Percheziţii într-un campus universitar la profesori universitari suspectaţi de luare de mită. Ce au constatat oamenii legii

Polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice și ai Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, efectuează 13 percheziţii domiciliare, pentru documentarea activității mai multor cadre didactice universitare, bănuite că ar fi pretins și primit foloase necuvenite, cu ocazia organizării și susținerii unor examene.

La data de 3 iulie a.c., polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice și ai Direcţiei Operaţiuni Speciale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie–Secţia de urmărire penală şi criminalistică, efectuează 13 percheziţii domiciliare.

Acțiunea se desfășoară într-un campus universitar, la birourile și cabinetele unor cadre didactice bănuite de corupție, precum și la locuințele acestora.

Din cercetări a reieșit că mai multe cadre didactice din cadrul unei unități de învățământ superior ar fi desfăşurat activităţi ilegale, constând în pretinderea și primirea unor foloase materiale necuvenite, cu ocazia organizării și susținerii examenelor semestriale sau anuale la diferite discipline de către studenți sau cu ocazia susținerii examenelor de admitere, licență ori acordare a gradației de merit sau a funcțiilor didactice.

De asemenea, în cursul anului școlar, unii profesori universitari ar fi organizat “meditații”  la disciplinele la care sunt titulari şi ar fi fost abordate sau furnizate studenților subiectele de examen.

Vor fi puse în aplicare cinci mandate de aducere a persoanelor vizate, în vederea audierii acestora şi dispunerii de măsuri.

La operaţiune participă și poliţişti din cadrul I.G.P.R.- Direcția de Investigații Criminale, I.P.J. Ilfov, specialişti criminalişti, precum și jandarmi.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 569

Femeie reținută la Constanța pentru fals și uz de fals! Cum acționa suspecta

17 Apr 2024 560

Percheziții în municipiul Constanța, Năvodari, Lumina, Topraisar și Dulcești (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 754

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de înșelăciune

17 Apr 2024 242

Percheziții într-un dosar penal de înșelăciune și fals în declarații, în Constanța

16 Apr 2024 513

Droguri vândute pentru sume între 120 și 450 de lei la Constanța! Doi suspecți au ajuns după gratii

11 Apr 2024 507

Bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut la Constanța! Ce au găsit polițiștii și procurorii în locuința acestuia (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 489

Percheziții în București și alte două județe din țară! Vizate, persoane suspectate de șantaj

11 Apr 2024 365

Poliția RomânăPercheziţiile se desfășoară în baza mandatelor emise de Judecătoria Râmnicu Sărat

11 Apr 2024 249

Percheziții la persoane bănuite de camătă și trafic de persoane

10 Apr 2024 525

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de camata si santaj

08 Apr 2024 271

Percheziții în județul Constanța! Vizați, suspecții de furt de carburant din rezervoarele TIR-urilor parcate (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1267

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 616

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 619

Percheziții DIICOT Pornografie infantilă. Înregistrări video cu minori de 4-5 ani, în ipostaze sexuale explicite

03 Apr 2024 487