Se caută chiriaşi pentru mai mulţi kilometri de cale ferată, aferenţi sucursalei Constanţa

CFR SA a programat pentru astăzi, la Bursa Română de Mărfuri (BRM), o nouă licitaţie pentru închirierea de cale ferată, informează Gândul în ediţia sa online. Potrivit sursei citate, calea ferată face parte din infrastructura feroviară neinteroperabilă. CFR SA vrea să ofere astfel spre închiriere 1.016,2 kilometri de cale ferată.
 
Licitaţia publică cu strigare vizează închirierea a 29 de secţii de cale ferată, aferente sucursalelor regionale Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Braşov, Iaşi, Galaţi şi Constanţa.
 
CFR SA a anunţat în luna iulie a acestui an că vrea să închirieze aproape 1.100 km de cale ferată. Până în prezent însă a atribuit doar trei secţii, respectiv 63,7 kilometri, pentru care va încasa anual 620.000 lei fără TVA, potrivit informaţiilor transmise Mediafax la vremea respectivă.
 
Durata de valabilitate a contractului de închiriere este de patru ani, iar criteriul de atribuire va fi preţul cel mai mare. Firmele câştigătoare sunt obligate să preia şi personalul CFR existent sau care îşi desfăşoară activitatea pe secţia sau grupul de secţii aferent.
Programul de închiriere a secţiilor de cale ferată neinteroperabilă este unul dintre angajamentele asumate cu FMI.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CFR închiriază calea ferată neinteroperabilă

18 Sep 2014 2130