17 Jul, 2017 12:43
1589
Suheila ISMAIL
Duminică, un echipaj de jandarmerie a observat în Costineşti, în apropierea Teatrului de Vară, un autoturism marca BMW, înmatriculat în Spania, care se deplasa şerpuind pe drumul care merge pe lângă calea ferată, spre parcarea aflată în imediata apropiere a teatrului.
Autovehiculul condus de un bărbat a intrat în parcarea Teatrului de Vară, trecând peste borduri şi ulterior deplasându-se în mod haotic, din bordură în bordură.
Când șoferul şi ocupantul locului din dreapta faţă au coborât din maşină mirosind puternic a alcool. Militarii au solicitat la faţa locului prezenţa unui echipaj de poliție cu aparatul etilotest.
Conducătorul auto a refuzat testarea şi a fost condus de un echipaj, pentru recoltarea probelor biologice la Spitalul Municipal din Mangalia.
Poliţiştii i-au ridicat şoferului de 29 ani, din Teleorman, permisul de conducere şi i-au întocmit actele de constatare pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Sursă foto: Gruparea Mobilă Tomis Constanța
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: