Sute de jandarmi, „de veghe“ la Ziua Marinei. Iată recomandările lor!

Peste 250 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile „TOMIS” Constanţa în cooperare cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa vor asigura ordinea publică şi siguranţa persoanelor care vor participa la sărbătorirea „Zilei Marinei Române”, manifestare ce va avea loc luni, 15 august, între orele 09.00-14.00, în zona Faleză Cazino-Portul Tomis.
 
Pentru desfășurarea în condiții optime a acestui eveniment, precum și pentru facilitarea parcării autoturismelor participanţilor, afluirii şi defluirii acestora, separarea fluxurilor de acces pietonal faţă de cele auto şi evitarea producerii de ambuteiaje sau aglomerări de grupuri de persoane, am estimat necesitatea asigurării următoarelor locuri de parcare, astfel:
 
- cele două spaţii de parcare adiacente din exteriorul portului maritim, cuprinse între poarta 1 şi poarta 1 bis (Restaurant Vraja Mării) – aproximativ 700 de autoturisme;
- parcarea cuprinsă între str. Termele Romane şi gardul împrejmuitor al incintei portului maritim– aproximativ 120 de autoturisme;
- spaţiile de parcare din zona Judecătoriei Constanţa (250 autoturisme);
- pe prima bandă (sensul de la Poarta 2 spre Poarta 1) a străzii Termele Romane – aproximativ 300 de autoturisme;
- incinta Portului Maritim Constanţa;
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ BrăilaAcțiunile au vizat prevenirea și combaterea faptelor antisociale de orice natură

16 Aug 2023 634

Știri Constanța Tânăr din Călărași prins cu droguri la Vama Veche

16 Aug 2023 992

Acțiuni cu forțe mărite desfășurate pe litoral, în această perioadă. Anunțul MAI

12 Aug 2023 699

Jandarmii din Constanța, prezenți la evenimentele din mini-vacanță. Va fi sărbătorită și „Ziua romilor ialomițeni“

11 Aug 2023 810

Faptele antisociale specifice sezonului estival, în atenția polițiștilor (GALERIE FOTO)

15 Aug 2022 1270

Jandarmii constănţeni acţionează de Ziua Marinei

14 Aug 2019 1531

Revista presei locale

16 Aug 2018 1652

Revista presei locale

15 Aug 2018 1589

Măsurile de ordine la Ziua Marinei Române asigurate de jandarmii constănțeni. Traficul rutier va fi restricționat în zona peninsulară a Municipiului Constanța

14 Aug 2018 1223

Revista presei locale

15 Aug 2017 2423

Mergeți să vedeți festivitățile de Ziua Marinei de la Constanța? Element de noutate în program

13 Aug 2017 3997

Pregătirile pentru festivitățile de Ziua Marinei de la Constanța sunt în toi. Vor fi restricții rutiere în zona Peninsulară

09 Aug 2017 2412

Mobilizare generală pentru Ziua Marinei Române

14 Aug 2015 1766

Trafic restricţionat, de Ziua Marinei, în Piaţa Ovidiu şi zonele adiacente

11 Aug 2015 2147

Asigurarea măsurilor de ordine publică cu ocazia Zilei Marinei - 15 august 2014

14 Aug 2014 1606