Protestul polițiștilor. Când va avea loc ”Cât de tâmpiți ne credeți, domnilor? Ignoranța voastră crasă ne scoate din casă”

Pe adresa redacției a sosit un comunicat de presă semnat de președintele Sindicatului Polițiștilor Mihai Viteazul Marius – Gheorghe Bărbulescu.

Comunicatul este totodată şi o scrisoare deschisă, adresată clasei politice (ministru de interne, ministru muncii, ministru finanțelor, Guvernul României, etc.) care ”pur și simplu ne umilește, ne sfidează şi ne discriminează, prin aplicarea preferenţială a legii”
 
C O M U N I C A T
“Ignoranța voastră crasă, ne scoate pe toți din casă!”
 
Acest comunicat este totodată şi o scrisoare deschisă, adresată clasei politice (ministru de interne, ministru muncii, ministru finanțelor, Guvernul României, etc.) care pur si simplu ne umilește, ne sfidează şi ne discriminează, prin aplicarea preferenţială a legii. Nu este posibil ca aceleași prevederi legale ale HG 1/2017 să se aplice intr-unfel la profesori si doctori si în cu totul alt fel la polițiști și salariațiidin Ministerul Afacerilor Interne.

Nu este posibil ca muncitorii necalificați din invățămant si sănătate să primească 1450 lei salariu de bază brut, fără sume compensatorii ascunse in aceasta sumă, iar sporurile săli se calculeze la salariul de 1450 lei, iar polițistul să primească un salariu de funcție brut de 550 lei, la nivelul anului 2009, iar sporurile să i se calculeze la acest salariu.

Acum 8 ani, sub pretextul “crizei financiare mondiale”, drepturile noastre legale au fost înjumătățite. Ne-ați cerut să “strângem cureaua”, pentru o perioadă de cel mult 6 luni. Am acceptat să suferim, alături de ceilalți bugetari, că…de…e criză (!!!). Timpul ne-a arătat că a fost criză doar pentru fraieri, iar faptul că noi am strâns cureaua până am leșinat este o alta poveste.

Cele 6 luni de chin s-au făcut 8 ani (!!!), iar recuperarea drepturilor noastre legale a devenit o “fata morgana”. Când ni s-au tăiat drepturile legale am fost bugetari, acum când se acordă drepturi tuturor bugetarilor la nivelul anului 2017, ale noastre se calculează tot la nivelul anului 2009 (!!!)

Cât de tâmpiți ne credeți, domnilor? Nu este de ajuns că de 3 ani acordați sfidător măriri salariale însemnate doar unor anumite categorii de bugetari, de parcă doar medici si profesori ar exista in Romania. Acum ați găsit resurse financiare însemnate si pentru funcționarii din Administrația Publica Locală, chiar dacă aceștia nu se numesc funcționari publici cu statut special.


Dar ce folos că în prezent legea ne garantează statutul de “speciali”??? Doar pentru a suporta o umilință “specială”??? Cu ce mai suntem noi speciali, când serviciile noastre de permanentă sunt plătite cu spor de 75 %, iar aceleași servicii, denumite gărzi în sănătate, sunt plătite de ani de zile cu spor de 100 %???

Cu ce suntem noi mai “speciali”decât alte categorii bugetare, când nouă ni se interzice prin lege să desfășuram alte activități care au legătură cu atribuțiile din fișa postului, iar doctorilor le este permis ca după ce își termina serviciul la stat, să desfășoare aceeași activitate profesională în clinici private, de unde mai încasează încă un salariu??? Cu ce suntem noi mai “speciali” decât profesorii cărora le este permis ca după ce își termină programul de lucru la școală, sa desfășoare aceeași activitate profesională la domiciliu sau în instituții private, de unde își rotunjesc veniturile salariale, iar nouă ne este interzis prin lege acest lucru???

În alta ordine de idei, se invocă de vreo câțiva ani, ca motiv pentru mărirea salariilor la medici și profesori, teama că își vor da demisia și vor pleca din sistem și, astfel, țara va rămâne în suferință, dar oare, câți dintre domniile voastre v-ați panicat de faptul că același lucru se întâmplă de ani de zile în Poliția Română și în Ministerul Afacerilor  Interne, unde s-a creat în prezent un deficit de circa 20.000 de oameni, fiind pusă astfel în pericol siguranța naționala???

âți dintre cei care conduceți destinele acestei țări căreia, bineînțeles, îi vreți binele, pentru ca așa ați jurat, v-ați lamentat și ați realizat gravitatea situației, când din lipsa de soluții ați ales-o pe cea de avarie și ați recurs la  încadrări directe a mii de polițiști??? Chiar nimeni nu mai dorește binele Poliției Române???

Cine își dorește haos în Ministerul Afacerilor Interne și implicit în aceasta țară?
Ne riscăm viața zi de zi, pentru a menține ordinea și siguranța publică, chiar dacă pe noi nu ne apără nimeni. Deficitul de personal este de zeci de mii de oameni, logistica este aproape inexistentă, iar miile de ore suplimentare în favoarea Ministerul Afacerilor Interne reprezintă doar “muncă patriotică”.

Nu ne plângem și nu vrem să fim greșit înțeleși, pentru că ne-am ales cu sufletul și din pasiune această meserie, însă vrem doar să vă întrebăm daca v-ați gândit vreodată si dacă realizați ce ar însemna ca polițiștii, pompierii și jandarmii să-și întrerupă activitatea doar pentru 24 de ore.
Nu am făcut această afirmație în scop de intimidare sau amenințare și nici pentru că ne-am dori vreodată să se ajungă la această situație și soluție de coșmar, ci doar pentru a vă face să realizați importanța activității pe care o desfășurăm în calitate de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne și respectul pe care trebuie să ni-l acordați, în calitate de funcționari publici cu statut special, in funcție de riscurile meseriei la care suntem supuși, obligațiile si îndatoririle de serviciu, privațiunile si incompatibilitățile stabilite prin lege.

În considerarea celor expuse mai sus, vă solicitam să întreprindeți si să dispuneți de îndată măsurile legale care se impun, astfel încât sisalariațiiMinisterului Afacerilor Interne să beneficieze de același respect și tratament juridic în ceea ce privește aplicarea prevederilor HG 1/2017, de care se bucură toți bugetarii din România, iar in subsidiar să desecretizați toate ordinele și dispozițiile privind calculul veniturilor salariale ale polițiștilor, în caz contrar sunteți direct răspunzători pentru situația de tensiune creată, improprie desfășurării în bune condiții a activităților specifice de serviciu, protestele noastre sindicale continuând și acutizându-se până la acordarea drepturilor legale și implicit până la încetarea umilinței la care suntem supuși in prezent.

În situația în care demersul nostru nu își va găsi ecoul scontat Sindicatul Polițiștilor „Mihai Viteazul”, se solidarizează cu acțiunea de protest organizată în 16 martie la București. Mai mult, vom continua acţiunile de protest în toate formele legale, până la rezolvarea situaţiei create.

SINDICATUL POLITISTILOR “MIHAI VITEAZUL”
Preşedinte, Marius – Gheorghe Bărbulescu
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Protestul polițiștilor din Constanța s-a anulat! Programul de lucru rămâne neschimbat pentru o perioadă de 3 luni

31 Jan 2024 871

Județul Cluj Transportatorii continuă protestul

12 Jan 2024 649

Polițiștii protestează în faţa sediilor Ministerului Muncii şi Ministerului Afacerilor Interne

14 Dec 2023 649

LIVE VIDEO Protest al polițiștilor în fața IPJ Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Dec 2023 1855

Protest al polițiștilor din Constanța! Ce nemulțumiri au oamenii legii

02 Dec 2023 879

Polițiștii din Constanța vor protesta în fața Prefecturii și în fața IPJ! Iată când

21 Nov 2023 1535

Polițiștii din cadrul Poliției Mangalia protestează în fața instituției. Ce nemulțumiri au oamenii legii (VIDEO)

30 Mar 2022 2193

Proteste ale polițiștilor și angajaților din penitenciare. Printre nemulțumiri, diminuarea unor pensii de serviciu și neplata sporului de risc

17 Jan 2022 1609

Protestul polițiștilor Fără amenzi, luni, doar avertismente!

11 Jan 2021 2414

Proteste în stradă ale polițiștilor, lucrătorilor de penitenciare și rezerviștilor militari. Ce revendicări au manifestanții

07 Feb 2019 2709

Anchetă a Poliției Capitalei după acțiunea de protest a taximetriștilor. Un bulevard a fost blocat

22 Jan 2019 1595

Bărbații suspectați că au agresat o femeie-jandarm și apoi i-au sustras arma au fost depistați de polițiști

12 Aug 2018 1822

Sute de polițiști din Constanța au participat la protestul din București. Se pregătește o nouă acțiune de protest

24 Mar 2018 2609

Ministerul Afacerilor Interne reacționează după protestul polițiștilor. Ce spun oficialii despre solicitările polițiștilor

24 Mar 2018 2484

Protest de amploare în fața sediului MAI. Sute de polițiști au ieșit în stradă. Ce nemulțumiri au manifestanții

24 Mar 2018 2350