Supervizor.ro Încă o companie ASESOFT a ajuns în insolvenţă; datoriile scadente depăşesc 36 milioane lei

ASESOFT TECHNOLOGIES SRL Ploieşti (CUI: 30009338) a fost înfiinţată la sfârşitul lunii martie 2012, iar în octombrie 2013 era anunţată ca furnizor – împreună cu SIVECO ROMÂNIA SA – pentru un sistem informatic destinat Ministerului Educaţiei, valoarea contractului ridicându-se la 20,3 milioane lei, potrivit supervizor.ro.
 După 3 ani (2012-2014) de creşteri impresionate ale cifrei de afaceri şi profitului net, firma cu sediul social pe strada Democraţiei din Ploieşti încheie 2015 cu pierderi de 13,14 milioane lei, la o cifră de afaceri de puţin peste 83 milioane lei. La finalul anului trecut, ASESOFT TECHNOLOGIES SRL înregistra creanţe de 147.755.552 lei şi datorii de 157.613.150 lei, stocurile valorau 6.450.437 lei, iar în casă şi conturi avea 1.105 lei.
 Chiar în primele zile ale acestui an, Fiscul a declanşat o acţiune de executare silită împotriva firmei, încercând să vândă 9 apartamente, în contul unor datorii ale postului ROMÂNIA TV, imobilele fiind înscrise ca garanţie ipotecară pentru anumite eşalonări la plată ale acestor datorii, nerespectate în totalitate.
 

 
Pe 30 mai 2016, ASESOFT TECHNOLOGIES SRL se cere în insolvenţă, motivând că “este în imposibilitate de a achita la termenele scadente obligaţiile pe care le are către creditorii chirografari în sumă de 31.247.703,71 lei, AJFP Prahova în sumă de 5.164.577 lei şi salariaţi în sumă de 172.121 lei“. La această afirmaţie se impun două observaţii:
datoriile invocate reprezintă mai puţin de un sfert din cele menţionate în bilanţul pe 2015, dar asta poate pentru că “grosul” restanţelor nu era scadent la momentul depunerii cererii
deşi susţine că datorează Fiscului peste 5,16 milioane lei, firma nu figurează pe site-ul ANAF cu obligaţii restante (la 31 martie 2016).
 În documentaţia depusă la Dosarul nr.3233/105/2016 de la Tribunalul Prahova, debitoarea a mai precizat că “în prezent conturile de disponibil sunt blocate la dispoziţia unui executor judecătoresc în vederea acoperirii titlurilor executorii”.
 Judecătorul sindic Alina MITROI a admis cererea pe 2 iunie 2016 şi a numit practicianul VIA INSOLV SPRL (Elena VOICU) în funcţia de administrator judiciar provizoriu. Data de 15 iulie 2016 este termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor, iar prima Adunare a Creditorilor urmează să se întrunească pe 8 august 2016, locul şi ora nefiind deocamdată comunicate.
 ASESOFT TECHNOLOGIES SRL se ocupă de activităţi de consultanţă în tehnologia informaţiei, iar capitalul social de 500 lei este deţinut de Vlad Dumitru IACOBESCU (30 de ani). Acesta a fost unic asociat şi administrator încă de la înfiinţare, calităţi pe care le deţine şi astăzi.
 Conform informaţiilor din spaţiul public, patronul din acte al societăţii ASESOFT TECHNOLOGIES SRL este fratele lui Alexandru IACOBESCU, director pe la ROMÂNIA TV şi persoana căreia deputatul Sebastian Aurelian GHIŢĂ i-a împrumutat 90,3 milioane euro şi 9 milioane USD, conform declaraţiei de avere din 2015.
 Insolvenţa ASESOFT TECHNOLOGIES SRL survine la 7 luni după intrarea în incapacitate de plată a SC ASESOFT INTERNATIONAL SA (CUI: 13990040). Teoretic, cele două societăţi nu au legătură (în ceea ce priveşte patronnatul), dar ambele sunt percepute ca fiind companii controlate de Sebastian GHIŢĂ. În tabelul preliminar al creanţelor de la ASESOFT INTERNATIONAL SA, proaspăt insolventa ASESOFT TECHNOLOGIES SRL este înscrisă cu o creanţă chirografară de 15,12 milioane lei, sumă ce reprezintă 15,67% din masa credală.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Omul de afaceri Sebastian Ghiță a fost achitat

25 Sep 2017 2734

romanialibera.ro Toți oamenii mogulului. Liviu Dragnea i-a dat lui Sebastian Ghiță 46 milioane de euro din Cadastru. Banii au mers în conturile Asesoft, Teamnet și XOR-IT

03 May 2017 2818

DNA face noi precizări cu privire la Asesoft International S.A și la Teamnet International

05 Apr 2017 1871

O nouă propunere de arestare pe numele lui Sebastian Ghiţă

06 Mar 2017 2111

Oficial de la DNA despre noul dosar în care este anchetat Sebastian Ghiţă

27 Feb 2017 1475

Supervizor.ro Asesoft International, insolvenţă surpriză la firma deţinută, conform DNA, de Sebastian Ghiţă; sentinţa a fost atacată cu apel

06 Nov 2015 1782

Stiripesurse.ro Municipiul Ploieşti se va constitui parte civilă în dosarul lui Ghiţă

21 Jul 2015 1816

Chemat la DNA Ploieşti Procurorii îl acuză pe Sebastian Ghiță de mituirea fostului primar al Ploieştiului şi de spălare de bani

07 Jul 2015 1853

Cumnatul lui Sebastian Ghiţă a fost adus la DNA

01 Jul 2015 1550

La doar 43 de ani A murit Vladimir Arnautovic, antrenorul CSU Asesoft (video)

30 May 2015 2556

Sebastian Ghiţă “Mă retrag din sport"

26 Feb 2015 1651