Supervizor.ro S-a umplut de datorii. A închiriat fabrica de lapte pe 5.000 euro/lună şi a pierdut contractul din programul “Lapte şi Corn”

 
ECOLACT PROD SRL Păuleşti (CUI: 17424426), societate implicată în programul “Lapte şi Corn” (ediţia 2015/2016) a intrat în insolvenţă, la propria cerere, pe 22 decembrie 2015 (Dosar 8219/105/2015, Tribunalul Prahova), scrie supervizor.ro. În cererea introductivă, debitoarea a precizat că “datoriile către creditori depăşesc suma de 8.000.000 lei“.

Tabelul preliminar al creanţelor, publicat de administratorul judiciar provizoriu AEQUITAS INSOLVENCY IPURL (Mihai FRUNZETI) pe 23 februarie 2016, arată că datoriile depăşesc cu 33% suma menţionată de debitoare şi asta în condiţiile în care au fost respinse sau admise sub condiţie creanţe de aproape 9 milioane lei. În total, au fost acceptate creanţe de 10,67 milioane lei, iar alte 2,40 milioane lei au fost acceptate sub condiţie. Diferenţa până la 19,20 milioane lei (suma totală solicitată de creditori) este reprezentată de creanţele respinse de practicianul în insolvenţă.

 Cel mai afectat creditor este Gheorghe PETRACHE (69 de ani, asociatul majoritar şi administratorul ECOLACT PROD SRL), căruia i-a fost respinsă o creanţă de 3,82 milioane lei. Următorul pe lista respinşilor este AGRO PAN STAR SRL, cu 1,59 milioane lei neacceptate de administratorul judiciar, iar pe locul 3 se situează BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC PETCU ALEXANDRU – 601.794,77 lei.

 La categoria admişi, BRD-GSG cu 2,67 milioane lei şi LIBRA INTER NET BANK cu 2,18 milioane lei deţin 45,36% din masa credală acceptată, ambele creanţe fiind teoretic garantate. Următorul creditor este AJFP Prahova, cu 936.403 lei (8,77% din total), şi probabil cele două bănci şi Fiscul vor forma Comitetul Creditorilor, care urmează a fi ales la Adunarea Creditorilor, convocată pe 29 februarie 2016, ora 16:00.

 Un raport al administratorului judiciar (din 22 ianuarie 2016) dezvăluie o situaţie incredibilă ce se înregistrează la ECOLACT PROD SRL. Deşi avea contract cu CJ Prahova (în cadrul Asocierii LIDO GARBE SRL – ECOLACT PROD SRL – VOIPAN SIL SRL – VEL PITAR SRL), pe 28 noiembrie 2015, “între ECOLACT PROD SRL, în calitate de locatator, şi GREEN MATT SRL, în calitate de locatar, a fost încheiat un contract de închiriere, având ca obiect închirierea imobilului Fabrica de lapte (situat în intravilanul comunei Păuleşti, la adresa Păuleşti, str.Zootehniei nr.734D, judeţul Prahova), împreună cu capacităţile de producţie aferente desfăşurării obiectului de activitate, mijloacele fixe şi obiectele de inventar conform Anexelor încheiate la Contractul de închiriere. Contractul de închiriere a fost încheiat pe o perioadă de 3 ani, termen care a început să curgă de la data semnarii procesului-verbal de predare primire a imobilului închiriat. Conform clauzelor contractuale, societatea GREEN MATT SRL urma să plătească, pe întreaga perioadă a contractului, o chirie fixă de 5.000 euro/lună, fără TVA. Totodată, în contract s-a prevăzut faptul că preţul chiriei lunare rămâne ferm şi neschimbat pe toata durata de valabilitate a contractului, ECOLACT PROD SRL neavând dreptul, în nicio situatie, să aplice şi/sau pretindă locatarului modificarea în vreun fel a cuantumului chiriei, modalitatilor şi condiţiilor de plata prevăzute în contract”.

 Altfel spus, ECOLACT PROD SRL a închiriat fabrica de lapte, ajungând astfel în situaţia de a nu mai putea produce laptele pentru preşcolari şi elevi. Administratorul judiciar a denunţat contractul şi a “solicitat societăţii GREEN MATT SRL Bucureşti (CUI: 34429466) ca, în termen de maxim 5 zile de la data denunţării Contractului de închiriere, să procedeze la eliberarea imobilului închiriat şi la predarea mijloacelor fixe şi obiectelor de inventar“. Până la data întocmirii raportului menţionat, GREEM MATT SRL nu s-a conformat somaţiei.

 În acelaşi document, Mihai FRUNZETI spune foarte clar că, fără fabrica de lapte închiriată firmei din Bucureşti, ECOLACT PROD SRL nu poate respecta contractul de furnizare din cadrul programului “Lapte şi Corn”, motiv pentru care a solicitat acordul Consiliului Judeţean Prahova pentru a se furniza laptele UHT fabricat de către societatea SIMULTAN SRL.

 CJ Prahova a refuzat, motiv pentru care administratorul judiciar a încercat altă şmecherie şi, pe 19 ianuarie 2016, “a propus ca soluţie pentu reluarea livrărilor acceptarea produselor cu inscripţia «Fabricat în România pentru ECOLACT PROD SRL»”. Şi de această dată răspunsul a fost negativ, cu menţiunea că instituţia prahoveană a atras atenţia că se va considera reziliat contractul dacă societatea nu respectă prevederile acestuia.

 Ulterior, presa locală a anunţat că ECOLACT PROD SRL a fost exclusă din contract. Frumos ar fi ca firma lui Gheorghe PETRACHE să fi încasat bani în avans! Şi astfel, pentru o chirie de 5.00 euro/lună, societatea prahoveană a dat cu piciorul unui contract pentru 13.326.908 porţii (pe parcursul anului şcolar 2015-2016), cu o valoare totală de 12.793.831,68 lei (exclusiv TVA).

 Şi cum reorganizarea societăţii se baza pe acest contract, la uşa ECOLACT PROD SRL a început să bată cineva. E falimentul!


ECOLACT PROD SRL – tabel preliminar al creanţelor

(sursa foto: max-media.ro).
Sursa text: supervizor.ro
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Contract de aproape 400.000 de lei între Sanatoriul Techirghiol și Tehnoconsult Proiect SRL. Ce presupune? (DOCUMENT)

02 Nov 2023 942

Sunt verificate documente din perioada 2013 – 2022, la solicitarea Curții de Conturi Misiunea de audit public își extinde verificările la Spitalul de ortopedie SOTRM din Eforie Sud (DOCUMENT)

13 Apr 2023 1507

Contract de peste 3 milioane de lei CN APM Constanța caută un supervizor pentru urmărirea lucrărilor din cadrul proiectului „Modernizarea infrastructurii portuare“ (document)

31 May 2019 2295

Supervizor.ro TUTUN ŞI ZIARE Iaşi are datorii de 12,5 milioane lei. Restanţe de peste 10 milioane lei către Fisc

24 Apr 2018 1808

Turneu internaţional de tenis feminin La Mamaia Idu Trophy Comvex, participarea e numeroasă şi de valoare (galerie foto)

29 Aug 2017 3834

RCS & RDS Constanţa angajează în oraşul Constanţa

21 Mar 2017 7817

Supervizor.ro Firma deţinută de Diacomatu şi fraţii Mihăescu, dată în judecată de proprietarul unui spaţiu comercial

19 Jan 2017 5143

Modificări în firma 97 Electriconst SRL Constanța

18 Jan 2017 5054

Supervizor Firma controlată de fratele lui Sebastian Ghiţă, cu datorii de 37 milioane de euro

16 Jan 2017 3458

Supervizor Genius Travel SRL Bucureşti anunţă intrarea în insolvenţă

11 Jan 2017 2822

Supervizor.ro Datorii de peste 9,5 milioane de lei, înregistrate de societatea 97 Electriconst SRL Constanța

10 Jan 2017 3382

Supervizor.ro Ce salarii primesc şeful Radio Constanţa şi cei ai celorlalte studiouri teritoriale ale postului public de radio

03 Jan 2017 4565

O firmă implicată în afacerile societăţii MURFATLAR ROMÂNIA s-a cerut în insolvenţă

14 Dec 2016 2702

supervizor.ro Operatorul portuar care asigură exporturile Dacia şi Ford a intrat în insolvenţă

07 Dec 2016 3583

Supervizor.ro Restanţe salariale la jucători de peste un milion de lei, inclusiv din 2014. CJ „s-a lins pe bot“ de 500.000 de euro

01 Nov 2016 2439