Se completează echipa de conducere de la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice

Începând de astăzi, prin decizie a primului ministru Victor Ponta, Ladanyi Laszlo-Szolt, a fost numit în funcţia publică de secretar general al Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice.

Actul normativ având numărul 212 este contrasemnat de Ion Moraru, secretar general al Guvernului.
Ladanyi Laszlo-Szolt a fost la un moment dat prefect al judeţului Harghita.

Reamintim că pe data de 3 septembrie Victor Ponta, primul ministru al României a eliberat-o din funcţia de secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene, pe Roxana Mînzatu şi a numit-o preşedinte, cu rang de secretar de stat, la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice.

Roxana Mînzatu este născută pe 1 aprilie 1980 şi vine de la Ministerul Fondurilor Europene unde a fost secretar de stat.
Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice a fost înfiinţată în iunie anul acesta pintr-o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului României

Noua instituţie preia atribuţiile şi personalul de la Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice (ANRMAP, de la Unitatea pentru coordonarea și verificarea achizițiilor publice din cadrul Ministerului Finanțelor Publice (UCVAP) și de la compartimentele de verificare a achizițiilor publice din cadrul direcțiilor regionale ale finanțelor publice.
Practic, ANRMAP va fi desfiinţată, toate atribuţiile acesteia urmând să fie preluate de noua entitate.
Noua instituţie se va afla in subordinea Ministerului Finanţelor.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.