Procesiune religioasă pe străzile orașului Năvodari

 
Sfânta Cuvioasă Parascheva este ocrotitoarea orașului Năvodari și a celei mai vechi biserici din localitate. Tocmai de aceea, mâine, în ajunul sărbătorii Sfintei Cuvioase, începând cu ora 17.00, la biserica cu acest hram (str. Constanței, nr. 49-51, Năvodari), ierarhul Tomisului va oficia slujba Vecerniei, urmată de tradiționala procesiune cu icoana Sfintei Cuvioase Parascheva, ce va avea loc pe următorul traseu: biserica „Sf. Cuv. Parascheva” (zona Kaufland) – str. Constanței – biserica „Bunavestire” – str. Mării – str. Frunzelor – str. Rândunelelor – biserica „Sf. Cuv. Parascheva”.
 Sfânta Cuvioasa Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, s-a născut pe la jumătatea secolului al XI-lea în localitatea Epivat din Tracia, din părinți creștini. Încă de mică fost milostivă cu cei săraci, adeseori dăruindu-le chiar hainele. A părăsit familia pentru a-și dedica total viața lui Hristos, a oferit săracilor partea sa de moștenire și a intrat într-o mănăstire din apropierea Constantinopolului. După ani de viață ascetică, a fost în pelerinaj la Locurile Sfinte și în pustiul Iordanului, apoi s-a întors în satul natal unde, după alți doi ani de post și rugăciune, a trecut la Domnul.



Moaștele sale, făcătoare de minuni, au fost păstrate aproximativ 200 de ani într-o biserică din Epivat, iar în anul 1235 au fost luate de către împăratul Asan al românilor și bulgarilor și așezate la Târnovo, apoi au ajuns la Belgrad. Aproximativ trei secole mai târziu, sfintele moaște au fost așezate în biserica Patriarhiei din Constantinopol. În anul 1641, voievodul Vasile Lupu le-a adus la Iași, la biserica „Sfinții Trei Ierarhi”.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Îndemn al ÎPS Teodosie pentru organizatorii mitingului în favoarea recunoașterii Mitropoliei Tomisului. Ce le-a cerut înaltul ierarh

10 Feb 2024 775

Procesiune religioasă la Constanța de Sfântul Haralambie! Participă și ÎPS Teodosie (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Feb 2024 2431

Primăria Constanța Procesiune religioasă pe străzile din municipiu. Restricții de trafic sâmbătă, 10 februarie!

06 Feb 2024 1171

Constanța Două care trase de boi, transportă butoaie cu apă sfințită pentru credincioșii care nu au ajuns la slujbă! Pe ce traseu circulă (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 Jan 2024 952

Sărbătoarea Bobotezei la Constanța aduce restricții de trafic

06 Jan 2024 782

Bobotează 2024 la Constanța LIVE. IPS Teodosie conduce procesiunea și sfințește apele într-o ceremonie solemnă (FOTO+VIDEO)

06 Jan 2024 3702

Praznicul Botezului Domnului în Arhiepiscopia Tomisului! Când este programată tradiționala procesiune la Constanța

05 Jan 2024 1075

Primăria Constanța Restricții de trafic în municipiu, de Bobotează

04 Jan 2024 764

ISU IalomițaProcesiune cu Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Sihăstria Râșcani.

13 Nov 2023 445

Procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, duminică. Iată programul evenimentului

22 Oct 2023 730

Procesiune cu relicva Sf. Papă Ioan Paul al II-lea în București

18 Oct 2023 638

Mii de pelerini din ţară şi din străinătate au participat la scoaterea în procesiune a raclei cu moaştele Sfintei Cuvioase Paraschev

07 Oct 2023 808

Calendar Ortodox 1 august 2023. Sărbătoarea mare azi!

01 Aug 2023 1486

Lumina Învierii la malul Mării Negre. Programul complet

14 Apr 2023 1288

Pelerinaj de Florii, în București. Traseul procesiunii

04 Apr 2023 1488