Proiect susţinut de Enel la Ziua Marinei Constanţa 2014 „City of Energy”, în stațiunea Mamaia

Enel România a decis ca anul acesta să sărbătorească Ziua Marinei în stațiunea Mamaia. În privinţa aceasta Enel a dedicat un post un post de transformare Mării Negre și simbolurilor marine. Acest post de transformare, situat în zona cluburilor din Mamaia, a fost pictat de artistul constănțean Mihai Comănescu, cunoscut sub pseudonimul de Boeme, ca parte a proiectului City of Energy.
 
Astfel, se ajunge la al patrulea an consecutiv în care Enel România își propune să transforme orașele în care trăim în locuri pline de culoare și energie, oferind posturile sale de transformare ca suport pentru artă urbană, după cum se arată într.un comunicat de presă.  
 
Ultima lucrare din cadrul proiectului a fost dedicată Zilei Marinei. Operele de artă urbană au drept scop schimbarea estetică a înfăţişării marilor oraşe în care compania activează, dar au şi caracter educativ.
 
În cadrul proiectului „City of Energy”, Enel a mai pictat, în zona Constanța, în anul 2013, un post de transformare din complexul Delfinariului - cu imaginile a şase specii de plante, păsări şi mamifere pe cale de dispariție, din zona Dobrogei şi a Mării Negre.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Enel Programul magazinelor PPC Energie în data de 24 ianuarie 2024

19 Jan 2024 806

Județul Tulcea în topul județelor cu cele mai multe cuiburi de barză înregistrate în România

23 Oct 2023 647

Știri Constanța azi Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la Enel România SA. Printre operatorii de distribuție electrice se află și E-Distribuție Dobrogea

20 Sep 2023 1104

Anunț important al Enel România! Ce se întâmplă cu magazinele din județele Constanța și Tulcea

11 Apr 2023 1405

Precizare importantă din partea Enel România după vânzarea tuturor participațiilor către firma din Grecia. Vizați, clienții companiei

09 Mar 2023 1533

UPDATE. Oficial Firma greacă Public Power Corporation a cumpărat toate participațiile deținute de către Grupul Enel în România

09 Mar 2023 1517

Reacția președintelui ANRE, după informațiile că Enel ar părăsi România- „Nu am fost notificați oficial“

22 Nov 2022 1582

Enel amenință că se retrage de pe piața din România

09 May 2022 2296

Franco Emanuele Pignoloni, numit administrator unic al Enel Green Power Romania SRL

23 Apr 2022 1296

O femeie din Craiova s-a trezit că are de plătit la curent facturi de peste 80.000 de lei. Care este explicația

17 Nov 2021 1860

În atenția șoferilor de vehicule electrice din România Enel x și Hubject încheie un parteneriat pentru a extinde rețeau de puncte de încărcare din România

22 Jul 2021 1320

La Constanța, Centrul Pavilion Expozițional. La Tulcea, Centrul Liceul agricol ”Nicolae Cornățeanu” 26 de puncte de vaccinare cu Johnson & Johnson în România

21 May 2021 1747

Emanuel Muntmark și partenerul său din Constanța au renunțat la trei firme. Cine a preluat acțiunile

13 May 2021 2797

Monica Hodor, noul director general al companiilor E-Distribuție

02 Feb 2021 1759

OMV Petrom și Enel X vor instala puncte de reîncărcare pentru mașinile electrice, în stațiile de distribuire a carburanților

09 Sep 2020 1466