​UPDATE 2 Simulare la nivel naţional pentru un cutremur de peste 7 grade Richter (galerie foto+video)

La această oră, la sediul Ministerului Afacerilor Interne are loc o conferinţă susţinută de ministrul Dragoş Tudorache şi secretarul de stat Raed Arafat.  Cei doi oficiali vorbesc despre o simulare de intervenție în caz de cutremur a fost declanșată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în această dimineață, la ora 8.04.

Potrivit scenariului exercițiului „Seism 2016”, în această dimineață, în zona Vrancea, s-a produs un cutremur major, cu magnitudinea de peste 7 grade pe scara Richter, care a afectat orașele București și Iași. Structurile ISU din toată țara au fost alertate și au trecut la planul ROȘU de intervenție, care presupune ca întreg personalul să se prezinte la unitate. Efectivele ISU din județele care nu au fost afectate de seism vor pleca spre București și Iași.
 
Pentru asigurarea intervenției în zonele afectate, în sprijinul structurilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, au fost mobilizate și efective ale Poliției, Jandarmeriei și ale Inspectoratului General de Aviației al MAI.În acest moment este în desfășurare faza de evaluare a pagubelor.
 
De asemenea, a fost alertat Statul Major General al Ministerului Apărării Naționale pentru oferirea de sprijin în caz de nevoie.Exercițiul “Seism 2016” se desfășoară sub coordonarea DSU și are ca scop verificarea capacității de reacție și de intervenție a structurilor pentru situații de urgență, timpul necesar mobilizării unor capabilități suplimentare, modul de implementare a procedurilor de coordonare adoptate în acest an, precum și identificarea și remedierea eventualelor deficiențe.Pe parcursul desfășurării exercițiului vor fi făcute comunicări publice de către DSU al MAI.

UPDATE 2

"Vom avea IGSU, spitalele, Ambulanța, Inspectoratul General de Aviație (IGAv), toate forțele care într-un astfel de dezastru vor trebui să se mobilizeze și să răspundă pe conceptele pe care le-am definit în ultimele luni. La nivelul de comunicare publică vrem să replicăm cât mai fidel modul în care am comunica într-o astfel de situație. Gestiunea exercițiului se mută la facilitatea de la Ciolpani, pentru că în cazul unui cutremur major tot acolo se va muta și structura de comandă a ministerului. Facilitatea de acolo este gândită să reziste la un cutremur de peste opt grade. Acolo se va muta inclusiv partea de comunicare", a arătat ministrul Dragoş Tudorache.

 
Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a precizat că au fost alertate toate inspectoratele pentru situații de urgență, unitățile mari de Poliție, Jandarmerie.
 

"Toate unitățile mari — Poliție, Jandarmerie — au fost alertate și ridicat nivelul de alertă la roșu, ceea ce înseamnă că toată lumea se aduce de acasă, se pregătește pentru mobilizare, pentru trimitere chiar la zonele afectate. Avem două zone: București și Iași. Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență a fost activat. Vor fi mii de oameni care participă. Ambulanța a fost alertată, spitalele la nivelul planului alb", a susținut Raed Arafat.

 
Potrivit acestuia, alerta s-a dat în spitalele din București și urmează să se decidă ce alte spitale din țară vor fi alertate.
 

"Așteptăm primele evaluări, să știm câte victime sunt, câte zone sunt afectate. Unele forțe care urmează să le decidem în centrul de la Ciolpani vor începe să se deplaseze cu girofaruri și sirene către București și Iași. Lumea nu trebuie să intre în panică când va vedea coloane de mașini de urgență care sunt în deplasare. Vor fi câteva sute de oameni mobilizați să se deplaseze la București. Acest exercițiu este de foarte mare importanță pentru noi, întrucât este unul real. A fost anunțat și Statul Major al Forțelor Armate, ca forță principală de sprijin, pentru a pune în alertă și partea de aviație, și forțele care pot să ne vină în sprijin", a explicat demnitarul.

 
El a informat că în cazul unei situații de urgență reale statul poate rechiziționa excavatoare, camioane, dar și alte materiale necesare unei intervenții.
 

"Sunt mai multe forțe private de care avem nevoie. S-ar putea să avem nevoie de excavatoare, de camioane private. Ambulanțele private intră exact pe codul roșu. (...) Privatul gen resurse, excavatoare, camioane, alte mijloace, chiar dacă nu le vom deplasa fizic, o să fie verificate, registrul de capabilități va fi verificat. Să vedem dacă sunt numai pe hârtie sau cei care au zis că pot să le pună la dispoziție le vor pune la dispoziție. Avem voie prin declararea unei stări de alertă sau de urgență și să ajungem la rechiziționare. Bineînțeles, se plătesc costurile. Dacă este nevoie să se ajungă la acest nivel, dacă calamitatea este de această amploare. (...) Dacă era un cutremur adevărat, nu trebuia să anunț Bucureștiul, pentru că el singur intervenea", a susținut Raed Arafat.

 
Secretarul de stat a mai spus că în prezent mobilizarea merge conform planului.

 
Raed Arafat a subliniat că exercițiul nu este menit să fie o demonstrație de succes, ci are scopul de a descoperi ce nu merge bine și pentru a se face îmbunătățiri. "Nu mă aștept să fie perfect, vom găsi lucru de îmbunătăți", a conchis secretarul de stat.


UPDATE 1
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea participă la simularea naţională de cutremur cu:
  • 140 de pompieri (din efectivul de 800)
  • două ambulanţe SMURD tip B
  • două autospeciale de transport personal şi victime multiple
  • o autospecială pentru descarcerare grea
  • o autospecială pentru intervenţie la accidente colective şi calamităţi
  • o autospecială CBRN
  • două autospeciale de stingere
  • două camioane de intervenţie
  • trei microbuze
Sursa foto+video: ISU Dobrogea




Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dezastru la simularea examenului de Bacalaureat! Aproximativ 35% dintre candidați nu au reușit să ia măcar nota 5 la Limba și Literatura Română

15 Mar 2024 708

Rezultate slabe obținute de elevii din județul Constanța la simularea examenului de bacalaureat

15 Mar 2024 1506

Interviu online cu Sorin Mihai, inspector şcolar general „Cele două simulări organizate la nivelul județului Constanța au arătat că elevii sunt mai buni decât cei din țară“

11 Mar 2024 1440

Iată câți elevi au fost prezenți la ultima probă scrisă de simulare a examenului de bacalaureat

07 Mar 2024 574

Șase elevi eliminați pentru fraudă la simularea probei la alegere a profilului şi specializării din cadrul examenului de Bacalaureat 2024

06 Mar 2024 616

Simularea Evaluării Naționale 2024 La proba obligatorie de astăzi, 5 martie 2024, au fost eliminați șase elevi pe motive de fraudă

05 Mar 2024 467

Astăzi, 4 martie 2024, începe prima probă a simulării naționale a examenului de bacalaureat. 5604 de elevi din județul Constanța sunt înscriși

04 Mar 2024 550

Elevii din clasele a XII-a și a XIII-a susțin mâine prima probă scrisă din cadrul simulării examenului de bacalaureat

03 Mar 2024 690

Ministerul Educației Informare privind simularea probelor scrise din cadrul examenului național de bacalaureat (2024)

02 Mar 2024 640

Coaliția pentru educație cere o revizuire a proceselor de învățare și evaluare, în contextul rezultatelor slabe la simulare

27 Feb 2024 352

Vești proaste de la Simularea Evaluării Naționale la Constanța! Mai bine de jumătate din elevi au luat note sub 5 la matematică

23 Feb 2024 962

ISJ Constanța Patru elevi au obținut nota 10 la proba de matematică din cadrul simulării evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a

23 Feb 2024 764

UMC organizează primul exerciţiu internaţional de simulare a răspunsului la un atac cibernetic asupra unei infrastructuri critice în Portul Constanţa

20 Feb 2024 741

NASA caută voluntari pentru o simulare a vieţii pe Marte

18 Feb 2024 496

9.481 de elevi au participat la proba de Limba maternă din cadrul simulării Evaluării Naţionale

07 Feb 2024 661