Tineretul PSD a celebrat Ziua Drapelului la Constanţa (galerie foto)

Tinerii social - democraţi constănţeni au sărbătorit, ieri, Ziua Drapelului Naţional, oferind peste 1000 de steguleţe cu Tricolorul românesc tuturor trecătorilor aflaţi în zona Parcului Tăbăcărie şi a Portului turistic Tomis, conform Biroului de presă al TSD Constanţa. Acţiunea „TSD, pentru România” a pornit din dorinţa tinerilor social – democraţi de a promova simbolurile naţionale, îndemnând cetăţenii la cinstirea Tricolorului şi la arborarea lui cu mândrie şi onoare. Atât în Parcul Tăbăcărie, cât şi în Portul turistic Tomis, zone intens populate ale Constanţei, tinerii PSD-işti s-au întâlnit cu cetăţenii, cărora le-au oferit steguleţe cu Tricolorul românesc, dar şi informaţii cu privire la semnificaţia acestei sărbători. Tricolorul a fost adoptat pentru prima dată în Ţara Românească, în 1834, ca steag de luptă, atunci când domnitorul Alexandru Ghica a prezentat sultanului spre aprobare modelul drapelelor şi pavilioanelor navale de luptă. Ziua Drapelului Naţional a fost instituită în 1998, pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul să reprezinte Steagul Naţional al tuturor românilor.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Şcoala de Vară a tineretului social-democrat se desfășoară la Costinești (VIDEO)

15 Sep 2023 1392

UPDATE Conducerea PSD participă la Școala Politică de Vară a TSD de la Costinești. Ce au declarat Marcel Ciolacu și Gabriela Firea?

09 Sep 2022 2517

USR Vicepreședinta TSD Năvodari, Geanina Riciu, pe lista beneficiarilor de locuințe ANL, deși mai deține un teren

24 May 2022 1669

Consilierul județean Cosmin Ciobanu este noul președinte al TSD Constanța

24 Oct 2021 3898

Regizorul Erwin Șimșensohn, față în față cu evaluatorii managementului Teatrului de Stat Constanța. Ce notă a primit?

26 Apr 2021 2903

Deputatul Alfred Simionis, noul președinte interimar al Tineretului Social Democrat

14 Oct 2019 1980

Partidul Tineretului Social Democrat se dezice de preşedintele Gabriel Petrea

10 Oct 2019 1876

Managerul contestă măsura în instanţă Horia Ţuţuianu o demite pe Dana Dumitrescu de la conducerea CJC cu mâna „majordomului“ său (documente + galerie foto)

22 Jan 2019 5249

TSD Constanța, în vizită la Parlamentul României

20 Nov 2018 2433

De Ziua Dobrogei, mai mulți copaci au fost plantați la granița dintre județele Constanța și Tulcea (galerie foto)

14 Nov 2018 2615

Liviu Dragnea, la școala politică de vară a TSD de la Neptun - ”Numai cunoaşterea vă va ajuta să fiţi puternici”

15 Jun 2018 2870

Liderul PSD, Liviu Dragnea și premierul Viorica Dăncilă, așteptați la școala politică de vară a TSD de la Neptun

15 Jun 2018 2208

Începe şcoala de pregătire politică a Tineretului Social Democrat. Se întruneşte Comitetul Executiv Naţional

15 Jun 2018 2505

Mai mulți membri ai organizației de tineret naționale a PMP au trecut la Partidul Social Democrat. Care este situația la Constanța

02 May 2018 3012

Zona Pasajului subteran de la Gara Constanţa, înfrumusețată cu flori și arbuști ornamentali

22 Apr 2018 2938