Suspecţii vor fi duşi la audieri 52 de percheziţii DIICOT la Constanţa, Bucureşti şi alte 7 judeţe

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism –Serviciul Teritorial Constanţa cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul IPJ Constanţa şi IGPR – DCCO au efectuat un număr de 52 de percheziţii domiciliare în judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Hunedoara, Vâlcea, Gorj, Braşov, Constanţa şi în municipiul Bucureşti, în cadrul unei acţiuni care vizează destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în contrabanda cu ţigări şi plasare de monedă străină falsă.

În cauză exista suspiciunea rezonabilă că membrii grupării, începând cu anul 2014, au introdus din Serbia pe teritoriul României diferite cantităţi de ţigări pe care le-au distribuit în vederea punerii în vânzare pe raza mai multor judeţe, cu preponderenţă în sud-vestul ţării.

De asemenea, există suspiciunea că o parte din membrii grupării, începând cu anul 2014 şi până în prezent au introdus în România sume importante de bani (20 000 USD), constituite din bancnote de 100 USD falsificate.

Bancnotele falsificate au fost puse în circulaţie pe teritoriul României, inclusiv pe raza judeţului Constanţa.

La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial  Constanţa urmează să fie aduse în vederea audierii mai multe persoane.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 603

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 595

UPDATE. Persoane reținute de DIICOT Constanța pentru trafic internațional de droguri (FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1716

Acțiune de amploare a Poliției Române în toată țara pentru combaterea infracționalității! (VIDEO)

05 Mar 2024 557

UPDATE Captură record de 3.000.000 de euro a polițiștilor din Constanța! Percheziții la Constanța și Năvodari! (FOTO)

11 Feb 2024 1465

Zeci de percheziții în Mangalia Începe procesul într-un mega dosar DIICOT Constanța! Zeci de persoane trimise în judecată

06 Feb 2024 1540

Percheziții în județul Argeș după ce un grup infracțional organizat a indus în eroare operatorii unor case de amanet din Constanța și din alte județe

31 Jan 2024 658

Percheziții la Constanța și București! Vizat, un suspect de trafic de droguri! Ce au găsit anchetatorii asupra bărbatului (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Jan 2024 999

Suspecți de trafic de droguri reținuți la Constanța! Unul dintre aceștia a început activitatea infracțională în prima zi după ce a fost eliberat din închisoare (GALERIE FOTO)

23 Jan 2024 779

Percheziții la Constanța la persoane bănuite de trafic de droguri! Mai mulți suspecți, reținuți (GALERIE FOTO)

27 Nov 2023 1338

Presupus dealer de droguri, prins de DIICOT Constanța! Acuzat că vindea și „cristal“ (FOTO)

12 Oct 2023 3518

Prostituție în cluburi de noapte Percheziții în Constanța și București la persoane bănuite de proxenetism! Ce a scos la iveală ancheta procurorilor DIICOT

09 Oct 2023 1292

Percheziții masive într-un dosar de proxenetism! Poliția și DIICOT acționează în București și Constanța (VIDEO)

08 Oct 2023 1253

Zeci de percheziții în Constanța pentru trafic de minori și proxenetism

03 Oct 2023 1256

Percheziții DIICOT Arestare la Tribunalul Constanța!

21 Sep 2023 1393