Procurorii DIICOT s-ar putea băga în scandalul Panama Papers. Deocamdată se analizează...

 
DIICOT analizează posibilitatea efectuării unor verificări în legătură cu implicarea unor cetățeni români în scandalul ”Panama Papers”, au declarat, pentru Agerpres, surse oficiale. Potrivit surselor citate, procurorii DIICOT analizează dosarele pe care le au deja în lucru și care ar putea avea legătură și cu “Panama Papers”.
 
Șefi de stat și alți politicieni de rang înalt, miliardari, celebrități, sportivi, dar și rețele criminale se numără printre beneficiarii reali a peste 214.000 de societăți offshore înregistrate în 21 de paradisuri fiscale, relevă o anchetă jurnalistică efectuată în comun de 107 instituții media care au reușit să intre în posesia unor documente din arhivele secrete ale unei societăți panameze de consultanță, documente denumite acum generic “Panama Papers”, anunțau duminică publicațiile Le Monde și Le Soir.
 
Potrivit Le Soir, este cea mai mare scurgere de informații financiare înregistrată până în prezent, în timp ce Le Monde vorbește despre cea mai spectaculoasă intruziune în lumea obscură a finanțelor offshore. Ancheta coordonată de Consorțiul internațional al jurnaliștilor de investigație (ICIJ) este semnificativă nu doar prin numărul documentelor - potrivit Le Monde ar fi circa 11,5 milioane-, ci și prin faptul că nume grele ar putea fi vizate de aceste dezvăluiri, Le Soir estimând că “șocul este planetar”.
 
În centrul acestei “pânze de păianjen” se află societatea de avocatură Mossack Fonseca, specializată în consultanță pentru crearea companiilor offshore, societăți ecran ce disimulează identitatea reală a proprietarilor lor. Societatea Mossack Fonseca este înregistrată în Panama, țară considerată unul dintre centrele financiare cele mai opace ale planetei și o placă turnantă pentru spălarea de bani, mai ales a fondurilor provenite din fraude și activități criminale.
 
Documentele din arhiva acestei societăți panameze relevă că, începând din anul 1977 și până în 2015, ea a creat sau administrat peste 214.000 de entități offshore în 21 de paradisuri fiscale pentru clienți proveniți din peste 200 de țări și teritorii.
 
Citeşte şi #Panama_Papers. Secretele lui Steinmetz (I)
și Cum reacţionează ANAF în urma dosarului "Panama Papers"
și #Panama_Papers. Inginerii financiare, spălări de bani sau trafic de orfane pentru sex
și #Panama_Papers. Fabrica de firme – secretele financiare ale elitelor mondiale (document)
și #Panama_Papers. Toți oamenii lui Putin. Rețeaua financiară conectată la liderul rus
și Politicieni, celebrităţi şi sportivi din lumea întreagă au beneficiat de societăți offshore







 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Asociat minoritar, un offshore britanic ANAF Constanța cere anularea deciziei prin care a fost aprobat planul de reorganizare a societății Black Pearl SRL

26 Jul 2022 2121

Nimeni nu va fi tras la răspundere! Black Pearl SRL a intrat în insolvență din cauza unor „factori de natură obiectivă“. Cine controlează firma (DOCUMENT)

25 Feb 2022 2603

Ce se construiește Ioana Șufană a primit acordul de la Mediu pentru supraetajarea blocului din Mamaia Nord

02 Sep 2021 3533

Afacerist de Slobozia, prezent în dosarul „Panama Papers“, trimis în judecată la Constanța! Începe procesul

26 Jun 2021 3423

Ce se construiește Ioana Șufană nu va ridica blocul de șase etaje în locul Casei Teleorman din Satul de Vacanță. Ce a zis Primăria Constanța

15 Jun 2021 3170

Panama Papers Afaceristul Villy Sorin Oprea, trimis în judecată la Constanța. Date din ancheta procurorilor

07 Apr 2021 7081

Revista presei locale

27 Feb 2018 2609

Comisia de experți și-a finalizat raportul în dosarul „Panama Papers“

14 Oct 2016 2010

Cartea "Panama Papers" a ajuns în România

03 Aug 2016 2713

Panama Papers Informaticianul angajat al Mossack Fonseca a fost eliberat

25 Jun 2016 2043

Riseproject.ro #PANAMA_PAPERS - Patronii Sensiblu au ascuns sute de milioane de euro în paradisuri fiscale

16 Jun 2016 5663

#PanamaPapers. Patronii Sensiblu, suspectaţi că au pitit sute de milioane de euro (video)

15 Jun 2016 3111

PE ia primele măsuri. Se pregătește o comisie de anchetă pentru “Panama Papers”

08 Jun 2016 2260

Riseproject.ro #Panama papers - Secretele magnatului Comănescu (II) - (documente)

25 May 2016 9467

Panama Papers Companii şi persoane fizice, date publicităţii

09 May 2016 2543