Stiri calde

Reprezentanţi ai Penitenciarului Poarta Albă, la cea de-a III-a ediţie a Festivalului Național Interpenitenciar InterFest

Ieri, la Penitenciarului Bucureşti Jilava s-a desfășurat cea de-a III-a ediţie a Festivalului Național Interpenitenciar InterFest. La eveniment au participat reprezentanţi ai mai multor unităţi penitenciare din ţară, printre care și cei ai Penitenciarului Poarta Albă – lucrători din cadrul Serviciului de Educație și Asistență Psihosocială alături de 15 persoane private de libertate, atent selecționate din rândul celor cu un comportament adecvat, care s-au făcut remarcați prin participarea la activități cultural educative și sportive.

Persoanele private de libertate reprezentanți ai Penitenciarului Poarta Albă au concurat la secţiunile de expoziţie cu vânzare, campionat de fotbal (11 persoane) şi atletism-viteză şi rezistenţă (patru persoane). Echipa de fotbal s-a clasat pe locul 2, în timp ce concurenţii de la secţiunea atletism au obţinut locurile 2 şi 3.

În cadrul manifestărilor festivalului, participanţii au avut oportunitatea să asiste la o demonstraţie de dresaj canin şi să viziteze Fortul 13 din cadrul Penitenciarului Bucureşti Jilava.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bărbaţi escortaţi la Penitenciarul Poarta Albă. Ce infracţiuni au comis

09 Jan 2018 441

Bucureştean escortat la Penitenciarul Poarta Albă. Ce pedeapsă va executa

13 Dec 2017 569

56 de deţinuţi ai Penitenciarului Poarta Albă au fost puşi în libertate

20 Oct 2017 1362

Revedere emoționantă în curtea lui Mircea Băsescu. Cu cine s-a sărutat şi strâns îndelung în brațe (galerie foto+video)

11 Sep 2017 2049

Ce mănâncă deţinuţii de la Poarta Albă (document)

09 Sep 2017 832

Administrația Națională a Penitenciarelor organizează concurs pentru Spitalul-Penitenciar Poarta Albă

13 Jul 2017 4019

O femeie a încercat să introducă un telefon mobil în Penitenciarul Poarta Albă. Cine este

27 May 2017 1203

Penitenciarul Poarta Albă şi-a deschis larg porţile. Ce au făcut noii deţinuţi

21 Apr 2017 2412

Pregătiri pentru sărbătorile pascale Penitenciarul Poarta Albă cumpără cozonaci, ouă şi vopsea pentru ouă

01 Apr 2017 796

Condamnat identificat de polițiști și trimis în penitenciar

13 Mar 2017 598

Ofiţer al Penitenciarului Poarta Albă găsit spânzurat

10 Mar 2017 2563

Accident în apropiere de Penitenciarul Poarta Albă

10 Dec 2016 1620

Fraţii Caratană şi apropiaţii lor, încarceraţi la Poarta Albă

08 Nov 2016 1537

„Lecții de viață” Elevii Colegiului Național de Arte „Regina Maria”, în vizită la Penitenciarul Poarta Albă

31 Oct 2016 1688

Angajaţii Penitenciarului Poarta Albă refuză activităţile cu grupuri mari de deţinuţi

17 Oct 2016 1164

Sindicat OMNIA „Cerem demiterea conducerii Penitenciarului Poartă Albă“

14 Oct 2016 1018

Penitenciarul Poarta Albă cumpără saltele şi aşternuturi de la Divaflex SRL şi NGM Company SRL (document)

12 Oct 2016 1580

UPDATE Bărbați escortați și încarcerați la Penitenciarul de Maximă Siguranță Poarta Albă

28 Sep 2016 853

Astăzi, protest la Penitenciarul Poarta Albă și la spitalul penitenciar (document)

26 Sep 2016 1190

Proteste la Penitenciarul Poarta Albă și la spitalul penitenciar (document)

23 Sep 2016 1369

Condamnați prinși și încarcerați la Poarta Albă

23 Sep 2016 867

Constanța Sperau să scape de închisoare, însă oamenii legii le-au dat de urmă

21 Sep 2016 570

Doi bărbați condamnați la închisoare cu executare, prinși

14 Sep 2016 629

Exclusiv! Corneliu Iacubov, „Împăratul Moldovei“, cazat la Poarta Albă, cere să fie eliberat condiţionat

06 Sep 2016 2530

Duba penitenciarului Poarta Alba, la Spitalul Județean Constanța

30 Aug 2016 2277

Nicușor Constantinescu, mesaj din penitenciar după moartea lui Virgil Coman

08 Aug 2016 1840

Deţinuţii de la Penitenciarul Poarta Albă nu au refuzat masa de seară

14 Jul 2016 1366

La Penitenciarul Iași, trei deținuți au escaladat acoperișul! A fost solicitat sprijinul structurilor locale ale MAI

14 Jul 2016 918

Un deținut de la Poarta Albă se plânge că există viermi în mâncare și este mizerie în celule (video)

13 Jul 2016 1732

Protest la penitenciarul Poarta Albă! 200 de deţinuţi au refuzat să mănânce

12 Jul 2016 1228

Penitenciarul Spital Poarta Albă achiziţionează medicamente (document)

12 Jul 2016 1139

Mai mulţi deţinuţi de la Poarta Albă refuză să mănânce pâine

11 Jul 2016 1274

ANP face angajări pentru Penitenciarul Spital Poarta Albă. Iată care sunt posturile vizate

22 Jun 2016 3098

Se votează şi la penitenciarul Poarta Albă

05 Jun 2016 864

Angajat al Penitenciarului Poarta Albă judecat pentru abuz în serviciu, achitat definitiv

07 Apr 2016 903

Concurs de angajare la Penitenciarul Spital Poarta Albă

23 Mar 2016 3102

Puşcăria „vedetelor“ de la Poarta Albă are un nou şef

10 Mar 2016 3192

Cereri în vederea elaborării unor lucrări ştiinţifice Câţi condamnaţi din Penitenciarul Poarta Albă vor să scrie cărţi

03 Feb 2016 1103

Mai multe spații comerciale, scoase la licitație de Penitenciarul Poarta Albă

02 Jan 2016 1463

Se caută preot pentru Penitenciarul Poarta Albă

09 Dec 2015 1694

Agent al Spitalului Penitenciar, reținut Un decal al Universității „Ovidius” ar fi fost șantajat de un fals angajat al SRI

04 Nov 2015 737

Penitenciarul Poarta Albă modernizează sectorul vizite (document)

06 Oct 2015 949

Percheziţii şi deţinuţi audiaţi Mama unui deputat constănţean, înşelată prin metoda „Accidentul“ (galerie foto)

20 Aug 2015 1199

Sindicaliştii din închisori sunt nemulţumiţi Banderole negre şi un slogan de impact, la Penitenciarul Poarta Albă

12 Aug 2015 705

Cristi Borcea, tată pentru a şasea oară

26 Jul 2015 1009

Recidivist ajuns în penitenciar Lui Costel Păduraru i s-a înfundat!

17 Jul 2015 988

Duşi în Penitenciarul Poarta Albă

05 Jul 2015 946

Penitenciarul Poarta Albă cumpără alimente de la patru operatori economici (document)

04 Jul 2015 1640

Exerciţiu Incendiu la Spitalul Penitenciar Poarta Albă

25 Jun 2015 1056

Victor Becali, prezent la meci Formaţia Penitenciarului Poarta Albă s-a ţinut tare în amicalul cu Farul (galerie foto)

12 Jun 2015 4178