Presidents Day, sărbătorită la American Corner din cadrul Universităţii Ovidius

În data de 20 februarie 2012, începând cu ora 10, American Corner din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa va sărbători Presidents Day, prezentând tema Thomas Jefferson: A Man Ahead of His Times. Lect. univ. dr. Raluca Rogoveanu va discuta despre cel de-al doilea vicepreşedinte şi al treilea preşedinte al Statelor Unite ale Americii (1801 - 1809), autor al Declaraţiei de Independenţă (1776), şi unul dintre cei mai influenţi dintre părinţii fondatori ai Statelor Unite. Evenimentele majore din timpul preşedinţiei sale includ Louisiana Purchase (1803), Actul Embargoului din 1807 şi Expediţia lui Lewis şi Clark (1804 - 1806). Doamnele profesoare Roşu Simona, Irina Radu si elevi de la Colegiul Naţional Constantin Brătescu vor viziona şi dezbate filmul documentar intitulat Thomas Jefferson's World. Participanţii au ocazia să-şi îmbunătăţească cunoştinţele despre cultura şi viaţa din Statele Unite din materialele publicitare oferite gratuit. De asemenea, aceştia vor primi de la Rodica Toma, coordonator American Corner, câte un hand-out şi certificate de participare.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 228

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 597

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 668

Averea și interesele Iuliei-Laura Opariuc-Dan, desemnată președintele Biroului Electoral Județean Constanța

15 Apr 2024 464

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 537

Alin Burcea este noul președinte ANAT (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 530

Ședință de desemnare a președinților birourilor electorale de circumscripție, la Tribunalul Constanța

12 Apr 2024 714

Avocatul Alexandru Bajdechi, fostul președinte al Asociației Elevilor Constanța, a dat în judecată Ministerul Educației. Cere depăgubiri de zeci de mii de lei

10 Apr 2024 3367

Complexul Cleopatra din Mamaia, deținut de famila lui Vasile Chirondojan, fost consilier local din Constanța, de vânzare. Iată cât cer proprietarii!

02 Apr 2024 13928

Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru finele lunii! Se pregătește audierea lui Ionuţ Ţiţimeaua, fost director în CJC

01 Apr 2024 900

Candidatul PSD la Primăria Constanța, Horia Constantinescu, și-a anunțat demisia din fruntea ANPC

28 Mar 2024 893

Baza sportivă de pe malul lacului Siutghiol, din Constanța, miza unui proces intentat de Clubul Sportiv Electrica Președinte Dumitru Frățilă face acuzații -„Nu ne putem desfășura activitatea!“

23 Mar 2024 1926

Scupra, primar Ovidiu „Nu mă interesează funcțiile în partid. (...) Florin Mitroi știe că se bazează pe sprijinul meu! "

17 Mar 2024 1303

UPDATE George Scupra a demisionat din funcția de președinte al Ligii Aleșilor Locali din organizația județeană a PNL Constanța (VIDEO)

17 Mar 2024 2798

UPDATE Trei primari PNL din județul Constanța, vizați de intoxicări din partea PSD Constanța (VIDEO)

17 Mar 2024 6811