Prim-ministrul Japoniei, în premieră în România. Întâlnirea programată cu Mihai Tudose a fost anulată. Cine l-a primit pe premier

Prim-ministrul Shinzo Abe, aflat marţi la Bucureşti, a făcut o vizită foarte scurtă la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, unde, potrivit declaraţiilor directoarei Paula Popoiu, a fost impresionat de biserica din Dragomireşti şi de aleea cireşilor japonezi, relatează Digi 24.

În după-amiaza zilei de marţi, Shinzo Abe a petrecut aproximativ jumătate de oră la Muzeul Satului. Politicianul japonez a fost însoţit de soţia lui şi, împreună, au stat de vorbă cu câţiva meşteri aflaţi în muzeu. „A fost încântat de olarul din Horezu, l-a întrebat despre tehnică. Doamna a fost mai înfrigurată, dar el, ca japonezii, în general - interesat de tot”, a mai spus directoarea muzeului.

La plecare, prim-ministrul nipon a primit un platou mare din ceramică de Baia Mare şi un nai, iar soţia lui, un album despre muzeu şi o carte despre portul tradiţional românesc.

Shinzo Abe a fost primit de preşedintele Klaus Iohannis, marţi după-amiază, la Palatul Cotroceni. Premierul japonez avea programată pentru vizita la Bucureşti şi o întâlnire cu omologul său român, însă, în condiţiile demisiei lui Mihai Tudose, întâlnirea a fost anulată.

În cadrul vizitei, premierul nipon a purtat discuţii cu preşedintele Iohannis care au vizat mai multe domenii, inclusiv domeniul securităţii.

„Este extrem de important faptul că domnul preşedinte şi cu mine avem convingerea comună că nu putem accepta înarmarea nucleară a Coreii de Nord şi considerăm că este necesar să se intensifice la maximum presiunea asupra acestei ţări. De asemenea, am putut confirma şi viziunea noastră comună în ceea ce priveşte importanţa rezolvării imediate a problemei răpirilor de cetăţeni. În condiţiile în care în societatea internaţională se instalează instabilitatea, este necesară o cooperare încă şi mai puternică ca până acum între Japonia şi Europa, în numele valorilor comune pe care le avem la bază. Din acest punct de vedere, Japonia sprijină Europa în unitatea şi coeziunea ei”, a spus Shinzo Abe.

Sursă foto: Digi 24

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAEConvorbirea telefonică a ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu cu ministrul afacerilor externe al Japoniei, Yoko Kamikawa

11 Mar 2024 315

De Ziua Internațională a Femeii Cele mai multe comenzi de flori de 8 Martie sunt făcute în București, Cluj-Napoca și Constanța

07 Mar 2024 559

Fotbal Echipa feminină de la Farul Constanța s-a calificat în turneul play-off din Superligă (GALERIE FOTO + VIDEO)

03 Mar 2024 1147

Un vulcan a erupt pe o insulă! Nivelul de alertă de activitate vulcanică a fost ridicat

13 Jan 2024 770

Nou bilanț al cutremurelor din Japonia! 215 persoane au murit și cel puţin 577 de persoane au fost rănite

12 Jan 2024 813

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu România are cea mai scăzută rată de recidivă a deţinuţilor din ultimii 10 ani

11 Jan 2024 861

Primul concert simfonic al acestui an, la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”

11 Jan 2024 734

Ministrul apărării naționale, întrevedere cu ambasadorul Japoniei la București

09 Jan 2024 613

Tragicul bilanț al cutremurului din Japonia a urcat la 168 de decese și 323 dispăruți

08 Jan 2024 715

Ucraina Japonia va aloca 37 milioane de euro pentru apărarea antiaeriană a Ucrainei

07 Jan 2024 706

O nonagenară a fost scoasă în viaţă de sub dărâmături, la cinci zile după cutremurul din Japonia

07 Jan 2024 583

Cutremurul din Japonia îi va costa pe asiguratori aproape 6,4 miliarde de dolari

05 Jan 2024 752

Cum arată fostul bazin de înot de pe strada Badea Cârțan din Constanța! Imagini surprinse din dronă (FOTOREPORTAJ+VIDEO)

03 Jan 2024 1526

Japonia. Coliziune pe aeroport Poliţia ia în considerare posibilitatea neglijenţei profesionale

03 Jan 2024 614

Cutremur în Japonia Nicolae Ciucă transmite condoleanţe familiilor victimelor

02 Jan 2024 663