Solicitare făcută după examenul de Bacalaureat Elevii constănţeni cer introducerea examenului de admitere la facultate

Consiliul Județean al Elevilor Constanța consideră că introducerea examenului de admitere ca metodă de departajare la înscrierea în învățământul universitar este o măsură benefică pentru sistemul educațional deoarece încurajează concurența academică a absolvenților de liceu și duce la o creștere a calității învățământului superior.

„De asemenea, introducerea examenului de admitere obligatoriu va duce la o creștere a implicării elevilor în domeniile pe care vor să le urmeze încă din perioada liceului”, se arată într-un comunicat de presă.

În prezent, foarte mulți absolvenți ai învățământului preuniversitar sunt dezorientați în privința alegerii unei anumite facultăți, iar admiterea poate veni în sprijinul lor îngustând orizontul de discipline de interes și oferindu-le o perspectivă de viitor, cred elevii constănţeni.
„Considerăm că introducerea obligativității examenului ca metodă de departajare la admiterea în învățământul superior este un lucru benefic, numai așa facultățile se pot asigura că vor avea studenți bine pregătiți, iar economia se va putea baza pe absolvenții învățământului universitar. Examenul de Bacalaureat trebuie să rămână un examen serios însă nu acesta trebuie să garanteze accesul în învățământul superior, ci doar posibilitatea de a urma cursurile unei facultăți după susținerea admiterii. Credem că subiectul Bacalaureat a fost un pic exagerat în ultima vreme, problema noastră, a societății este să oferim soluții şi pentru cei care au luat promovat examenul de Bacalaureat şi nu doresc parcurgerea învățământului superior și celor care nu l-au luat. În acest caz este nevoie de o strategie națională elaborată cu toți factorii implicați deoarece un absolvent care nu a promovat examenul de Bacalaureat duce la costuri sociale pentru stat pe termen scurt și mediu, iar un absolvent de studii superioare aduce în timp statului venituri consistente”, a declarat președintele Consiliului Județean al Elevilor Constanța, Alexandru Bajdechi.

Consiliul Judeţean al Elevilor Constanţa este structura reprezentativă a elevilor din judeţul Constanţa, formată din 153 membri, fiecare îndeplinind rolul de reprezentant al elevilor la nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar din judeţul Constanţa. Este o structură a Consiliului Naţional al Elevilor, constituit în baza ordinului de ministru nr. 4247/21.06.2010 şi are rol de partener, alături de Inspectoratul Școlar Judeţean Constanţa în cadrul procesului de învăţământ.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Concurs de angajare la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța. Ce trebuie să conțină dosarul

07 Apr 2024 819

Unitatea Militară 01556 Mangalia, județul Constanța, scoate la concurs mai multe posturi vacante. Detalii

04 Apr 2024 1314

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa angajează biolog. Cine poate participa la concurs

29 Mar 2024 742

Inspectoratul de Poliție Județean Constanța scoate la concurs mai multe posturi vacante. Detalii

27 Mar 2024 1749

Iată „noul val“ al judecătorilor și procurorilor din România! Judecătoria Constanța, fruntașă la posturi libere pregătite pentru noii magistrați (DOCUMENTE)

14 Mar 2024 1561

Asociația Elevilor din Constanța solicită desființarea examenului de Bacalaureat!

13 Mar 2024 880

Spitalul Clinic Căi Ferate Constanța scoate la concurs un post vacant. Iată ce trebuie să faci

13 Mar 2024 946

Modificări în examenul de obținere a permisului de conducere. Despre ce este vorba

11 Mar 2024 1549

Ministerul Educației Informare privind simularea probelor scrise din cadrul examenului național de bacalaureat (2024)

02 Mar 2024 697

Guvern 2.010 posturi vacante din sănătate vor putea fi ocupate prin concurs sau examen

22 Feb 2024 1088

Locuri de muncă Constanța Oportunitate de angajare la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa

20 Feb 2024 1380

DNA angajează telefonist! Se cer studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat

19 Feb 2024 13078

IPJ ArgeșÎnscrierile pentru examenul de obținere a atestatului de detectiv particular au început!

13 Feb 2024 417

9.481 de elevi au participat la proba de Limba maternă din cadrul simulării Evaluării Naţionale

07 Feb 2024 719

Încep probele scrise la Examenul de capacitate al judecătorilor și procurorilor stagiari

25 Jan 2024 707