Posibilitatea existenței unor fraude electorale prin vot multiplu, sesizate la BEJ Constanţa

Reprezentanţii unei formaţiuni politice din Constanţa informează că au depus o nouă contestație la Biroului Electoral Județean (BEJ) Constanța cu privire la posibilitatea existenței unor fraude electorale prin vot multiplu în turul II de scrutin al alegerilor pentru desemnarea președintelui României.
 
Astfel, reprezentanţii formaţiunii politice au solicitat Biroului Electoral Județean să verifice această posibilitate în cazul votanților domiciliați în județele Teleorman, Neamț, Mureș, Olt, Bacău, Dâmbovița, Dolj, Galați, Timiș și Tulcea ce au votat pe listele suplimentare din secțiile 31, 47, 55, 87, 109, 123, 176, 181, 182, 183 și 188, din municipiul Constanța, 309, 310, 311 și 323, din orașul Năvodari și 361 din comuna Agigea.
 
De asemenea, după cum se menţionează într-un comunicat de presă al formaţiunii politice, la secțiile de votare 323 din Năvodari și 361 din Agigea au votat alegători din județul Timiș, „fapt ce ne duce cu gândul la turismul electoral, mai ales că cele două localități se află pe drumul ce leagă Constanța de Autostrada A 2.”, după cum se arată în documentul citat.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.