Șoferii care fumează lângă femei însărcinate sau copii, ar putea primi amendă

Şoferii care fumează în maşina personală, în prezenţa femeilor însărcinate sau a copiilor, ar putea primi amendă, potrivit unui amendament depus de iniţiatoarea legii antifumat, deputatul PSD, Aurelia Cristea, care a cerut şi interzicerea tigărilor electronice în spaţiile pentru copii, informează ZF.

„Aceste amendamente pe care le-am susţinut atunci când iniţiativa legislativă a ajuns la Comisia de buget, finanţe se referă, în primul rând, la anularea amendamentelor pe care le-a depus Comisia de sănătate din Senat şi care se refereau la actuala lege de interzicere a fumatului în spaţiile publice închise, iar suplimentar într-adevăr am corectat nişte lucruri care ni s-au cerut din partea societăţii civile şi a cetăţenilor şi care se referă, în primul rând, la introducerea interzicerii ţigărilor electronice la spaţiile de joacă pentru copii în aer liber, cât şi în spaţii închise care a fost omisă în Legea 15'', a declarat, azi, deputatul PSD, Aurelia Cristea.

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat recent că amendamentele propuse de Comisia de sănătate a Senatului la legea antifumat reprezintă un atentat la sănătatea tuturor cetăţenilor şi a făcut apel la deputaţi să le respingă, potrivit ZF.

Legea antifumat a fost modificată în lunia iunie de senatori, prin refefinirea spaţiului public închis - acesta fiind încadrat de pereţi de jur împrejur, prin permiterea fumatului în spaţii separate, complet izolate şi inscripţionate.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, partener al Muzeului de Istorie a Moldovei în cadrul expoziției „Lulele, imamele și tabachere. De la Kustenge la Iasbazar”

19 Mar 2024 538

UPDATE Contre între purtătorul de cuvânt al Patriarhiei și ÎPS Teodosie! Au voie sau nu fumătorii să bea Agheazmă Mare?

10 Jan 2024 1096

IPJ Olt O minoră a fumat „iarbă” și i s-a făcut rău. Ajunsă la spital, ce s-a întâmplat

13 Oct 2023 1076

#ConstanțaEsteBine O zi de paradoxuri, intensificată de energia Racului, profundă și răscolitoare

17 Jul 2023 1018

Proiect Țigările electronice ar putea fi interzise în spații publice închise

25 Jun 2023 1498

Fumatul ar putea fi interzis în mașinile în care se află minori sau femei însărcinate (DOCUMENT)

07 Mar 2023 1217

Verificări inopinante la operatori economici. S-a lăsat cu amenzi în mai multe județe din țară

20 Nov 2022 1379

Editorial Educație cu parul

03 Oct 2022 1376

Proiect Amenzi de până la 500 de lei pentru minorii care fumează în spațiile publice

02 Oct 2022 1183

Bancul zilei O zi de muncă

03 Jun 2022 1582

Cum a decis directoarea unui spital de plămâni din România să nu mai fumeze. Simptomele care au speriat-o

24 May 2022 1491

Orașul care va interzice fumatul pe plaje începând din iulie

08 Apr 2022 2869

11 martie - Ziua fără fumat

11 Mar 2022 1583

Șofer amendat cu 500 de lei pentru că fuma în mașina de serviciu

17 Feb 2022 1651

Constanța. Petrecere de nuntă la un restaurant din Mamaia, oprită de poliţişti

29 Jan 2022 4253