Răspunsul unui judecător De ce s-a prăbuşit încrederea românilor în Justiţie

O ştire de presă titrează că, potrivit unui sondaj de opinie realizat de Comisia europeană în perioada 21-31 mai 2016, încrederea românilor în Justiţie şi sistemul judiciar a scăzut cu 13 % faţă de anul 2015, mai precis, aproximativ 60% dintre intervievaţi au declarat că au tendinţa de a nu avea încredere în Justiţia din România.
 
Explicaţiile acestei scăderi, în contextul special din România, în care, potrivit altor sondaje de opinie interne, DNA-ul pare să se bucure de o încredere foarte mare, este cel puţin ciudată, susţine judecătorul, Lăcrămioara Axinte, pe blogul personal, care a reuşit să identifice nouă cauze pentru acest fenomen.
 
1. Campania mediatică agresivă practicată de D.N.A.
În condiţiile în care presă este anunţată despre dosarele de urmărire penală instrumentate de DNA, suspecţii sunt reţinuţi şi prezentaţi judecătorului cu propunere de arestare preventivă, după ce sunt plimbaţi în cătuşe în faţă camerelor de luat vederi ale televiziunilor, iar uneori propunerile sunt respinse fără a se lua faţă de suspect nici o altă măsură preventivă, ori după o perioada de arestare preventivă nu se mai întâmplă nimic în dosarul prezentat cu mare pompă, ori prejudiciul, iniţial prezentat în comunicatul de presă, este în mod drastic diminuat în rechizitoriu sau persoane arestate preventiv sunt ulterior achitate definitiv, în mod firesc cetăţenii vor declara că mai degrabă nu au încredere în justiţie şi sistemul judiciar.
 
Dacă DNA ar urmări în principal strângerea probelor necesare pentru aflarea adevărului în dosarele pe care le instrumentează şi respectarea drepturilor procesuale ale persoanelor cercetate, în loc să urmărească inocularea în opinia publică a ideii că persoanele cercetate sunt vinovate, înainte de se fi pronunţat împotriva acestora o hotărâre definitivă de condamnare, o eventuală achitare nu ar mai fi atât de pregnant considerată că un eşec al DNA sau că o eroare a instanţelor.
 
2. Lipsa de voinţă a CSM de a sesiza Inspecţia judiciară cu verificarea cazurilor prezentate în media drept încălcări flagrante ale normelor de procedura, în special cele referitoare la dreptul părţilor la apărare sau de nerespectare a interdicţiilor şi incompatibilităţilor, precum şi incapacitatea acestuia de a sancţiona aceste încălcări.
 
Actualul Consiliu Superior al Magistraturii nu a fost preocupat de un act judiciar de calitate, fie el realizat de procurori, fie de judecători, ci doar de limitarea dreptului de exprimare al politicienilor şi de „apărarea reputaţiei şi independenţei sistemului judiciar”, demers fără absolut niciun rezultat practic, din moment ce încrederea cetăţenilor în justiţie şi sistemul judiciar a scăzut atât de mult.

3. Dublă măsură a Ministrului justiţiei, Raluca Prună, în ce priveşte numirile la vârful DNA şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, confirmată, în mod regretabil, că fiind corectă de Consiliul Superior al Magistraturii.
 
Consider că reinvestirea “automată” la şefia DNA a doamnei procuror Laura Codruţa Kovesi, în condiţiile în care această a mai deţinut anterior şi două mandate de procuror general al PICCJ, fără a da posibilitate şi altor procurori să-şi depună candidatura, a adus deservicii majore atât în interiorul siistemului, dar şi în ce priveşte încrederea publicului în procurori. Dacă în România există doar un singur procuror suficient de profesionist care să poată fi numit într-o funcţie de conducere, atunci cum poate cetăţeanul de rând să mai aibă încredere că dosarul de urmărire penală, în care figurează că parte, va fi soluţionat cu profesionalism de un alt procuror.
 
Aşa se explică şi de ce aproape toată lumea, nemulţumită de vreun funcţionar sau de vreo instituţie a statului, declara vehement că va face plângere la DNA, că şi când nu ar mai există şi alte cai legale sau alte structuri de parchet în România.
 
4. Numirea la Curtea Constituţională a fostei Preşedinte a ICCJ consider că a contribuit de asemenea, într-o anumită măsură, la scăderea încrederii în justiţie.
 
Această numire a fost percepută că o recompensă pentru declaraţia publică prin care asigura procurorii DNA că este partenerul lor de nădejde, cel puţin nepotrivită pentru orice judecător care trebuie să fie imparţial, dar şi pentru declaraţiile prin care şi-a exprimat, adesea, părerea despre iniţiativele legislative ale Guvernului sau proiectele de legi iniţiate de Parlament, deşi un judecător în funcţie este chemat să aplice legea, atribuţia de legiferare aparţinând unei alte puteri în stat, sau cele referitoare la decizia cetăţenilor de a vota la alegerile locale primari care au dosare penale .
 
5. Condamnarea definitivă a unor judecători pentru luare de mită, confirmându-se astfel părerea că, uneori, Justiţia, în loc să fie independenţa şi imparţială, este “cointeresată”, consider că a contribuit de asemenea la scăderea încrederii.
 
6. Urmărirea penală a procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, arestarea preventivă şi trimiterea în judecată a procurorului şef DIICOT, arestarea preventivă a unui procuror din DNA care a instrumentat în trecut un dosar prezentat, atât de media dar şi de DNA, că un mare success al luptei împotriva corupţiei, cred că au fost în măsură să zdruncine serios încrederea în sistemul de justiţie românesc, deşi ar fi putut să reprezinte şi un semnal că sistemul începe să se cureţe din interior.
 
7. Existenţa unor disfuncţionalităţi între poliţia judiciară specializată în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii din structura DIICOT, nerezolvată prompt şi optim de fosta conducere (cazul Traian Berbeceanu), ar putea fi o altă cauza.
 
8. Confirmarea de către Curtea Constituţională că supravegherea tehnică a unei persoane de către alte organe specializate ale statului, înafara de procurori, organe de cercetare penală sau lucrători specializaţi din cadrul poliţiei,încalcă prevederile constituţionale referitoare la statul de drept.
 
9. Dezamăgirea justiţiabililor, dar şi a avocaţilor, că intrarea în vigoare a noilor coduri nu a schimbat aproape nimic în “mersul justiţiei”: luni în şir de aşteptare până la fixarea primului de termen de judecată, listele de şedinţe cu zeci de dosare şi câteva ore de aşteptare până la strigarea cauzei, uneori câteva luni până la comunicarea hotărârii (în materie civilă) sau o mulţime de articole neconstituţionale (în materie penală).
 
În final, judecătorul Axinte conchide spunând că scăderea încrederii cetăţenilor români în Justiţia şi sistemului judiciar din România consider că are cauze multiple, cele mai multe ţinând de chiar interiorul sistemului.



Sursă: stiripesurse.ro
Sursă foto: nationalisti.ro