Revin proteste. În București sunt precedate de un marș de comemorare a Regelui

Noi proteste - care se anunță de amploare - sunt convocate pentru duminică în București, în alte orașe din țară, dar și în diaspora.
În București, este convocat un marş de comemorare a Regelui Mihai I, urmat de un protest faţă de actuala guvernare în Piaţa Victoriei. Manifestanţii din Bucureşti ar urma să se adune în Piaţa Victoriei în jurul orei 18.00, cu drapele marcate cu doliu, apoi să plece într-un marş comemorativ până la Piaţa Regelui, unde să depună coroane şi să aprindă candele.
Manifestaţii antiguvernamentale sunt anunţate şi în mai multe oraşe din ţară, dar şi în diaspora, la Londra, Milano şi Paris.
Evenimente de comemorare vor avea loc şi în Piteşti şi Oradea (Parcul 1 Decembrie). În Piteşti, oamenii se vor întâlni de la ora 15.00 în faţa Primăriei, urmând să plece în marş spre Piaţa Vasile Milea, unde vor ţine un moment de reculegere şi vor aprinde lumânări.
„Este începutul dictaturii hoţiei în România şi e doar o chestiune de timp până când se vor decide dosare penale la partid, ca pe vremea Rodicăi Stănoiu şi a lui Adrian Năstase, furtul din banii noştri va redeveni normă acceptată şi nepedepsită a comportamentului politic, iar hărţuirea magistraţilor independenţi va fi un fapt cotidian. Noi toţi vom continua să sărăcim şi să trăim într-o ţară fără spitale, fără şcoli sau autostrăzi, în care fiecare dintre noi este bătaia de joc a unor autorităţi publice abuzive, incompetente şi corupte. (...) Haideţi să ne apărăm dreptul la libertate şi demnitate, drept atât de greu câştigat. Maşina de vot PSD, ALDE, UDMR continuă să ne macine libertatea, pe care noi avem datoria să o apărăm pentru noi şi pentru copiii noştri”, se arată pe pagina de Facebook a evenimentului inițiat în București.
Manifestaţii antiguvernamentale sunt anunţate şi la Alba Iulia (în faţa Prefecturii), Arad (la Primărie), Bacău (în Piaţa Tricolorului), Baia Mare (în Piaţa Revoluţiei), Bistriţa (în faţa Prefecturii), Braşov (în faţa Prefecturii), Brăila (la Primărie), Constanţa (în faţa Prefecturii), Craiova (în Piaţa Mihai Viteazu), Cluj (la Monumentul Memorandiştilor), Galaţi (Prefectură), Iaşi (în Piaţa Unirii), Petroşani (la Casa de Cultură), Ploieşti, Oradea (în Parcul Titan), Râmnicu Vâlcea, Satu Mare (Palatul Justiţiei), Suceava (Prefectură), Târgu Mureş (Prefectură) şi Timişoara (în Piaţa Operei).
De asemenea, şi românii din diaspora şi-au anunţat susţinerea pentru cei de la Bucureşti şi din ţară, organizând manifestaţii asemănătoare şi în Fribourg, Elveţia (Piaţa Georges-Python), Londra (în faţa Ambasadei române), Milano (Consulat) şi Paris (Place de la Republique).
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Imaginea durerii – protest pentru dreptate după cazul Pascu de la 2 Mai

17 Apr 2024 395

Grevă de avertisment la Primăria Siliștea, județul Constanța Angajații din peste 1200 de primării de comune anunță noi proteste! (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 593

UPDATE Trafic restricționat în PTF Negru Vodă, județul Constanța pentru camioane! De ce a fost luată această măsură (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 Feb 2024 798

Atenție, șoferi! Proteste ale producătorilor de cereale bulgari, în zona PTF Negru Vodă și Vama Veche

06 Feb 2024 528

Atenționare de călătorie emisă de MAE pentru Republica Elenă. Ce se întâmplă acolo

03 Feb 2024 775

Protestele transportatorilor bulgari îngreunează traficul la Vama Veche (FOTO+VIDEO)

26 Jan 2024 934

Atenționare de călătorie în Franța. Sunt posibile blocaje în Paris din cauza protestelor agricultorilor

26 Jan 2024 599

Protestele agricultorilor din Franța fac victime. O femeie a fost ucisă, iar alte două persoane sunt rănite

23 Jan 2024 726

Protestele fermierilor şi transportatorilor, subiect de dispute pentru grupurile parlamentare din Senat

22 Jan 2024 779

Zeci de mii de oameni au protestat, în Germania, împotriva extremismului de dreapta

20 Jan 2024 734

Proteste anti-Israel în Spania. Mii de persoane au mărşăluit pentru „încetarea genocidului în Palestina"

20 Jan 2024 771

Agricultorii din Germania amenință cu noi manifestații

18 Jan 2024 666

Editorial Protestele din an electoral, o unealtă pentru cine?

17 Jan 2024 812

Atenție șoferi! Traficul este restricționat în două județe din cauza protestelor transportatorilor

17 Jan 2024 658

Jandarmii din Constanța au trecut la sancționări ale protestatarilor

16 Jan 2024 700