Sinaxar 10 februarie 2015 Sfântul Haralambie. Cel mai bătrân mucenic. Apărător de boli și foamete

   
Potrivit tradiţiei, în timpul torturilor, mâinile guvernatorului Lucian s-au lipit de trupul sfântului şi au rămas acolo până când mucenicul a făcut rugăciune. În faţă acestei minuni, cei care îl torturau s-au convertit la creştinism.
 
Mai târziu, auzind împăratul cele petrecute cu Sfântul Haralambie, a poruncit să fie adus în Antiohia. Aici a fost supus la alte chinuri: soldaţii i-au legat barbă în jurul gâtului şi l-au tras de ea pe drum; i-au înfipt un piron de fier în trup, i-au ars faţă şi i-au jupuit pielea de pe trup. Însă, Sfântul Haralambie s-a vindecat în chip miraculos, prin darul lui Dumnezeu.
 
La cererea împăratului Sever, Sfântul Haralambie a făcut multe minuni cu harul lui Dumnezeu. Din ele amintim că a vindecat un om posedat de un duh rău de 35 de ani şi a înviat un tânăr, încât Galina, fiica împăratului s-a convertit şi ea la creştinism.
 
Sfântul Haralambie a fost condamnat la tăierea capului cu sabia. În timpul rugăciunii dinainte de moarte, cerurile s-au deschis şi sfântul a văzut pe Hristos şi pe îngerii săi.

Sfântul Haralambie i-a cerut lui Dumnezeu să aibă grijă de locul unde vor rămâne moaştele sale, ca acel loc să nu sufere niciodată de foame şi de boli. Domnul i-a promis că o să-i îndeplinească dorinţele şi S-a ridicat la cer împreună cu sufletul martirului Haralambie. A murit înainte de a fi executat.

 
Fragmente din Moaştele Sfântului Haralambie
 
Capul Sfântului Haralambie se păstrează la Manastrirea "Sfântul Ştefan“ din Meteora. În biserica Mănăstirii Miclauseni, din Iaşi, se află moaştele a treizeci de sfinţi, printre care şi ale Sfântului Haralambie. Părticele din moaştele sale sunt prezente la Mănăstirea Râşca, la Catedrala episcopală din Galaţi, la bisericile „Sfântul Dumitru“ (Poştă), "Sfinţii Arhangheli“ (Oţelari), "Sfântul Stelian“ (Lucaci) din Bucureşti.
 
Sfântul Haralambie este cunoscut că fiind apărător de ciumă şi de foamete.
Istoria consemnează că oamenii au cerut ajutorul sau în diferite situaţi grele cum au fost „ciumă lui Caragea“, din 1813, dar şi de foametea din vremea lui Alexandru Constantin Moruzi, din 1795.
Sursa: CrestinOrtodox.ro