Procurorii DNA cer efectuarea urmăririi penale a senatorului Viorel Ilie

Perchezițiile au fost efectuate în cadrul unui dosar penal aflat pe rolul Secției de combatere a corupției, dosar ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție comise în cursul lunii iulie 2017.

Astfel, a început urmărirea penală a senatorului Viorel Ilie. Totodată acesta este şi ministrul pentru relația cu Parlamentul în Parlamentul României.  Viorel Ilie este cercetat pentru instigare la infracțiunea de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în perioada exercitării funcţiei ministeriale.

În același dosar, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus urmărirea penală şi față de suspecții Felicia-Elena Pop, directoare de cabinet a ministrului pentru Relația cu Parlamentul (MRP), Maria Alexandrescu, angajată în cadrul MRP, membră a comisiei de concurs şi Mihai-Cornel Zaharia, angajat în cadrul MRP, membru al comisiei de concurs.

Aceştia sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

Solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie referitoare la efectuarea urmăririi penale și față de Viorel Ilie are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există suspiciunea că acesta ar fi organizat un concurs pentru angajarea de funcționari publici pe funcții contractuale de execuție pe perioadă nedeterminată.

Potrivit comunicatului de presă emis, concursul ar fi fost aranjat, astfel încât anumiți candidați agreați de conducerea ministerului (dintre care unul foarte apropiat ministrului Viorel Ilie) să ocupe funcțiile, în detrimentul altora, criteriul competenței devenind total nerelevant.

Astfel, în perioada 20 – 31 iulie 2017,  Ilie Viorel, a determinat-o pe suspecta Felicia-Elena Pop, să solicite membrilor comisiei de concurs Maria Alexandrescu şi Mihai-Cornel Zaharia, subiectele și baremele de corectare pentru proba scrisă din data de 31 iulie 2017.

„La data de 28 iulie 2017, suspecții Alexandrescu Maria şi Zaharia Mihai-Cornel au pus la dispoziţia  directoarei de cabinet subiectele şi baremele de corectare aferente probei scrise, știind că respectivele informaţii nu erau destinate publicităţii și că urmează a fi dezvăluite anumitor candidați ce urmau să susțină proba scrisă. În aceeași zi, directoarea de cabinet, suspecta Pop Felicia-Elena  a dat  candidaților agreați subiectele și rezolvarea lor. Pe lângă faptul că aceștia au avut acces la subiectele de concurs și la rezolvarea lor, fiind vădit favorizați față de ceilalți candidați,  a reieșit ca ei, potrivit înțelegerii, au și întocmit lucrările anterior examenului, iar în ziua examenului trebuia ca lucrările scrise în sala de examen să fie  înlocuite cu cele ce fuseseră deja redactate acasă, de către candidații favorizați.”, se arată în comunicatul de presă emis de Direcţia Naţională Anticorupţie.


Se pare că nu toți candidații favorizați ar fi îndeplinit condițiile de vechime pentru a ocupa posturile. În acest sens, anterior organizării concursului, ministrul Viorel Ilie  a  dispus modificarea statului de funcții, astfel încât să fie posibilă angajarea acestora.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

25 Apr 2024 302

Elena Marinela Negulici, fost director economic al CNE Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă într-un dosar DNA Constanța!

24 Apr 2024 516

Dosarul SOCEP, instrumentat de DNA Constanța, se va rejudeca! (MINUTĂ)

24 Apr 2024 416

Trimitere în judecată DNA S-a lăudat cu influență asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel București

24 Apr 2024 397

Ce averi au procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să lucreze la DNA Constanța, după plecarea lui Bodean Andrei și Conortos Constantin (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 832

DNA o trimite în judecată pe Nadia Florentina Racz, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor

23 Apr 2024 425

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 697

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 505

Curtea de Apel Constanța, în pronunțare într-un dosar DNA cu un presupus prejudiciu de aproape 10 milioane euro

21 Apr 2024 911

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 731

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 560

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1573

Surse - percheziții informatice Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, a ajuns la DNA Constanța!

19 Apr 2024 689

Noi procurori la DNA Constanța, în locul lui Andrei Bodean și Constantin Conortos! Ciprian Bodu, Vasile Abagiu, și Dan Haralambie, rămân pe poziții

19 Apr 2024 773

Foști șefi ai Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă

18 Apr 2024 763