Tăriceanu, atac la președinte - ”Este o marionetă folosită de sistemul represiv din România”

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a susţinut vineri că şeful statului, Klaus Iohannis, patronează sistemul represiv al statului, care îl foloseşte, la rândul său, ca pe o marionetă. Acuzaţiile au fost lansate de Tăriceanu după ce în spaţiul public au apărut informaţii privind existenţa unui mandat de supraveghere pe numele său în 2014, în perioada campaniei pentru alegerile prezidenţiale, infomează România TV.

"Implicarea preşedintelui - am spus-o care este. El patronează în continuare sistemul represiv al statului, care îl foloseşte ca o marionetă, ca să prelungească, să perpetueze sistemul strâmb care s-a instaurat în România. Asta cred că e marea problemă a României în momentul de faţă. În loc ca preşedintele să ia taurul de coarne şi să îşi respecte promisiunile şi angajamentele din campania electorală, să nu mai lase aceste nelegiuiri să continue şi să revenim la ceea ce se numeşte un autentic stat de drept, el patronează statul paralel. (...) Eu am făcut acuzaţiile, le-am spus foarte clar, mi-am spus punctul de vedere. De aici se nasc semnele de întrebare. Şi semnele de întrebare nu pot fi cu punct. Putem să punem la rând pe toţi cei care ar fi putut să beneficieze. Şi eu am spus un lucru: astăzi, în fruntea ţării, se află marioneta celor care l-au adus la putere pe actualul preşedinte", a arătat Tăriceanu în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Parlamentului.

„În România au funcţionat, în ultimii aproximativ 13 ani, trei actori instituţionali, care au pervertit buna funcţionare a statului de drept: preşedintele, procuratura şi serviciile. (...) În continuare au rămas însă doi actori care să perpetueze sistemul care a funcţionat înainte: preşedinte şi procuratura. Atâta vreme cât un preşedinte se sprijină în continuare pe instituţiile de forţă şi nu îi pasă de încălcarea grosolană a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, înseamnă că el este de fapt o marionetă care este folosită de cei care au creat această ordine strâmbă şi pe care vor să o menţină. Şi care funcţionează după aceleaşi reguli ca cele dinainte. Reguli specifice, ca să le numesc aşa, binecunoscute din perioada comunistă”, a spus Tăriceanu.

Liderul ALDE a opinat că preşedintele Iohannis repetă „greşeala” predecesorului său, de a folosi „forţe represive ale statului pentru a tranşa lupta politică”.

„Până la urmă, trebuie trasă o concluzie şi aici cred că preşedintele are o mare responsabilitate. Trebuie trasă concluzia că el face exact aceeaşi greşeală pe care a făcut-o predecesorul său, Traian Băsescu, de a folosi aceste forţe represive ale statului pentru a tranşa lupta politică, pentru a-şi elimina adversarii, pentru a distorsiona, prin distribuirea de ştiri false, percepţia publică. Şi o face amplu şi grosolan. Am văzut că adoptă exact acelaşi stil de a face politică cu cel al lui Traian Băsescu. A menţinut, a preluat exact aceleaşi metehne de la Băsescu, mai puţin, sigur, calităţile lui”, a mai adăugat el.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

După decizia CCR Tăriceanu, Irina Loghin, Văcăroiu și alți 64 de foști parlamentari își recuperează pensia specială

06 Jul 2022 1187

Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat definitiv în dosarul de abuz în serviciu

20 Jun 2022 981

Decizie a Instanței Supreme în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu

06 Jun 2022 1435

Călin Popescu Tăriceanu, achitat în primă instanță! Totul se decide azi

09 May 2022 1287

Oficial! Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat!

07 Dec 2021 1450

UPDATE. OFICIAL Un procuror de la Parchetul General solicită achitarea lui Călin Popescu -Tăriceanu

09 Nov 2021 1669

Călin Popescu Tăriceanu, trimis în judecată de DNA!

03 Mar 2021 2130

Începe ancheta! Procurorii DNA pun în mișcare acțiunea penală față de Călin Popescu-Tăriceanu

25 Jan 2021 1671

Oficial DNA! Călin Popescu-Tăriceanu, urmărit penal pentru luare de mită

15 Jan 2021 1737

Legea carantinei şi izolării a trecut de Parlament

16 Jul 2020 2014

Călin Popescu Tăriceanu a anunțat, pe Facebook, că ”ALDE nu va participa la votul guvernului Orban II”

23 Feb 2020 2499

Călin Popescu-Tăriceanu, la Parchetul General „După ce voi studia dosarul, voi putea spune mai multe“

29 Jan 2020 1902

Tăriceanu, audiat în calitate de suspect într-un nou dosar. De ce este acuzat

21 Jan 2020 1865

Știați că …. Politicianul Călin Popescu-Tăriceanu împlinește 68 de ani

14 Jan 2020 1775

ALDE şi PNL au semnat acordul politic pentru susţinerea Guvernului Orban la învestire

28 Oct 2019 2442