Sechestru pe averile patronilor clubului Colectiv, din Capitală

 
Acționarii și administratorii clubului Colectiv, Paul Gancea, George Anastasescu și Costin Mincu, au fost aduși astăzi la sediul Parchetului General, unde procurorii i-au anunțat că a fost pus sechestru pe averea lor, în dosarul în care sunt acuzați de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
 
În același timp au fost anunțați că a fost extinsă urmărirea penală împotriva lor. Astfel acum sunt acuzați de uciderea din culpă a 60 de persoane, notează agerpres.ro.
 
Vă reamintim, că procurorii de la Parchetul General susțin că incendiul de la clubul Colectiv s-a produs ca urmare a faptului că persoanele care aveau în administrare spațiul respectiv au încurajat și permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condițiile în care spațiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgență, precum și desfășurarea unui spectacol cu efecte pirotehnice (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului, în condițiile amenajării interioare improprii unor astfel de activități, caracterizate prin existența unor materiale ușor inflamabile, montate cu încălcarea dispozițiilor legale și pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor și pentru izolare fonică pe stâlpii de susținere, pereți și tavan, respectiv perete antifonat), cu consecința morții și vătămării corporale a mai multor persoane aflate în local.
 
„Cei trei inculpați prezintă un pericol social ridicat, iar prin atitudinea și comportamentul reflectat în activitatea desfășurată demonstrează că lăsarea lor în libertate periclitează siguranța celorlalți membri ai societății. De asemenea, judecătorul are în vedere gravitatea deosebită a faptelor, urmările acestora (decesul multor persoane tinere și vătămarea corporală a altora, unele dintre acestea fiind internate în continuare în stare critică), precum și modul și circumstanțele de comitere a acestora. Totodată, judecătorul apreciază că activitatea de urmărire penală se află în etapa de început, există un amplu probatoriu care urmează a fi administrat, iar pentru buna desfășurare a procesului penal se impune luarea măsurii arestării preventive a celor trei inculpați”, se arăta în motivarea deciziei de arestare a celor trei acționari ai clubului Colectiv.
 

Sursa foto: româniatv.net
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Aproape 7 milioane de euro Adrian Nicolaescu, fost prefect al județului Constanța, sechestru pe avere, în dosarul DNA

01 Apr 2022 4174

Dosarul terenurilor din Portul Tomis Decebal Făgădău, sechestru pe avere! Până la ce sumă. Decizia nu este definitivă (DOCUMENT)

05 Feb 2022 3311

Primăria Constanța, „cu ochii“ pe averea lui Radu Mazăre!

03 Jul 2021 2957

Curtea de Apel Bucureşti a instituit sechestru pe toate bunurile mobile şi imobile deţinute de fostul ministru Elena Udrea

01 Oct 2018 1561

Procurorii DNA au pus sechestru pe averea fostului vicepremier Sevil Shhaideh (documente)

14 May 2018 3289

Liviu Dragnea rămâne cu sechestrul pe avere

30 Nov 2017 1957

Dosarul Tel Drum. Liviu Dragnea a aflat din presă despre sechestru pe avere pus de DNA

21 Nov 2017 1860

UPDATE 2 - DNA Sechestru pe averea lui Gabriel Oprea

04 May 2016 1813

Procurorii DNA pun sechestru pe averea lui Dan Grigore Adamescu

25 Mar 2016 2270

DNA a pus sechestru pe averea lui Daniel George Tudor, fostul vicepreședinte al ASF

07 Mar 2016 1845

Iată care este sechestrul pus pe averile lui Nicolae Păun și Mădălin Voicu

01 Mar 2016 2658

UPDATE Mădălin Voicu, din nou la DNA

01 Mar 2016 2178

Ponta a aflat din presă că urmează să i se pună sechestru și susține că era pregătit

13 Jul 2015 1594

Averea lui Andrei Chiliman, pusă sub sechestru de procurori

22 Jun 2015 1838

Remus Truică rămâne cu sechestru pe avere

29 May 2015 1853