Poziţia preşedintelui CSM, Mircea Aron, referitoare la situaţia judecătorilor din Turcia

Urmare a informaţiilor publice vehiculate în spaţiul internaţional de către agenţiile de presă şi diverse organisme şi organizaţii internaţionale, privitoare la acţiunile întreprinse de către autorităţile turce în legătură cu un număr îngrijorător de magistraţi turci, ulterior recentelor evenimente petrecute în Turcia, declarate de  autorităţile Statului Turc ca fiind o tentativă de lovitură de stat şi luând notă de reacţiile oficiale ale instituţiilor europene cu atribuţii în domeniul apărării şi garantării independenţei justiţiei – Reţeaua Europeană a Consiliilor Judiciare, Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni, Consiliile Judiciare ale Olandei, Franţei etc., Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii îşi exprimă profunda îngrijorare faţă de gravitatea informaţiilor vehiculate în spaţiul public privind posibila încălcare a principiilor statului de drept, în special în ceea ce priveşte situaţia judecătorilor şi procurorilor.
 
În absenţa unor comunicări oficiale din partea Înaltului Consiliu pentru Judecători şi Procurori din Turcia sau a unor informaţii oficiale din partea instituţiilor turce şi a celor internaţionale responsabile cu protecţia drepturilor fundamentale ale omului, Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii susţine demersul public internaţional de a solicita garantarea de către autorităţile turce a respectării tuturor reglementărilor şi tratatelor internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Statul Turc este parte, în toate acţiunile întreprinse de acesta în urma şi în legătură cu tentativa de lovitură de stat consumată.
 
Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii din România îşi exprimă încrederea în capacitatea instituţiilor turce din justiţie de a acţiona cu respectarea principiilor independenţei, imparţialităţii, legalităţii şi a dreptului la apărare al oricărui cetăţean, inclusiv a celor care deţin funcţii de demnitate publică, judecători şi procurori, independent de natura anchetei şi/sau gravitatea faptelor anchetate.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul indemnizațiilor parlamentarilor pe masa magistraților de la Tribunalul Constanța. Când a fost stabilit termenul de judecată?

24 Sep 2023 992

Dosar civil pentru Constanța Veche, închis definitiv de Curtea de Apel!

29 Nov 2021 2175

Se cer despăgubiri pentru un imobil din Constanța veche, situat pe strada Callatis. Cazul a ajuns la Curtea de Apel

08 Apr 2021 1598

Constanța veche Cum a tranșat Tribunalul Constanța procesul pentru un teren de lângă strada Mircea cel Bătrân. Soluția nu este definitivă

16 Feb 2021 1848

Constanța veche, subiectul unui nou proces! Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, dată în judecată pentru imobile din Peninsulă

14 Nov 2020 2201

O constănţeancă, numită în Consiliul de Administraţie al Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti SA

28 Nov 2019 1948

Daniel Learciu, ales președinte interimar al filialei municipale ALDE Constanța. Anton Mangiurea, secretar general, a fost exclus din partid (galerie foto)

12 Mar 2017 7902

Românii au protestat în faţa consulatului din New York (video)

06 Feb 2017 2742

Patru candidați respinși Alte școli din Constanța și-au aflat directorii (document)

18 Oct 2016 7633

CFR Constanţa nu s-a calificat la turneul final

20 Jun 2016 1723

Dosarul Beirut are un nou judecător. Magistratul a luat parte la un moment istoric

06 May 2016 4977

Zeci de constănţeni vor fi audiaţi în dosarul Beirut (lista completă)

05 May 2016 4284

Săgeata Năvodari, înfrângere cu 0-6 în meciul cu Rapid CFR Suceava

29 Nov 2014 2410

Spionarea unui ataşat american Cum apare Constanţa în arhivele Securităţii, în dosarele secrete ale agentului Anton

21 Jul 2014 2966