Șeful Serviciului Achiziții din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie ”Prof. Dr. Alexandru Obregia”, reținut de procurorii DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 10 iulie 2017, a inculpatei FAUR ELENA, la data faptei șef al Serviciului Achiziții din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie ”Prof. Dr. Alexandru Obregia”, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Din investigațiile efectuate s-a stabilit că, în perioada octombrie 2012 – decembrie 2016, inculpata Faur Elena, în calitate de șef al Serviciului Achiziții din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie ”Prof. Dr. Alexandru Obregia”, și-a îndeplinit în mod defectuos, prin încălcarea legislației primare, atribuțiile de serviciu ce îi reveneau în domeniul achizițiilor publice, (cu privire la cercetarea pieței pentru obținerea celei mai bune oferte, negocierea condițiilor comerciale cu furnizorii, etc.).

Concret, inculpata Faur Elena a atribuit contractele de achiziție lucrări sau produse doar unor societăți „agreate” deși prețurile practicate de acestea erau mult mai mari decât cele practicate de alți operatori economici. În acest sens, este de menționat faptul că în urma comparării prețurilor cu care produsele au fost comercializate către spital, cu prețurile la care aceste societăți au achiziționat, ele însele, produsele, a rezultat o supraevaluare a acestora cu 200% până la 1.100%.

Prin aceste demersuri a fost produs unității medicale un prejudiciu de 2.994.608,69 lei, ce constituie totodată un folos necuvenit pentru firmele beneficiare al contractelor.

Inculpatei Faur Elena i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând să fie prezentată la data de 11 iulie 2017 Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

”Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție” - au precizat procurorii DNA.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fosta şefă de achiziţii la Spitalul Obregia, condamnată la cinci ani închisoare!

22 Jan 2024 626

DNA. Șefa Serviciului Achiziții din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie ”Prof. Dr. Alexandru Obregia”, trimisă în judecată

27 Feb 2019 1505

Nou dosar Controversatul credit de milioane de euro al Elenei Udrea, cercetat de DNA

15 May 2015 1667

Oficial Elena Udrea a "spălat" bani

11 Feb 2015 2058

Alexandru Faur, salvatorul financiar al Elenei Udrea, nu este de găsit

30 Jan 2015 3571