Președintele Klaus Iohannis susține că Liviu Dragnea ar trebui să demisioneze din funcția de președinte al Camerei Deputaților

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri seară, la Ploiești, că "este clar" că Liviu Dragnea trebuie să demisioneze din funcția de președinte al Camerei Deputaților, informează Agerpres.ro. 
  

"M-ați întrebat dacă am asistat la acel circ din fața DNA-ului. Nu m-am uitat expres, dar a fost atât de evident în toată media, încât nu a putut fi evitat. Este clar că trebuie să demisioneze (Liviu Dragnea — n.r.), trebuia nici să nu ajungă acolo, nu să demisioneze. Cred că acest tip de circ cu victimizări și așa mai departe nu face deloc bine democrației românești", a spus Iohannis după ce a participat la dezbaterea "Orașele României la 100 de ani de la Marea Unire. Un viitor smart pentru Ploiești", organizată la Universitatea Petrol — Gaze.

 
În context, șeful statului a susținut că primește întrebări "interesante" de la omologi de-ai săi care nu înțeleg cum tolerează românii astfel de situații.
 

"Vă dați seama ce întrebări interesante primesc de la ceilalți șefi de stat și de guvern cu care mă întâlnesc aproape săptămânal în diferite locuri. Lumea nu înțelege cum s-a putut ajunge până aici și e destul de greu de explicat cum de românii tolerează o astfel de abordare în fruntea statului. Sper să se rezolve destul de repede", a adăugat Iohannis.

 
Întrebat dacă se simte stânjenit când primește asemenea întrebări, președintele a negat, punctând însă că este "neplăcut" să primească întrebări referitoare la problemele penale ale celor care ocupă locul al doilea și al treilea în fruntea statului.
 

"Nu mă simt stânjenit, fiindcă eu reprezint România și reprezint toți românii și sunt mândru că reprezint România, dar nu pot să evit aceste întrebări. Chiar dacă găsesc explicații care țin de statul de drept și de felul cum vedem noi statul de drept, totuși, e neplăcut să te întrebe cum e posibil ca numărul doi și numărul trei din stat să fie implicați în cercetări penale", a mai spus Klaus Iohannis.

Sursa:  Agerpres.ro. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAEDin Agenda de lucru a MAE 23 aprilie 2024, vă semnalăm

23 Apr 2024 142

Klaus Iohannis, mesaj de Pesah „În această perioadă dificilă, este nevoie de înţelepciune şi curaj în faţa violenţei şi a urii“

22 Apr 2024 434

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de legea care prevede închiderea sălilor de jocuri de noroc în localitățile cu sub 15.000 de locuitori?

21 Apr 2024 752

Președintele României, Klaus Iohannis, la reuniunea extraordinară a Consiliului European

18 Apr 2024 469

Șeful jandarmilor din Constanța, trecut în rezervă. Decretul, semnat de Klaus Iohannis

16 Apr 2024 11307

Președintele Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”

16 Apr 2024 440

Președintele Klaus Iohannis „România condamnă în cei mai fermi termeni atacul Iranului împotriva Israelului“

14 Apr 2024 437

Legea privind calitatea apei destinate consumului uman, promulgată de președintele României

12 Apr 2024 431

Investiţiile de modernizare de la Centrala Nuclearo-Electrică Cernavodă, analizate de preşedintele României cu directorul General AIEA

09 Apr 2024 540

Președintele Klaus Iohannis a numit în funcție sute de judecători și procurori! Cine vine la Constanța. LISTA

08 Apr 2024 1242

Iohannis a trimis spre reexaminare, legea care modifică OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân

08 Apr 2024 414

Președintele României, Klaus Iohannis România - un veritabil pilon de securitate şi stabilitate în regiunea Mării Negre şi pe Flancul Estic

07 Apr 2024 438

Procurorul general îi solicită preşedintelui Iohannis aviz pentru începerea urmăririi penale a lui Iliescu în dosarul Mineriadei din iunie 1990

03 Apr 2024 724

România, profund angajată în prioritățile Uniunii Europene pentru 2024-2029. Anunțul lui Klaus Iohannis (VIDEO)

03 Apr 2024 506

Iohannis, mesaj de Paștele Catolic- „Să ne îndreptăm gândurile și rugăciunile către cei în suferință“

30 Mar 2024 433