S-au închis porturile. În largul mării se anunţă un ciclon

img_3899.jpgFurtuna de pe Marea Neagră ar putea dura cel puţin până mâine seară, autorităţile portuare fiind în alertă maximă

Autorităţile portuare constănene sunt în alertă maximă din cauza furtunii de pe mare şi a vântului care suflă în rafale puternice cu aproape 90 km pe oră.

Porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud, Mangalia, Midia precum şi Canalul Dunăre-Marea Neagră sunt închise de ieri după amiază. Manevrele de încărcare şi descărcare mărfuri au fost suspendate. Peste noapte furtuna s-aînteţit, în largul mării înălţimea valurilor ajungând deja la 7 metri. La ţărmul mării, valurile uriaşe depăşesc deja înălţimea digurilor de protecţie şi inundă promenada Cazinoului sau aleile care mărginesc portul Constanţa şi portul turistic Tomis.

Avertizarea cod galben de furtună s-a prelungit până în această seară dar specialiştii Port Control Constanţa susţin că, cel mai probabil, furtuna va avea aceeaşi intensitate până mâine seară: "În largul mării fenomenul este deja ciclonic".
Agenţia de Salvare Vieţi Omeneşti pe Mare (ARSVOM) din incinta portului, este pregătită să intervină în caz de accidente navale. Directorul ARSVOM, Ion Voicu, spune că "situaţia este sub control, pe o asemenea furtună nu am putea interveni decât cu Hercules, cea mai mare navă pe care o avem în dotare, sperăm să nu fie nevoie".

Vijelia de la mare a provocat pagube şi în Constanţa. Mai mulţi copaci s-au rupt din rădăcini şi s-au prăbuşit peste patru autoturisme. Tot din cauza vântului puternic, un stâlp de electricitate s-a înclinat periculos pe o stradă din zona gării Constanţa. Poliţia rutieră a blocat traficul până la sosirea unui echipaj de intervenţie al companiei de electricitate.

Sursa: Evz.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

RAJA Constanța anunță Se oprește apa în zona centrală!

18 Jul 2023 3104

E-Distribuție Dobrogea Se întrerupe curentul în Medgidia, Năvodari, Mereni și Aliman. Iată cine este afectat

18 Jul 2023 1116

Report de peste 3 milioane de euro la Joker şi de peste 1 milion de euro la 6/49, la tragerile de duminică

08 Sep 2019 1863

Asociația Elevilor din Constanța solicită demiterea ministrului Valer-Daniel Breaz pentru dezinformare

08 Sep 2019 2107

Doliu printre camarazii de pe Fregata „Regina Maria“

14 Jul 2019 12889

ANM Cum va fi vremea în aprilie

31 Mar 2019 2168

Atenţie! Poliţia Locală verifică dacă aţi plătit taxa de parcare prin SMS în zonele special amenajate

21 Oct 2018 6180

Avarie RAJA în municipiul Constanţa. Vezi dacă esti afectat!

21 Oct 2018 2540

Update. Este Ziua Imnului Naţional. Restricţii de circulaţie. Ce se întâmplă la Constanţa (galerie foto + video)

29 Jul 2018 3692

Filmul intitulat “Marea Unire- România, la 100 de ani” va putea fi urmărit pe un ecran gigant în Piaţa Ovidiu

27 Jul 2018 2210

A fost dezastru. Cantități de apă pe metrul pătrat în județul Constanța. Unde a fost, ieri, recordul de precipitații

29 Jul 2017 5433

Cutremur în România în această noapte. Distanța epicentru - principalele orașe din sud-estul României

29 Jul 2017 4716

Accident rutier grav la Cernavodă din cauza unui strănut. Un autoturism a intrat într-un microbuz aflat în stație. Două victime. Șoferul este preot (galerie foto+video)

16 Jul 2017 24146

Cutremur în România în această dimineață. Ieri a fost un lanț de alte patru. Zona seismică Vrancea foarte activă

14 Jul 2017 5211

Cutremur semnificativ în România în această noapte. Ce magnitudine a avut și la ce distanță a fost epicentrul față de orașele județului Constanța

13 Jul 2017 16925