Stiri calde

Prognoza meteo pentru trei zile Vremea va fi rece pentru această perioadă

Aerul polar se retrage spre est, şi marţi lasă loc unui aer mai cald, care vine dinspre vestul Europei. Temperaturile cresc în vest şi în sud până la 20, 22 de grade, dar în restul ţării regimul termic caracterizează încă o vreme răcoroasă. Avem parte şi de precipitaţii care se extind la noapte peste nord, centru şi est, iar de miercuri în toate regiunile. La munte cad şi lapoviţe sau ninsori.

Aerul polar se retrage spre est, şi marţi lasă loc unui aer mai cald, care vine dinspre vestul Europei. Temperaturile cresc în vest şi în sud până la 20, 22 de grade, dar în restul ţării regimul termic caracterizează încă o vreme răcoroasă. Avem parte şi de precipitaţii care se extind la noapte peste nord, centru şi est, iar de miercuri în toate regiunile. La munte cad şi lapoviţe sau ninsori.

Şi luni vorbim tot despre o vreme mai rece decât în mod obişnuit pentru această dată. Din cauza masei de aer polar, dar şi a norilor care acoperă temporar majoritatea regiunilor, maximele vor fi cuprinse între 6 şi cel mult 16 grade. Ploile nu lipsesc nici ele, dar sunt puţine, şi pe arii restrânse, iar la munte vor fi lapoviţe şi ninsori. Vreme mai bună, cu cer variabil, va fi în vest şi în sud-vest. Vântul mai suflă cu intensficări şi astăzi în est şi pe crestele montane.

Şi în Bucureşti meteorologii anunţă tot vreme mai rece decât în mod obişnuit în acest moment din an. Printre nori se mai arată şi soarele, dar trecător sunt posibile ploi slabe. Vântul nu mai trece de moderat. După o dimineaţă răcoroasă cu cel mult 4 grade în termometre, la amiază vor fi 12, 14 grade, cu 3,4 grade mai puţin decât media climatologică a datei. Presiunea atmosferică nu are variaţii semnificative de la 751 mm coloană de mercur.

Este vreme rece şi dincolo de Prut. La amiază nu vor fi mai mult de 4 grade în nord, 6 la Chişinău şi 9 în Cahul, valori cu 7...8 grade mai mici decât cele obişnuite la această dată. Norii aduc şi astăzi ploi slabe, dar vântul e mai potolit.

Zi mai degrabă de iarnă, decât de început de aprilie, la munte. Vremea e mai rece decât în mod obişnuit la această dată. În Carpaţii Occidentali şi în vestul Meridonalilor cerul va fi parţial noros în timpul zilei. În celelalte masive însă, norii aduc pe arii restrânse şi precipitaţii mixte, lapoviţă şi ninsoare. La noapte pătura de nori se extinde peste toată zona montană şi precipitaţiile revin în cea mai mare parte a Occidentalilor, local în Carpaţii Orientali şi în Meridionali. Vântul mai suflă în rafale pe creste.

Marţi vremea se mai încălzeşte puţin în vest şi în sud, dar este o zi răcoroasă în nord, în centru şi în est, unde cerul e mai mult noros şi local va ploua. La munte vor mai fi şi precipitaţii mixte. Vântul suflă în rafale la munte, dar prinde putere şi în vest. Maximele se vor situa între 5 grade în nordul Moldovei şi 21, poate chiar 22 de grade în Banat şi în Oltenia.

Vreme răcoroasă marţi şi la Bucureşti, cu cer temporar noros şi ploaie în a doua parte a zilei. Mercurul din termometre se opreşte la 14, 15 grade cel mult.

Miercuri se răceşte din nou, mai ales în jumătatea vestică a ţării. Norii acoperă cerul aproape întreaga zi şi plouă temporar în toate regiunile. În zona montană înaltă sunt încă semne de iarnă târzie, lapoviţă sau ninsoare. Vântul suflă destul de supărător în unele zone, iar maximele termice pornesc de la 4 grade şi se opresc la doar 14 grade. Uşor mai cald va fi în Muntenia, până la 17, 18 grade.

Sursa: http://www.realitatea.net/

 


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ce decizii au fost luate în Adunarea Generală a Acționarilor societății Litoral SA. Cine sunt administratorii provizorii numiți în funcție

16 Jan 2018 241

Acţionarii Fondului Proprietatea, convocaţi pentru alegerea a trei noi membri în Consiliul Reprezentanţilor

11 Jan 2018 350

Adunare Generală a Acționarilor la RAJA Constanța. Propunere surpriză în numirea ca administrator provizoriu

31 Dec 2017 1532

Schimbări în cadrul societății Rasova Wine. Un asociat s-a retras și un altul a fost cooptat în societate

15 Nov 2017 402

Modificări în structura societății Murfatlar Internațional Trading SRL

08 Nov 2017 456

A fost convocată Adunarea Generală a Acționarilor de la Oil Terminal Constanţa. Iată ordinea de zi!

19 Oct 2017 608

Acţionarul Oil Terminal SA, Sebastian Dumitrescu, solicită convocarea Adunării Generale a Acţionarilor

18 Oct 2017 527

A fost convocată AGA de la Oil Terminal Constanţa. Ordinea de zi completă

04 Oct 2017 986

Modificări la societatea Tehnotrans Feroviar. Cine sunt noii asociați

12 Aug 2017 1038

Eroul din Mangalia, adus de valuri la mal

09 Aug 2017 4027

Obiectul de activitate al societății ZIP Escort SRL completat. Cu ce se va ocupa societatea

02 Aug 2017 731

Consiliul Judeţean Constanţa şi-a numit omul în CA-ul Aeroportului Mihail Kogălniceanu

11 May 2017 2759

Revista presei locale

06 Apr 2017 1191

Provocarea reprezentata de schimbare

13 Mar 2017 951

Alexandru Petrescu, noul ministru propus al Economiei, este directorul general al Poştei Române

03 Jan 2017 1329

Se schimbă administratorul special al Eucass SRL, societatea care deţine blocul de pe care a căzut o copilă de 12 ani

02 Jan 2017 2589

Nuclearelectrica Comunicat de presă

06 Dec 2016 2503

Componenţa Consiliului de Administraţie al Nuclearelectrica SA, cu mandate reînnoite?! (documente)

23 Nov 2016 1369

Legea prin care aleșii locali pot fi reprezentanți în AGA ale societăților din subordine, la reexaminare

03 Nov 2016 1321

Irina Lucia Mihalca - Sărutul lacrimei tale

22 Oct 2016 1553

Schimbări în firma fostului șef al Vămii, Sunai Cadâr

10 Oct 2016 1729

Adio, incompatibilitate şi remuneraţii Aleşii locali pot fi membri în AGA şi în CA-uri

06 Oct 2016 2893

CJC are un nou consilier Ramona Petcu, de la cabinetul lui Ţuţuianu, noul membru al AGA Aeroportului „Mihail Kogălniceanu”

30 Sep 2016 2998

Ministerul Energiei schimbă trei administratori ai Oil Terminal

23 Sep 2016 1879

Babuş, printre iniţiatori Proiect de lege al PSD - „Aleşii locali să poată face parte din AGA societăţilor comerciale”

22 Sep 2016 1770

Consiliul de Administrație convoacă Adunarea generală la Oil Terminal. Probleme grave pe ordinea de zi (document)

05 Sep 2016 1532

DIICOT a destructurat o reţea de proxeneţi ce activa în Marea Britanie. Ce au găsit anchetatorii la percheziţii (video)

25 Aug 2016 2391

Rio 2016 Alin Moldoveanu a ratat calificarea în finala probei de pușcă, aer comperimat, 10 m

08 Aug 2016 1100

Dosare penale pentru patru bărbaţi, prinşi cu nereguli în trafic

05 Aug 2016 1252

Ce le-a spus Iohannis celor trei deţinuţi politici pe care i-a decorat astăzi

03 Aug 2016 1202

Dispar "lacătele dragostei" de la Paris?

03 Aug 2016 1601

Grup Servicii Petroliere SA își completează obiectul de activitate

26 Jul 2016 3083

Schimbări la Five Holding SA. Ce se întâmplă cu cenzorul societății

26 Jul 2016 1659

Toate problemele oraşului, puse pe tapet! Consilierii locali municipali ai PNL Constanţa aşteaptă locuitorii municipiului în audienţă

20 Jul 2016 1359

Schimbări în conducerea firmei La Cucaracha Club SRL

13 Jul 2016 1224

Hefaistos CM SA are un nou director general

13 Jul 2016 1140

Şedinţă AGA la CNAPM SA Un nou auditor financiar al companiei

13 Jul 2016 1148

Poliţiştii tulceni au identificat un bărbat care transporta ilegal 80 kg de peşte

08 Jul 2016 2042

info-sud-est.ro „Polaris 2” - Afișajul stradal din Constanța, 15 ani de monopol pentru Seaview Media (documente)

08 Jul 2016 2448

16 noi consilii locale au fost constituite. Este vizat tot județul Constanța

23 Jun 2016 1326

Modificări în componenţa Consiliului de Administraţie al societăţii Ameropa Grains SA

03 Jun 2016 1779

Poliţiştii constănţeni au participat la ”Caravana isteţilor” (galerie foto)

29 May 2016 1766

Cunoscuta scriitoare Ileana Vulpescu vine în Cetatea Tomisului

16 May 2016 2713

Curăţenia de primăvară, la final Locuitorii comunei Nicolae Bălcescu, aşteptaţi la hramul bisericii din Dorobanţu

04 May 2016 2393

MAE Atenționare de călătorie Danemarca

03 May 2016 1386

Plecati la drum? Iata ultimele informatii din trafic

03 May 2016 1102

Interviu online cu candidatul PNL pentru Consiliul Judeţean, George Muhscină „Neparticiparea la vot este o chestiune de laşitate. Îi îndemn pe toţi constănţenii să se prezinte masiv la vot!“

29 Apr 2016 4237

Riseproject.ro #Panama_papers - Omul care a ascuns aurul din Hunedoara în insulele virgine (documente)

15 Apr 2016 2452

Un taximetrist a refuzat să transporte o mămică cu un copil bolnăvior în brațe pentru că... nu rentează!

14 Apr 2016 8420

Radu Crăciun este noul Președinte BCR Pensii

11 Apr 2016 1010