Pictura zilei „Şalul înflorat” de Ipolit Strâmbu

Născut în anul 1871, în judeţul Mehedinţi, Ipolit Strămbu (cu variantele Hipolit, Strâmbulescu) a fost un pictor român, prieten bun, potrivit Wikipedia, cu Barbu Ştefănescu Delavrancea, cu actorul Iancu Brezianu şi cu Alexandru Vlahuţă. A studiat la Şcoala de Arte Frumoase cu Theodor Aman şi cu G.D. Mirea, apoi la Munchen cu Karl Marr. Debutul oficial în pictură a avut loc în anul 1895, odată cu participarea sa la Expoziţia artiştilor în viață, ocazie cu care câştigă o medalie pentru un studiu. Ipolit Strâmbu a fost autorul mai multor manuale de desen şi tehnica desenul. De asemenea, pictorul român s-a preocupat de organizarea unei şcoli de artă. 

„Renunțarea la sursele artificiale de ecleraj și adoptarea luminii naturale, suprimarea culorii locale și a umbrelor închise, libertatea tușei, recursul la o cromatică fluidă și luminoasă’’, mărturisea  Doina Păuleanu despre Ipolit Strâmbu, în cartea „Pictori români la Balcic”, publicată în anul 2008.
 
Subiectul uleiului pe carton (44 x 36 cm), intitulat „Şalul înflorat”, se identifică cu orientarea pictorului pentru un vizual mai mult decât specific, cel al mediului orăşenesc. Punerea în pagină îi permite pictorului să-şi exerseze realizarea efectului de lampă, prin jocurile de lumină de pe chipul personajului, dar şi de pe decoraţia rochiei sau a şalului. 
 
Sursa foto: wikiart.org

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

RAJA Constanța Concursul de pictură și desen „Apa este viață” - 2024 este pe cale să înceapă!

06 Feb 2024 938

Evenimentele zilei de 12 decembrie în istorie. Ce formație de muzică folk–pop a luat naștere la această dată

12 Dec 2022 1072

15 mai - Ziua naţională a pictorului Nicolae Grigorescu

15 May 2022 1298

RAJA Câștigătorii concursului de pictură și desen “Apa este viață!” 2022 au intrat în posesia premiilor (GALERIE FOTO)

28 Mar 2022 1551

Filme dedicate unora dintre marii maeștri ai picturii românești, disponibile online cu ocazia Zilei Culturii Naționale

14 Jan 2022 2689

Expoziție de pictură închinată Zilei Dobrogei, la Acvariul din Constanța (galerie foto)

13 Nov 2021 4478

Cu prilejul Zilei Dobrogei Expoziţie de pictură şi lansare de carte, organizate de Grupul Civic Tătar

01 Nov 2017 3377

Pictura zilei „Terasă cu flori” de Eustaţiu Stoenescu

03 Jul 2016 5844

Pictura zilei „Marea la Balcic” de Gheorghe Petrașcu

02 Jul 2016 7850

Pictura zilei „Pe gânduri” de Nicolae Grigorescu

07 Jun 2016 8201

Pictura zilei „În fața porții” de Nicolae Grigorescu

16 May 2016 5293

Pictura zilei „Faleză la Constanţa” de Petre Iorgulescu-Yor

15 May 2016 5379

Pictura zilei „Ţarăncuţă cu ulcior” de Nicolae Vermont

25 Apr 2016 9803

Pictura zilei „Aşteptare” de Nicolae Vermont

09 Apr 2016 5734

Pictura zilei „Irişi şi trandafiri” de Vincent van Gogh

06 Apr 2016 6501