Sport

SSC Farul a câştigat greu derby-ul cu Axiopolis Cernavodă, care a avut 1-0 şi a terminat meciul în nouă jucători (galerie foto + video)

Derby-ul etapei a cincea a Ligii a 3-a la fotbal, seria secundă, SSC Farul Constanța - Axiopolis Cernavodă, disputat astăzi la Techirghiol, le-a revenit gazdelor cu 3-1 (0-1).
 
Golurile au fost marcate de Al. Grigoraș (76 - din penalty), I. Florea (88), R. Stănescu (90), respectiv Beșleagă (40).
 
Axiopolis a terminat meciul în nouă jucători, după eliminările (pentru câte două avertismente) ale lui Fotescu (34) și Husein (87).
 
Axiopolis a jucat foarte bine în efectiv complet și a marcat când era în zece oameni. SSC Farul a dominat clar repriza a doua și s-a desprins pe tabelă dupa ce Axiopolis a primit al doilea roșu. În prelungirile primei reprize, ambele echipe au solicitat câte o lovitură de la 11 m.
 
SSC Farul (antrenor, Petre Grigoraș) a început meciul cu: Gurău - Juncănaru, Diakite, Botea, Vântu - Nițescu, Iani - Șicu, Stănescu, Al. Grigoraș - Dragu. Au mai jucat Androne, I. Florea, Ergut și Suciu.
 
Axiopolis (antrenor, Ionel Melenco) a intrat pe teren cu: Puia - Loloț, Zaharia, Andrescu, L. Gheorghe - Vieru, M. Hristu - Beșleagă, Fotescu, Mihalache - Moise. Au mai evoluat Răvoiu, Husein, Rusu și Crețu.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

SSC Farul a demarat pregătirea. Ce jucători ţinteşte Petre Grigoraş - „Obiectivul e atât de clar, încât nu avem timp de experimente“ (galerie foto)

16 Jan 2018 1318

Se apropie data-limită pentru plată Strategie nouă în privinţa licitaţiei pentru semnele identitare ale FC Farul

16 Jan 2018 1773

Imagini de la eveniment S-a reunit SSC Farul Constanţa. Primul transfer. Sâmbătă, e programat un meci amical (galerie foto)

15 Jan 2018 989

SSC Farul Constanţa încheie astăzi vacanţa. Mai mulţi jucători noi, prezenţi la reunire

15 Jan 2018 2135

Obiectivul din retur al echipei din Cernavodă Tratative SSC Farul - Axiopolis pentru Richardo Mihalache. Ce spun cluburile

12 Jan 2018 1542

Când se reuneşte echipa fanilor Fotbalistul Costel Niţescu şi-a reziliat contractul cu SSC Farul Constanţa

10 Jan 2018 1749

Cel mai bun an pentru Academia Farul Bogdan Chiriță - „Deși mulți ne vedeau desființați în vară, am reușit să facem performanță“

06 Jan 2018 2141

Ionuț Florea, cel mai bun jucător SSC Farul Constanța, învingătoare la ediția a cincea a Memorialului „Aliș Osman Sami“ (galerie foto)

06 Jan 2018 1712

„Sentimentele noastre sunt deja la apogeu!“ Pentru 2018, SSC Farul Constanța și-a stabilit trei obiective de bază

03 Jan 2018 2518

Jurnal de vacanță. „Impresionantă cultura mayașă!“ Vlad Neagu, fotbalist la SSC Farul, și-a petrecut luna de miere în Mexic (galerie foto)

30 Dec 2017 1678

Ce spun clubul şi fostul campion olimpic Ion Draica, revocat din funcţia de preşedinte de onoare al SSC Farul Constanţa

23 Dec 2017 2019

Cine a câștigat licitația pentru semnele identitare ale FC Farul și cu ce sumă

19 Dec 2017 1333

Imagini de la eveniment SSC Farul Constanța a marcat finalul de an, alături de prieteni, colaboratori şi apropiați (galerie foto)

16 Dec 2017 1324

UPDATE. „Ne vrem identitatea înapoi!“ Licitaţie pentru marca şi palmaresul FC Farul. SSC Farul a deschis un cont pentru donaţii

16 Dec 2017 1079

Care e preţul de pornire şi cine poate participa Marca şi palmaresul FC Farul sunt scoase la licitaţie!

15 Dec 2017 6455

Erkal Memet, noul președinte al Consiliului Director al SSC Farul Constanța

09 Dec 2017 6671

Sâmbătă, la SSC Farul sunt alegeri pentru Consiliul Director. Nouă persoane înscrise

09 Dec 2017 1131

Lista finală a candidaţilor înscrişi la alegerile pentru Consiliul Director al SSC Farul Constanţa

08 Dec 2017 930

Grigoraş, Stănescu şi Dragu, primii în topul „tunarilor“ SSC Farul În cinci meciuri jucate, Adrian Pătulea a marcat de şapte ori! (galerie foto)

05 Dec 2017 1420

Senatorul Ştefan Mihu, Denis Alibec şi alţi foşti fotbalişti ai FC Farul, printre membrii cotizanţi ai SSC Farul (galerie foto)

24 Nov 2017 1962

Ultima minge a fost cu ghinion Petre Grigoraş, antrenorul SSC Farul, s-a accidentat şi va fi operat!

24 Nov 2017 2483

SSC Farul Constanţa a învins la scor şi Sportul Chiscani. Pe ce loc au încheiat „marinarii“ turul Ligii a 3-a

17 Nov 2017 1005

SSC Farul încheie astăzi meciurile din 2017 din Liga a 3-a Petre Grigoraş se aşteaptă la un retur mult mai greu ca turul

17 Nov 2017 851

SSC Farul întâlneşte Sportul Chiscani Petre Grigoraş - „E greu să le ceri să devină într-un timp scurt super-profesionişti ca Messi“

16 Nov 2017 1407

SSC Farul întâlneşte penultima clasată, Sportul Chiscani Petre Grigoraş - „Sperăm să ne facem jocul uşor“

15 Nov 2017 844

Aniversări în familia Farul Constanţa Astăzi e ziua de naştere a lui Petre Grigoraş şi a lui Lucian Marinof

15 Nov 2017 775

Ultima etapă din tur Când dispută SSC Farul Constanţa partida cu Sportul Chiscani. Axiopolis Cernavodă, meci cu Metalul Buzău

15 Nov 2017 1191

SSC Farul a urcat pe locul doi în Liga a 3-a „Marinarii“ au învins cu 8-1 CSM Olteniţa, după ce, în minutul 58, scorul era 1-1! (galerie foto+video)

13 Nov 2017 1848

„Fii puternic, că treci peste!“ Clipe de panică la meciul SSC Farul - CSM Oltenița. Fotbalist prăbușit pe teren (galerie foto + video)

11 Nov 2017 2437

Imagini de la eveniment. Scor-fluviu SSC Farul, de la 1-1 la 8-1 cu CSM Oltenița! Vasile Șicu, triplă. Raphael Stănescu, gol din corner! (galerie foto+video)

11 Nov 2017 3287

Axiopolis Cernavodă întâlneşte FC Voluntari II Meciul SSC Farul - CSM Olteniţa, arbitrat de Cristina Elena Părăluţă

11 Nov 2017 1768

SSC Farul joacă sâmbătă la Techirghiol Petre Grigoraş atrage atenţia că meciul cu CSM Olteniţa nu trebuie tratat cu uşurinţă

10 Nov 2017 1458

SSC Farul Constanța are trei jucători indisponibili pentru meciul cu CSM Oltenița

09 Nov 2017 961

Sondaj de opinie Fanii sunt optimişti. Cred că SSC Farul va promova în Liga a 2-a la finele sezonului 2017/2018

06 Nov 2017 2012

Un nou succes! Axiopolis Cernavodă e la egalitate cu liderul Progresul 1944 Spartac. SSC Farul completează podiumul

04 Nov 2017 1216

SSC Farul Constanţa a urcat pe locul întâi în clasamentul seriei secunde a Ligii a 3-a

03 Nov 2017 2804

SSC Farul Constanţa, victorie clară în deplasare cu FCSB II. S-au marcat cinci goluri!

03 Nov 2017 964

Meci foarte greu. „Marinarii“ sunt într-o situaţie delicată SSC Farul şi echipa secundă a FCSB se duelează astăzi în Liga a 3-a

03 Nov 2017 1132

Duel cu jucători de la FCSB. SSC Farul, cu indisponibilităţi Petre Grigoraş - „Misiune infernală, dar nu trebuie să ne lamentăm“

02 Nov 2017 1536

UPDATE. Imagini de la eveniment Demolarea spălătoriei auto „La Stadion“ din Constanţa a continuat astăzi. Ce spun SSC Farul şi Giani Nedelcu (galerie foto+video)

01 Nov 2017 2806

SSC Farul, scor de tenis cu Înainte Modelu Petre Grigoraş - „Victorie fără drept de apel. Atitudinea băieţilor, foarte bună“

30 Oct 2017 1178

Sondaj de opinie Credeţi că SSC Farul Constanţa va promova în Liga a 2-a la finele campionatului 2017/2018?

30 Oct 2017 2996

Axiopolis Cernavodă, pe locul doi în Liga a 3-a, la egalitate cu liderul. SSC Farul, la două puncte în spate

28 Oct 2017 1434

Condusă cu 5-0 de SSC Farul în minutul 49, Înainte Modelu a început să marcheze. Care credeți că a fost scorul final?

28 Oct 2017 3446

Fruntașe ale Ligii a 3-a SSC Farul Constanța și Axiopolis Cernavodă joacă sâmbătă acasă și vizează noi victorii

28 Oct 2017 2142

Anunț în privința drepturilor salariale Jucători ai SSC Farul, nevoiți să care apa în camere cu găleata. Ce s-a întâmplat

27 Oct 2017 1761

UPDATE. Marian Botea, fotbalist la SSC Farul „Ne este foarte greu. Suntem neplătiți de trei luni, iar două săptămâni am avut probleme cu apa“

26 Oct 2017 2150

Cel mai mic membru al SSC Farul Constanţa Ghiciţi ce obiecte a ales David Andrei Petrescu atunci când i s-a luat moţul! (galerie foto)

26 Oct 2017 2151

Vin banii la SSC Farul Constanţa! Contractul privind acordarea unei sume de la bugetul local a fost semnat

25 Oct 2017 4073

SSC Farul s-a apropiat la două puncte de liderul Progresul 1944 Spartac

23 Oct 2017 777