Prince nu s-a sinucis!

 
La circa 30 de ore de la anunțul morții lui Prince, la 57 de ani, cauzele morții rămân necunoscute fiindcă Poliția nu a găsit semne de sinucidere și nici de traumatisme. 

În jurul morții legendarului cântăreț pop au apărut zvonuri despre un posibil abuz de medicamente opiacee, însă purtătorul de cuvânt al biroului medicului legist, Martha Weaver, a afirmat că "în acest stadiu nu există nicio informație" despre o eventuală supradoză.

"Nu avem niciun motiv să credem la ora actuală că este vorba de sinucidere, restul va fi lămurit în cadrul anchetei", a declarat Jim Olson, șeriful comitatului Carver, întrebat despre eventualitatea unei crime la o conferință de presă susținută ieri. El a adăugat, potrivit AFP, că nu există "niciun semn de traumatism".

Corpul cântărețului a fost predat apropiaților după o autopsie de circa patru ore ale cărei rezultate urmează să fie făcute publice peste câteva zile sau săptămâni, după cum spune Martha Weaver. Serviciile de medicină legală au dat asigurări că vor fi luate în considerare toate datele despre "trecutul medical și social" al lui Prince Rogers Nelson.

Amintim că Poliția a fost anunțată, joi dimineață, de angajații lui Prince, care nu reușeau să îl contacteze. Ulterior l-au găsit fără cunoștință într-un lift. Șeriful a precizat că muzicianul a fost depus la Paisley Park, imens complex în care Prince avea și studioul de înregistrări. Admiratorii au venit în număr mare la proprietatea situată aproape de orașul natal al cântărețului, Minneapolis (nordul Statelor Unite), să depună flori, mesaje și lumânări.
 
Potrivit site-ului TMZ, care a anunțat primul moartea lui Prince, solistul ar fi luat cu șase zile înainte să moară o supradoză dintr-un medicament împotriva durerilor foarte puternic, Percocet, pe bază de oxicodonă (un opiaceu). Avionul privat al artistului a aterizat de urgență în 15 aprilie la Moline (Illinois), la câteva ore după un concert. Tratat mai întâi pe pista aeroportului, el ar fi fost apoi internat pentru scurt timp la spital, de unde a plecat în pofida recomandărilor medicale.
 
Omagiile nu au încetat să curgă ieri, președintele Obama, aflat în vizită oficială la Londra, reafirmându-și tristețea la dispariția "marelui interpret". Șeful Administrației americane, care l-a invitat pe Prince să cânte la Casa Albă, a mărturisit că a ascultat două piese ale lui, "Delirious" și "Purple Rain", înaintea întîlnirii cu premierul David Cameron.

Fotografii ale cântărețului au apărut în presa din lumea întreagă, însoțite de texte ca "Domnia purpurie se termină" (The Sun) sau "Artist revoluționar" (The Washington Post). Chiar Osservatore Romano, cotidianul Vaticanului, a publicat un articol despre lupta lui Prince împotriva potentaților din lumea muzicală.
 

Rețelele AMC și Carmike Cinemas au anunțat aseară că vor organiza proiecții cu "Purple Rain" de astăzi până joia viitoare în peste 150 de săli de cinema din Statele Unite. Numeroase cinematografe independente din toată țara vor face același lucru, încheie AFP.

Prince anunțase luna trecută că urma să își publice memoriile.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cutremur cu magnitudinea de 7,2 în Haiti

14 Aug 2021 2626

Actorul Paul Ritter din seria „Harry Potter" și „Cernobîl” a murit la 54 de ani!

06 Apr 2021 2928

Friedrich Wilhelm Von Hessen - Moartea unui prinț german în Dobrogea Primului Război Mondial (I)

13 Jul 2020 3183

Fostul Principe Nicolae, nepotul Regelui Mihai, a anunțat că așteaptă primul copil cu soția sa, Alina-Maria Binder

01 Jun 2020 2194

Astrocafe.roOracolscop 25 iunie - 1 iulie 2018

27 Jun 2018 1483

Dobrogea - File de istorie 14 noiembrie 2017 - Ziua Dobrogei (galerie foto)

16 Nov 2017 8763

A marcat şi nigerianul Sunday Prince Condusă de Portul Constanţa cu 3-0 în minutul 79, Farul Tuzla s-a impus cu 4-3!

15 May 2017 4545

Doi nigerieni, Sunday Prince şi Dikeme Ditini, joacă fotbal la Farul Tuzla (galerie foto)

12 May 2017 5391

Se împlineşte un an de la moartea lui Prince

21 Apr 2017 2319

Peste o sută de bilete au fost deja vândute Richard Clayderman, pentru prima dată la Constanța! Un vis devenit realitate după... zece ani

13 Jan 2017 3174

În 2017, de Ziua Femeii, Richard Clayderman va susţine un concert la Constanţa

29 Dec 2016 3974

Jennifer Lopez – Play (video)

08 Oct 2016 4147

Zeci de instituţii de învăţământ, evacuate în urma primirii unei ameninţări anonime

21 Sep 2016 2264

Ştiaţi că...? Prince, plecat prea curând dintre noi, ar fi împlinit azi 58 de ani (video)

07 Jun 2016 2444

Prince a murit din cauza unei supradoze

02 Jun 2016 1588