Primele vouchere de vacanţă ar putea fi emise de la 1 iulie

 
Autoritatea Națională pentru Turism (ANT) a finalizat normele privind acordarea voucherelor de vacanță și, imediat după promulgarea Legii și publicarea în Monitorul Oficial, documentul va fi trimis pe circuitul de avizare. Anunţul a fost făcut astăzi de președintele interimar al ANT, Mirela Matichescu, care a spus că “primele vouchere ar putea fi emise începând cu 1 iulie 2015, dacă totul se face în timp. Aceste norme au fost făcute în colaborare cu industria, cu specialiști de la noi, de la Autoritate, de la Ministerul Economiei. Am făcut aceste norme închipuindu-ne că noi suntem atât angajatul cât și angajatorul și emitentul. Am abordat toate palierele”.
Conform normelor, angajatorii prevăzuți conform ordonanței de urgență 8/2014 stabilesc de comun acord cu organizațiile sindicale legal constituite și reprezentative la nivelul unității sau acolo unde nu este constituit un sindicat, cu reprezentanții beneficiarilor, contractarea achiziționării voucherelor de vacanță cu unitățile emitente, precum și forma suportului acestora, respectiv suport electronic sau hârtie. Beneficiarul poate utiliza voucherele de vacanță pe baza actului de identitate numai pentru achiziționarea de servicii turistice de la unitățile afiliate. Lista unităților turistice autorizate va fi transmisă emitenților de către ANT prin publicarea pe site-ul oficial propriu.
Regulile privind modul de acordare a primei de vacanță sub forma voucherelor de vacanță se stabilesc de către angajatori, după caz, împreună cu organizațiile sindicale sau reprezentanții beneficiarilor, prin contractele colective de muncă, respectiv prin regulamente interne. Pentru unitățile din domeniul bugetar, voucherele de vacanță se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale.
Voucherul de vacanță are perioadă de valabilitate de un an de la data emiterii pe suport hârtie, respectiv de la data alimentării pentru voucherele emise pe suport electronic, fără a se înțelege că aceasta este perioada de valabilitate a suportului electronic. Suportul electronic pe care sunt stocate voucherele de vacanță poate fi alimentat exclusiv cu valoarea nominală a voucherelor de vacanță acordate de către angajator. Sistemul voucherelor de vacanță pe suport electronic organizat de unitățile emitente în colaborare cu angajatorii trebuie să permită beneficiarilor voucherelor de vacanță accesul la informațiile privind utilizarea și soldul valorii nominale a voucherelor de vacanță transferate beneficiarilor. Voucherele vor putea fi folosite doar pe teritoriul României, în limita a șase salarii brute minime pe economie (6.000 lei).
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Klaus Iohannis a promulgat legea referitoare la voucherele de vacanță

22 May 2023 1249

Până când pot fi folosite voucherele de vacanţă emise în anii trecuți. ANAT face precizări

22 Jun 2022 1263

Peste 280 de angajați ai Consiliului Județean Constanța primesc vouchere de vacanță (DOCUMENT)

13 Jun 2022 1910

Consiliul Județean Constanța achiziționează vouchere de vacanță pentru salariați

12 Apr 2022 1867

Cluj Aproximativ 200 de angajaţi ai MAI, cercetaţi penal pentru fraude cu vouchere de vacanţă

11 Feb 2022 1718

Voucherele de vacanţă pot fi acordate şi angajaţilor din sectorul privat

18 Dec 2021 1751

Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului despre acordarea voucherelor de vacanţă Sper ca săptămâna aceasta să fie adoptat proiectul de act normativ

13 Dec 2021 1251

Anunțul ministrului Muncii despre valabilitatea voucherelor de vacanţă nefolosite din cauza pandemiei

03 Dec 2021 1424

Proiect Bugetarii vor primi din nou vouchere de vacanță din 2022

03 Dec 2021 1473

Alianța pentru Turism solicită Guvernului acordarea voucherelor de vacanță pentru minimum cinci ani

15 Nov 2021 1303

Deputatul PSD de Constanța Cristina Dumitrache critică măsurile de austeritate anunțate de guvernul Cîțu “Încalcă tot ce au promis în campania electorală”!

10 Feb 2021 3067

Angajați ai Spitalului Tulcea, la judecată pentru vouchere de vacanță. Dosarul, la Curtea de Apel Constanța

16 Sep 2020 2432

Regulament. În ce condiții primesc angajații Consiliului Județean Constanța voucherele de vacanță? (documente)

21 Jul 2020 2421

Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, prin Direcția Generală Turism, încurajează angajatorii să ofere vouchere de vacanță (document)

22 Jun 2020 1790

Ministrul turismului, Bogdan Trif, propunere pentru mărirea voucherelor de vacanță

07 Sep 2019 2243