Şeful poliției de frontieră, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de șantaj şi cumpărare de influență. Ce spun procurorii DNA


Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 14 noiembrie 2017, al șefului Sectorului poliției de frontieră Giurgiu, Ionuţ Ifrim,  pentru săvârşirea infracţiunilor de șantaj şi cumpărare de influență.
 
În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
 
În data de 28 aprilie 2017, în condițiile în care legislația românească nu obligă persoanele care traversează granițele interne ale Uniunii Europene să declare sumele de bani care se află asupra lor, indiferent de cuantum, inculpatul Ifrim Ionuț, în calitate de șef al Sectorului poliției de frontieră Giurgiu, a constrâns o persoană (martor în cauză) să-i dea suma de 60.000 de USD din cei 135.000 USD pe care îi avea asupra ei și pe care urma să-i transporte în Bulgaria.

Inculpatul a luat suma de bani fără să întocmească vreun proces-verbal, amenințând totodată persoana respectivă că îi va face dosar penal și că nu o va lăsa să treacă frontiera de stat din România în Bulgaria prin punctul de trecere al frontierei Giurgiu.

În cursul lunii mai 2017, după o discuție purtată cu proprietarul real banilor care știa că cei 60.000 USD au fost reținuți în mod nelegal, inculpatul a restituit suma respectivă în două tranșe.

În noaptea de 20/21 mai 2017, inculpatul Ifrim Ionuț i-a promis unui agent al poliției de frontieră Giurgiu mai multe bunuri, pentru ca acesta din urmă, prin influența pe care o avea asupra colegilor săi de serviciu, să-i determine să nu controleze niște transporturi de mărfuri contrafăcute ce urmau să fie tranzitate prin punctul de trecere al frontierei bulgaro-române de persoane din anturajul ofițerului de poliție.
 
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Ifrim Ionuț trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,

c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,
d) să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului,
e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,

f)    să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.
 
Potrivit procurorilor, inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
         
Inculpatului Ifrim Ionuț i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
         
"Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.", menţionează procurorii.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Anăstase Caraiola, acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA Constanța! Condamnare

28 Mar 2024 591

Oficial! 21 de polițiști de la Frontieră și un inspector de la Antifraudă, trimiși în judecată de DNA

27 Mar 2024 644

Patru inspectori de trafic rutier și Popovici Florin Mădălin, viceprimarul comunei Sârbi, județul Bihor, trimiși în judecată de DNA

25 Mar 2024 486

DNA a trimis în judecată un șofer! Dare de mită, ultraj, distrugere și amenințare

25 Mar 2024 392

Achitare la Tribunalul Tulcea, într-un dosar al DNA Constanța! Vizat, „obiectivul turistic sat pescăresc tradițional“ (MINUTĂ)

24 Mar 2024 972

(VIDEO) Patru persoane trimise în judecată de DNA Constanța, menținute în arest preventiv! Decizia nu este definitivă

23 Mar 2024 672

Tribunalul Constanța, al 7-lea termen în dosarul lui Liviu Cristian Negoiță, primarul din Cernavodă!

23 Mar 2024 540

Curtea de Apel Constanța, final de proces în presupusul șantaj de la SOCEP! Când se va pronunța instanța definitiv

22 Mar 2024 643

Avocat din Baroul Ialomița, trimis în judecată de procurorii DNA

22 Mar 2024 442

Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, declarații după perchezițiile DNA Constanța - „Am încredere în justiție. Am avut mereu!“

22 Mar 2024 514

Trimis în judecată de DNA Constanța Ermil Chelariu, fost director general în CJC, își va recupera telefonul mobil marca Iphone 14

21 Mar 2024 676

Un an de închisoare cu amânare pentru Laura Bobeș, fosta șefă al Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Constanța! (MINUTĂ+DOCUMENT)

21 Mar 2024 662

Un an de închisoare cu amânare pentru Viorela Mirabela Călin, fost consilier juridic superior la Primăria Constanța (MINUTĂ+DOCUMENT)

21 Mar 2024 695

Procurorii DNA la sediul CJ Averea și interesele lui Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași! (DOCUMENT)

21 Mar 2024 6955

Procurorii DNA Constanța efectuează percheziții la Consiliul Județean Călărași!

21 Mar 2024 783