Procedura de recrutare și selecție a candidaților pentru posturile de membru în Consiliul de Administrație al Oil Terminal SA Constanța, demarată

În conformitate cu prevederile OUG nr.109/2011, expertul independent Pluri Consultants România SRL anunţă începerea procedurii de recrutare și selecție a candidaților  pentru ocuparea celor 6(şase) posturi de membru în Consiliul de Administraţie al societății OIL TERMINAL S.A. Constanţa, se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al Ministerului Energiei.
 
Procesul de identificare şi selecţie a celor mai potriviţi candidaţi pentru ocuparea celor 6 posturi de administratori aflate în recrutare are mai multe etape, toate fiind eliminatorii.
 
Datele-limită specificate mai sus sunt maximale și nu pot fi depășite decât în situații excepționale care, dacă apar, vor fi comunicate imediat candidaților. Este posibil ca anumite etape ale acestei proceduri să fie finalizate mai devreme de data-limită specificată, caz în care candidații vor fi informați din timp. Duratele legale de alcătuire și depunere a dosarului de candidatură și de elaborare și depunere a declarației de intenție, de 30 respectiv 15 zile calendaristice, vor fi cu strictețe respectate.
 
Candidaţii vor fi informaţi în mod operativ şi transparent, telefonic şi pe e-mail,  de eventualele schimbări apărute în planul de derulare  a acestor etape, precum şi de rezultatele obţinute de fiecare dintre ei pe fiecare etapă a acestui proces.
 
Eventualele modificări aduse planului de derulare a procesului de recrutare şi selecţie prezentat anterior vor fi comunicate din timp fiecărui candidat și vor fi postate şi pe site-ul www.oil-terminal.com.
 
Conform prevederilor OUG 109/2011 cu modificările și completările ulterioare și în acord cu regulile de deontologie profesională ce guvernează activitatea de recrutare, rezultatele obținute de candidați pe fiecare etapă a procedurii de recrutare și selecție sunt confidențiale, vor fi comunicare fiecărui candidat în parte și nu vor fi publicate.

 
CRITERII DE ELIGIBILITATE
 
Candidaţii căutați pentru a-i recomanda să ocupe cele 6  posturi de administratori aflate în recrutare trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele cerinţe (condiţii generale minime obligatorii de participare pentru poziţiile de membru al consiliului de administratie):
 
1. Au cetățenie română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau non-UE şi domiciliul în România;
2. Cunosc limba română (scris şi vorbit) la nivel experimentat;
3. Cunosc cel puţin o limbă de circulaţie internațională la nivel independent;
4. Au o stare de sănătate corespunzătoare şi capacitate deplină de exerciţiu
5. Sunt absolvenți(te) de studii superioare cu diplomă de licență ai unor instituții de învățământ superior;
6. Experienţă profesională de minim 10 ani din care minim 5 ani in functii de conducere/administrare în instituţii publice sau companii private;
7. Lipsa antecedente;
8. Respectă regimul legal privind incompatibilităţile şi conflictul de interese, precum şi orice alte restricţii privind calitatea de membru în consiliul de administrație, impuse prin prevederile legale în vigoare aplicabile;
9. Nu fac parte concomitent din mai mult de 3 (trei) consilii de administraţie ale unor regii autonome sau societăţi comerciale.
Constituie avantaj:
1. Studii postuniversitare/programe de formare specializate în domenii relevante pentru activitatea societăţii;
2. Experienţă în companii care operează în domeniul prestării de servicii de primire/depozitare produse petrochimice sau domenii similare;
3. Experienţă în poziţii similare şi/sau în comunicarea şi relaţia cu stakeholderii.
 
 
CONTESTAŢII
 
Legislaţia de guvernanţă corporativă aplicabilă inclusiv proceselor de recrutare şi selecţie a candidaţilor pentru posturile de administratori nu prevede contestaţii. Totuşi, din dorinţa de a asigura maxima transparenţă a procesului de recrutare şi selecţie, vom răspunde prompt cererilor de clarificări formulate de către candidaţi, cu condiţia ca aceştia să solicite numai informaţii care se referă la candidatura lor şi care nu implică dezvăluirea rezultatelor obţinute de către ceilalţi candidaţi. Eventualele cereri de clarificări se depun la fel ca şi dosarele de candidatură sau declaraţiile de intenţie, cu specificaţia pe plic „Cerere de clarificări privind rezultatele etapei de __(evaluare a dosarelor, sau selecţie initială sau selecţie finală) OIL TERMINAL_ Nume Prenume) iar documentul trimis prin e-mail va fi salvat cu titlul „Cerere clarificări Nume Prenume”.
 
Cererile de clarificări se depun în termen de maxim 24h de la primirea rezultatelor şi li se va răspunde în acelaşi termen de maxim 24 de ore de la înregistrarea cererii.

PROCESUL DE RECRUTARE SI SELECŢIE – ETAPE ȘI PLANIFICARE
Procesul de identificare şi selecţie a celor mai potriviţi candidaţi pentru ocuparea celor 6 posturi de administratori aflate în recrutare are următoarele etape:
 
  ETAPA PLANIFICARE estimativă DERULARE REZULTAT
  1.  
Depunerea dosarelor de candidatură 4.01 – 5.02.2018
 
Candidaţii depun atât în format fizic cât şi electronic documentele cerute în dosarele de candidatură Lista lungă provizorie
  1.  
Evaluarea dosarelor de candidatură 5.02-7.02.2018 Evaluăm conformitatea administrativă a dosarelor şi eligibilitatea candidaturilor. în caz de neclarităţi, solicităm candidaţilor clarificări. Lista lungă definitivă
  1.  
Selecţia iniţială 07-09.02.2018 Procedăm la verificarea referințelor despre candidați, la punctarea criteriilor prescriptive și proscriptive din matricea profilului consiliului precum și la analiza comparată complexă a candidaturilor. Echipa de consultanți care efectuează analiza candidaturilor poate decide să ceară candidaților de pe lista lungă definitivă să completeze un set adaptat de chestionare electronice de evaluare si să îi intervieveze (interviu online sau telefonic). Se face o primă evaluare a competenţelor şi trăsăturilor şi o primă ierarhizare a candidaților pe tip de post de admionistrator, respectțnd cerințele profilului candidaților și ale profilului consiliului, , pe baza căreia se stabilește lista scurtă.. Lista scurtă
  1.  
Depunerea declaraţilor de intenție 09.02-26.02.2018 Candidaţii nominalizaţi pe lista scurtă elaborează şi depun, atât in format fizic cât şi electronic, declaraţia de intenţie, care va fi punctată în etapa de selecţie finală Lista ierarhizată finală
  1.  
Selecţia finală 28.02.2018 Candidaţii care au depus declaraţiile de intenţie participă la interviul de selectţe finală. În această etapă se punctează competenţele şi trăsăurile candidaţilor, atât pe baza interviului cât şi a declaraţiei de intenţie. La final se elaborează lista ierarhizată a candidaţilor din care se vor face propunerile de nominalizare. Candidații propuși spre nominalizare şi acceptaţi vor semna contractul de mandat. Propunerile de nominalizare
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2024 al Oil Terminal SA a fost aprobat

04 Apr 2024 687

OIL Terminal SA investește în Portul Constanța. Compania va construi un rezervor în vecinătatea Danei 67

29 Mar 2024 535

OIL Terminal SA desființează mai multe imobile de pe strada Caraiman din Constanța

07 Mar 2024 858

OIL Terminal SA Constanța va moderniza un rezervor și instalația de încărcare păcură în cisterne

01 Mar 2024 562

Compania va dezmembra un teren de pe strada Caraiman Primăria Constanța, certificat de urbanism pentru OIL Terminal SA

25 Feb 2024 822

OIL Terminal SA va desființa două rezervoare de pe strada Caraiman din Constanța

11 Feb 2024 915

Acționarii Oil Terminal SA Constanța, convocați în adunare generală. Ce se află pe ordinea de zi?

27 Jan 2024 902

Primăria Constanța, autorizație de desființare pentru Oil Terminal SA

27 Nov 2023 1356

Firme Constanța Acționarii Oil Terminal SA, în AGOA. Decizii importante

29 Oct 2023 985

Oil Terminal Constanța Șase companii din țară și străinătate sunt interesate de construirea unui terminal de bitum

24 Oct 2023 1389

Oil Terminal Constanța și Iulius Real Estate SRL se asociază într-un amplu proiect imobiliar

18 Aug 2023 3845

Afaceri Constanța Cine va construi terminalul petrolier deținut de JT Oil Terminal Constanța?

15 Aug 2023 4079

Firme Constanța Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor Oil Terminal SA, convocată. Ce cuprinde ordinea de zi

01 Aug 2023 1228

Președintele CA al Oil Terminal SA, datorii la bugetul de stat (DOCUMENTE)

20 Jun 2023 2685

Afacere nouă pentru Jean Paul Tucan. Și-a făcut propriul Oil Terminal

03 May 2023 4504