Ţigări şi mărfuri contrafăcute descoperite de jandarmii constănțeni

 
Un echipaj din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi, care se afla într-o acţiune punctuală, în zona Zona Eden, a surprins, astăzi dimineață, o  persoană, de 48 de ani, care încerca să vândă fără să îndeplinească condiţiile prevăzute de lege, 33 pachete de ţigări, de diferite mărci.

O oră mai târziu, militarii au surprins în zona Tomis III, pe strada Soveja, două persoane de 47, respectiv 27 de ani, care aveau asupra lor 59 pachete de ţigări, pe care le ofereau spre vânzare trecătorilor.

Pe numele lor, au fost întocmite actele de constatare pentru comiterea faptei de contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 din Legea 86/2006 privind Codul vamal al României.
      
În cadrul aceleiaşi acţiuni, militarii din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi, au surprins  în zona Targului legume-fructe, varianta Ovidiu, 2 persoane, de 40, respectiv 37 de ani, care încercau să comercializeze, fără a îndeplini condiţiile prevăzute de lege, un număr de 13 obiecte vestimentare, cu inscripţii identice cu cele ale unor mărci înregistrate, susceptibile de a fi contrafăcute.

Bunurile vor fi predate lucrătorilor din cadrul Serviciului Investigarea Fraudelor al IPJ Constanţa, în vederea continuării cercetărilor.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de Avere Constanța Prim adjunctul inspectorului șef al IJJ Constanța, colonel Leontin Rădulescu deține o casă și un apartament (DOCUMENTE)

09 Dec 2023 1091

Dosar penal pentru distrugere în cazul incendiului de la Arhiepiscopia Tomisului din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 Oct 2022 1839

Circa 180 de jandarmi din cadrul IJJ Constanța vor asigura ordinea publică în minivacanța de Rusalii

11 Jun 2022 1385

Constanța Jandarmii, prezenţi la manifestările organizate cu ocazia sărbătoririi Zilei Unirii Principatelor Române

21 Jan 2022 1301

Mamaia Bărbat, ajutat de jandarmi să-și găsească părinții bolnavi de Alzheimer

05 Jul 2021 2008

Jandarmii constănţeni donează sânge în cadrul unei acțiuni periodice

18 Jun 2021 1234

Donează sânge, salvează o viaţă! Jandarmii constănţeni donează sânge pentru semenii lor

09 Apr 2021 1883

Jandarmii constănţeni donează sânge pentru semenii lor

06 Apr 2021 1519

Jandarmii Grupării Mobile Constanța, acțiuni pentru respectarea măsurilor împotriva COVID-19

19 Mar 2021 1784

Jandarmii din Constanța au dat peste 200 de amenzi. Ce nereguli au fost constatate

26 Oct 2020 1523

Jandarmii constănţeni au donat azi sânge!

10 Sep 2020 1517

Jandarmeria Română, învinsă în instanța tulceană de colonelul Ion Bordei. Procesul a ajuns la Constanța

07 Sep 2020 3085

Jandarmii, sesizaţi cu privire la prezenţa unor şerpi în municipiul Constanța

19 Aug 2020 2231

Peste 700 de sancțiuni, într-o săptămână. Pe unde au acționat jandarmii constănțeni

14 Aug 2020 1694

S-a ales cu dosar penal. Șofer constănțean depistat la volan cu o alcoolemie record

20 May 2020 1601