga - surse DNA Constanța, percheziție la un director din Ministerul Investițiilor! Iată câți bani au fost găsiți

27 Oct 2023 1875

Oficial! Zeci de percheziții DNA! Ar fi vizat Inspectoratul pentru Controlul Transportului Rutier

04 Oct 2023 1008