România. Alertă de gradul 0. În această dimineață. Agenții de la un penitenciar refuză să intre în serviciu

Miercuri, 6 decembrie 2017, conducerea Sindicatului "Megas" Vaslui a informat conducerea Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor că personalul care își desfășoară activitatea în sectorul operativ intenționează să refuze intrarea în serviciu pe motiv că, datorită lipsei de personal, nu sunt respectate condițiile legale privind siguranța detenției, se arată într-un comunicat postat pe pagina oficială a structurii sindicale.

La această oră mai bine de jumătate din personalul care lucrează în serviciul de supraveghere (peste 50) a semnat cereri în acest sens, urmând ca activitatea să fie blocată, se mai arată în comunicatul semnat de președintele Sorin Dumitrașcu.


Redăm, integral, conținutul comunicatului:

Personalul solicită intervenție rapidă a ministrului justiției, aprobarea suplimentării statelor de personal și deblocarea concursurilor de ocupare a funcțiilor necesare asigurării funcționării la parametri normali a penitenciarului.
În caz contrar, activitatea penitenciarului urmează a fi efectiv blocată, fiind extrem de posibilă afectarea unor misiuni precum cele de escortare la punctele de lucru și instanțele de judecată dar și a celor de educație și asistență psihosocială care depind de disponibilitatea personalului de supraveghere.
 
Penitenciarul Vaslui are, la acest moment, cel mai mic raport personal operativ  - detinuți din sistemul penitenciar românesc (doar 170 de angajați la peste 1000 de deținuți), alte penitenciare cu număr de deținuți aproximativ egal și o complexitate similară a activităților având un număr dublu de personal în sectorul operativ, care desfășoară activități de pază, supraveghere, însoțire, escortare și intervenție în contact direct cu deținuții.
În sectorul operativ, majoritatea angajaților cumulează peste 180 de ore suplimentare fiind frecvente cazurile celor care au înregistrate peste 360 de ore suplimentare, mai bine de jumătate dintre acestea fiind imposibil de recuperat. Practic, discutăm despre o situație cât se poate de reală de muncă forțată în condiții care, legal, au fost definite ca improprii.
Problema crizei de personal de la Penitenciarul Vaslui a fost discutată la finalul lunii iulie la nivelul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), după ce a fost sesizată situația de nenumărate ori fără vreun rezultat, însă până la acest moment nu s-au pus în practică măsuri de remediere a acesteia. Motiv pentru care, cerem o reacție rapidă din partea ministrului Justiției, care se face vinovat de blocarea suplimentării statelor de functii ale penitenciarelor.
În context, reamintim că prim-ministrul Mihai Tudose a promis la 10 august 2017 că penitenciarele vor primi un număr suplimentar de 1.000 de funcții, dând dispoziții în acest sens ministrului Justiției, care deși și-a asumat ca termen de prezentare în Guvern a actului normativ finalul lunii septembrie, nu s-a ținut nici de această dată de cuvânt.
Considerăm că plata orelor suplimentare care nu pot fi recuperate (nb!) n-ar trebui, intr-o lume normala, sa faca obiectul unor cereri repetate. Pentru 2016, ANP ne informează că sunt înregistrate și neplătite 590.256 la nivelul sistemului penitenciar. In 2017, estimam că numărul acestor ore suplimentare neplătite va fi de peste 600.000 (266.032 pana la 1 august). Așteptăm deci ca Guvernul să-și plătească datoriile către personalul din penitenciare, mai ales că înțelegem din propaganda oficială că finanțele țării nu-s o problemă.
 
Altfel, în contextul extrem de posibil al reluarii  protestelor personalului din penitenciare - situația fiind similară din punct de vedere al condițiilor de lucru ale personalului în toate penitenciarele, salutăm o nouă promisiune a Guvernului referitoare la construirea de noi penitenciare în vreme ce viitorul - fost Penitenciar Pantelimon ar urma să fie transformat în centru de instruire pentru că Statul Român este incapabil să-l finalizeze de mai bine de 10 ani, deși ne plângem oficial de problema supraaglomerării.
 
Dacă deținuții ar fi fost cazați în aceste promisiuni politice, practic, fiecare ar avea deja  propriul penitenciar de lux, iar condițiile de muncă ar fi perfecte.
 

Din păcate, însă, realitatea este flagrant diferită: bugetul penitenciarelor a fost redus în 2017 cu echivalentul cosntruirii unui penitenciar nou (peste 30 mil de euro), 1 angat din 4 a părăsit sistemul penitenciar în ultimii 2 ani, deficitul de personal este de peste 8.000 de angajați și, în fiecare an, se înregistrează peste o jumătate de milion de ore suplimentare neplătite, în condițiile în care planul de îmbunătățire a condițiilor de muncă, și acesta asumat de ministru, a fost uitat.
 
Sursa foto: FSNAP.RO

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.