Suspectul care ar fi agresat un polițist SAS în misiune a fost arestat. Ce au descoperit procurorii la percheziții

La data de 06.12.2017 procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor Huţuleac Alexandru, Lungoci Andrei Iulian şi Percec Răzvan, pentru săvârşirea  infracţiunilor de ultraj, constituirea unui grup infracţional organizat, efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, trafic de persoane şi loviri sau alte violențe, după cum informează DIICOT. 
 
În cauză s-a reţinut că la data de 05.12.2017,  inculpatul Huţuleac Alexandru, cu scopul de a se sustrage de la urmărirea penală, urmărind să împiedice efectuarea percheziției domiciliare în locuința sa, a lovit cu o sabie, în zona cranio-cerebrală, precum și în zona brațului stâng, lucrătorul de poliție în cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Suceava aflat în exercitarea atribuțiunilor de serviciu.
 
Lovitura aplicată de către inculpatul Huţuleac Alexandru, având în vedere morfologia şi topografia leziunilor, starea clinică, examenele clinice şi paraclinice, a fost de natură a-i pune în primejdie viaţa lucrătorului de poliţie, putând fi necesare 100-110 zile de îngrijiri medicale.
 
Totodată,  în cauză s-a reţinut fapta inculpaţilor Huţuleac Alexandru, Lungoci Andrei Iulian şi Percec Răzvan, constând în aceea că inculpatul Huţuleac Alexandru împreună cu Percec Răzvan, după data de 13.08.2016, deși se aflau  în continuare sub supraveghere judiciară într-un alt dosar penal, s-au reunit și în cursul lunii octombrie 2016 au inițiat un nou grup infracțional organizat specializat în comercializarea de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, în care l-au cooptat pe inculpatul Lungoci Andrei-Iulian.
 
Din luna februarie 2017 au cooptat și altă persoană, cointeresând  alte diverse persoane să adere la acest grup ori să-l sprijine, pentru ca prin intermediul acestora să vândă cantitățile de substanțe interzise către consumatori, astfel ca activitățile lor infracționale să nu poată fi depistate, iar în cazul în care acești intermediari nu înțelegeau să se supună ordinelor date de ei, îi supuneau la grave agresiuni fizice.
 
Se reţine că, în perioada 18.05.2017 – 28.05.2017, la indicaţiile inculpaţilor Percec Răzvan şi Huțuleac Alexandru, una dintre persoanele vătămate  a fost ţinută cu forţa într-un apartament din municipiul Iași, fiindu-i aplicate lovituri cu pumnii și picioarele în zona feței și abdomenului, care au fost de natură a-i crea mai multe leziuni dureroase, obligându-o astfel, ca urmare a temerei insuflate pentru viața sa, să vândă în continuare pentru ei pliculețe cu substanțe interzise către consumatorii care-l abordau pe telefoanele ce i-au fost puse la dispoziție în acest scop.
 
La data de  05.12.2017 procurorii  DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, au efectuat 8 percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Suceava, ocazie cu care au fost găsite şi ridicate, un autoturism, 8 telefoane mobile, un cântar electronic, un grinder, un pistol, mai multe plicuri cu substanțe suspecte a avea efect psihoactiv, precum și înscrisuri utile cauzei.
 
Inculpaţii au fost prezentați Tribunalului Suceava, care a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.
 

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Suceava şi al jandarmilor.
 

”Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie” - au precizat procurorii DIICOT.

Sursa foto cu rol ilustrativ: ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliţist local din Piteşti, în stare foarte gravă, după ce a fost lovit de un tânăr!

05 Nov 2023 865

Dosar penal pentru purtare abuzivă. Un polițist din Prahova ar fi agresat un minor în sediul secției de poliție

19 Mar 2022 1737

Poliţist constănţean muşcat de deget în misiune! Închisoare cu suspendare pentru agresor

07 Aug 2019 2679

Atacat, bătut și mușcat, în Satul de Vacanță! Victima este un polițist aflat în misiune

02 Jul 2018 2603

Echipaj de poliție, atacat cu târnăcopul. Un agent a fost rănit

31 Jan 2018 1953

Ministrul Carmen Dan „În majoritatea unităţilor din Poliţie se folosesc teste psihologice fără licenţă“

09 Jan 2018 2325

Agresor împușcat de un polițișt după ce a vrut să-l lovească cu toporul. Bărbatul a ajuns la spital

10 Nov 2017 1900