PNL Constanţa „Victor Ponta ne convinge în fiecare zi că are un comportament politic cameleonic“

Partidul Național Liberal a demarat recent discuții extrem de serioase cu PDL în vederea cristalizării unei forțe puternice de dreapta, care să se opună „în mod responsabil pesedizării României şi pentru a stopa ascensiunea PSD și a premierului Victor Ponta în încercarea de a-și subordona instituțiile din România“, se arată într-un comunicat de presă emis de departamentul de comunicare al PNL Constanța.
„Partidul Național Liberal are un proiect pentru cetățeni, ca alternativă la guvernarea PSD. În același timp, Victor Ponta ne convinge în fiecare zi că are un comportament politic cameleonic, fiind permanent dispus să mintă și să facă declarații prin care să încerce să inducă în eroare oamenii“, potrivit liberalilor constănţeni.
„Mai mult, prin ultimele sale declarații, Victor Ponta se descalifică total ca lider politic democratic al unei țări angajate pe un parcurs occidental. Vădit deranjat de rezultatele electorale din Ilfov și Călărași, Victor Ponta încearcă să amenințe și să-și intimideze adversarii invocând instituții ale statului care în mod normal ar trebui să fie încurajate să își păstreze independența față de lupta politică. Premierul României a ajuns ca, de la înălțimea demnității funcției pe care o deține, să dea indicații Direcţiei Naţionale Anticorupţie cu privire la oamenii care ar trebui anchetați“, susţin reprezentanţii PNL Constanţa.
De aceea, membrii Filialei Teritoriale Constanţa a PNL face un apel la toate instituțiile din România „care resimt, chiar și numai prin declarații publice presiuni politice, pentru a acționa partizan și să respingă prin toate mijloacele aceste încercări nedemocratice“.
„Tocmai pentru că nu are nici un proiect pentru România, Ponta ține să se facă remarcat prin declarații inedite, cum a fost cazul celei în care a susținut că în 2009 l-a votat pe Crin Antonescu în primul tur la prezidențiale și pe Mircea Geoană doar în turul doi. Aceasta în condițiile în care Victor Ponta a fost purtătorul de cuvânt al campaniei prezidențiale a lui Geoană. Astfel de afirmații, lansate public pentru a face titlurile jurnalelor de știri și a genera confuzie în rândul electoratului, sunt descalificante pentru orice lider politic serios“, se mai precizează în comunicatul emis de PNL Constanţa.
Potrivit liberalilor constănţeni, „pe tot parcursul campaniei electorale pentru PE, s-a văzut că Victor Ponta și PSD nu au prezentat cetățenilor niciun proiect concret pe care europarlamentarii social-democrați să îl susțină în Parlamentul European în beneficiul românilor“. „În locul unei dezbateri serioase pe soluții concrete, Victor Ponta și-a făcut campanie prin folosirea instituțiilor statului, ridicând astfel un mare semn de întrebare în legătură cu implicarea unor autorități publice în campanie politică, lucru care contravine prevederilor legale“, consideră reprezentanţi din cadrul PNL Constanţa.
„Un astfel de lider politic nu este nici pe departe potrivit să conducă România, nici din calitatea de premier și nici din cea de președinte, iar PNL va bloca prin toate mijloacele democratice ascensiunea acestui unui om atât de nociv pentru țară“, concluzionează membrii filialei Constanţa a Partidului Naţional Liberal.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Deputatul Marian Crușoveanu Alternativa Techirghiol va redesena peisajul geografic al județului Constanța

24 Apr 2024 586

ZIUA LIVE Florin Mitroi, candidatul PNL la Consiliul Județean Constanța - „Văd această candidatură ca pe o responsabilitate imensă"!(VIDEO)

22 Apr 2024 761

ZIUA LIVE Florin Mitroi, despre proiectele și planurile pe care le are pentru județul Constanța!

21 Apr 2024 1364

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 549

Daniel Gigi Tatu a sărit din echipa Chițac, în cea a senatorului Felix Stroe!

18 Apr 2024 578

Este nașul fiicei afaceristului Comănescu de la GSP Plecare din echipa Chițac. O nouă demisie din Consiliul Local Municipal Constanța!

17 Apr 2024 2954

ZIUA LIVE Perspective și proiecte pentru comunele Bărăganu și Cerchezu dezbătute cu cei doi candidați PNL

16 Apr 2024 547

ZIUA LIVE Perspective și proiecte pentru comunele Bărăganu și Cerchezu

15 Apr 2024 614

Declarațiile primarului Chițac și ale lui Nicolae Ciucă referitor la stadionul Farul din Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 911

Președintele PNL, Nicolae Ciucă „Sunt sigur că, pe 9 iunie, echipa liberală din Constanța va ieși învingătoare“

12 Apr 2024 688

Primarul comunei Peștera, județul Constanța, Nicoleta Vrabie, a intrat în PNL. Candidează pentru un nou mandat (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 665

Cine sunt candidații PNL la primăriile din județul Constanța. Lista oficială (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 2820

LIVE VIDEO+TEXT Liderii PNL sunt prezenți la Constanța la lansarea candidaților partidului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 1274

Consultare publică Regulamentul de organizare și funcționare al comisiei de repartizare a locuințelor din fondul locativ de stat din municipiul Constanța destinate închirierii (DOCUMENT)

12 Apr 2024 574

Comisia pentru buget-finanţe a Camerei Deputaţilor va lucra online până la finalul actualei sesiuni parlamentare

11 Apr 2024 399