Update. DNA Percheziţii în judeţul Argeş, într-un dosar de corupţie

 
Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Pitești efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție comise în perioada  2011 – 2012.
 
În cursul zilei de 15 iulie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate  percheziții domiciliare în 7 locații, situate pe raza județului Argeș, reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.
 
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
 
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

UPDATE


Surse judiciare arată că anchetatorii caută indicii privind acordarea ilegală de contracte de achiziţii de bunuri şi servicii şi execuţie a unor lucrări privind implementarea sistemelor de monitorizare şi diagnosticare a diverşi parametri destinaţi punerii în siguranţă a instalaţiilor tehnologice la Sucursala Hidrocentrale Curtea de Argeş şi SC FILIALA PENTRU REPARAŢII ŞI SERVICII HIDROSERV Curtea de Argeş SA. Contractele ar fi fost atribuite în perioada 2010 - 2012, unor societăţi controlate de oameni din conducerea celor două societăţi, de apropiaţi ai acestora sau de salariaţi ai Hidroelectrica.

Octavian Florian Oprea, director adjunct tehnic al Sucursalei Hidrocentrale Curtea De Argeş, este suspectat de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată; el ar fi provocat, în perioada martie – iulie 2011, cât a ocupat funcţia, o pagubă de 637.088,13 lei în patrimoniul Hidroelectrica, prin acordarea unui contrct cu dedicaţie pentru ASNET Telecom SRL pentru lucrări la CHE Noapteş.

Totodată, Oprea este suspectat şi de luare de mită, după ce ar fi acceptat şi primit de la unul dintre asociaţii ASNET Telecom SRL, Ştefan Vulparu, suma de 164.505,99 lei, a cărei provenienţă reală a fost ascunsă prin achiziţionarea unui autoturism de lux pe numele mamei sale.

Ştefan Vulparu este cercetat pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată. Totodată, el este suspectat de spălare de bani, întrucât ar fi creat, potrivit unor surse judiciare, un mecanism de ascundere şi disimulare a originii ilicite a sumei totale de 370.000 de lei şi a pus la dispoziţia lui Octavian Oprea fără titlu suma de 164.505,99 lei în data de 28.06.2011 pentru disimularea adevăratei provenienţe a banilor.

Florin Stoian, un alt asociat la SC ASNET Telecom SRL Curtea de Argeş, este cercetat pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălare de bani; el ar fi oferit un "ajutor" pentru ca Octavian Oprea să îşi îndeplinească în mod necorespunzător atribuțiile de serviciu în contextul procedurilor de achiziție a unor lucrări pretins executate de societatea din care făcea parte. Concret, Florin Stoian a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii ASNET opt facturi fiscale privind contravaloarea lucrărilor, deşi acestea nu au fost efectuate, deci nu exprimau operaţiuni economice reale. Scopul era însă doar decontarea lucrărilor şi pretinsa justificare a unor transferuri bancare. Florin Stoian a transferat sumele de 195.000 lei, respectiv, de 175.000 lei, în scopul disimulării originii ilicite a acestora şi de a le pune la dispoziţia inculpatului Ştefan Vulparu.

De asemenea, vizată de ancheta procurorilor este şi Filoftia Oprea, mama fostului director de la Hidrocentrale Curtea de Argeş, pentru spălare de bani, întrucât ar fi ascuns adevărata provenienţă a sumei de 164.505,99 lei şi a disimulat proprietatea asupra autoturismului.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

25 Apr 2024 275

Elena Marinela Negulici, fost director economic al CNE Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă într-un dosar DNA Constanța!

24 Apr 2024 497

Dosarul SOCEP, instrumentat de DNA Constanța, se va rejudeca! (MINUTĂ)

24 Apr 2024 409

Trimitere în judecată DNA S-a lăudat cu influență asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel București

24 Apr 2024 396

Ce averi au procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să lucreze la DNA Constanța, după plecarea lui Bodean Andrei și Conortos Constantin (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 829

DNA o trimite în judecată pe Nadia Florentina Racz, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor

23 Apr 2024 421

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 697

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 496

Curtea de Apel Constanța, în pronunțare într-un dosar DNA cu un presupus prejudiciu de aproape 10 milioane euro

21 Apr 2024 908

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 724

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 560

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1542

Surse - percheziții informatice Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, a ajuns la DNA Constanța!

19 Apr 2024 686

Noi procurori la DNA Constanța, în locul lui Andrei Bodean și Constantin Conortos! Ciprian Bodu, Vasile Abagiu, și Dan Haralambie, rămân pe poziții

19 Apr 2024 772

Foști șefi ai Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă

18 Apr 2024 761